„ Că a trebuit să avem măști și să păstrăm distanța, aici a fost puțin mai dificil, pentru că sunt spectacole în care apropierea fizică chiar e necesară. Cu masca a fost o provocare, pentru că emiterea sunetului e alta când ai mască. Dar, atunci când gândești pozitiv și ai oameni în jurul tău care fac cu pasiune această meserie, nu o mai vezi ca pe o piedică, ca pe un obstacol, nu mai e așa de dificil. În plus, știi foarte bine că este pentru protecția celor din jur și a ta. Accepți și mergi mai departe. E ca și cum ar trebui să porți un cojoc într-un spectacol pe care îl joci vara.”
Se iau doi tineri dornici să aducă o schimbare, o mocăniță, o linie îngustă de cale ferată dintr-o zonă cu potențial turistic și se aduc împreună. Rețeta este una de succes, însă, știm cu toții, calea spre succes e pavată cu multă trudă, probleme financiare și probleme de cadastrare. Cristi Moldovan a ajuns în Gara din Teaca (Bistrița-Năsăud) în 2014, unde a găsit o Mocăniță cu aburi și două vagoane lăsate de izbeliște. Atunci s-a decis, împreună cu Daniel Oltean, să înființeze un O.N.G. prin care să repună în circulație Mocănița și să contribuie la revitalizarea turistică a zonei.
„Aveam 24 de ani, mi se părea că sunt prea tânără pentru așa ceva, că trebuie să mai cresc, să mai dobândesc experiență. Nu știam exact ce înseamnă politica la momentul respectiv, vedeam doar ce vedem cu toții la televizor și eram dezgustată. Dacian Cioloș mi-a spus: „Politică înseamnă să faci ceva pentru comunitate. Tu deja faci ceva pentru comunitate. Ce faci tu acolo e politică, dar tu nu vrei să accepți asta. Accept-o!”. Atunci am decis că vreau să mă implic și mai mult, să contribui și mai mult, fiindcă poate va aduce o schimbare în bine contribuția mea.”
„Ideea este că, de ce se sperie majoritatea nu este noutatea: este rezultatul tuturor influențelor create de ce idei ți s-au dat despre un anumit grup, despre un anumit concept, o anumită idee. (...) Problema pentru care un grup nu se poate adapta revine mereu ambelor părți. Odată, este deschiderea și curiozitatea, sau nivelul de prejudecată. Pe de altă parte, este cât de dispus ești tu să te adaptezi și să te deschizi mental, să vezi alte perspective.”
,, ...în tot restul dintre cele 364 de zile din an care ne-au rămas, politicienii nu fac nimic pentru educație și, de 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației: nimic cu poze. Adică lucrurile nu se schimbă, paradigma nu se schimbă. Cred eu că procesul de învățare este unul continuu, ar trebui să fie valorificat pe tot parcursul vieții. Chiar și miniștri pot să învețe, și ar trebui să învețe și să accepte faptul că nu le știu pe toate.”
Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.