EȘTI AICI:
SOCIOLOGISME, la cafea

În plină vacanță, se naște o polemică de vară, înainte cu un an de alegerile locale. Sunt semne ale unei posibile revalorizări de care primarul Timișoarei beneficiază, în comunicarea publică a ultimei luni. De aici se naște conversația, chiar de ziua Timișoarei, un moment când polemica poate fi receptată în mai multă liniște, cu răbdare pentru argumente și analiză.

După ce în episodul trecut au provocat rumoare prin apelul neutru la istoria politică locală, în această a doua parte a temei legate de dezvoltare locală și politică se setează câțiva parametri ai unei strategii de creștere, dar una mai ambițioasă, care să nu rămână după alegeri doar un text pe hârtie. Socio…logisme și mai elaborate, cu Horea și Radu, într-o pauză de cafea, din nou în Piața Maria.

Cum evoluează dezvoltarea regională în Timiș și Timișoara. Cum arată tabloul politicienilor locali din ultimii 25 de ani. Care au fost atuurile Timișoarei - liderii vizionari sau comunitatea conștientă? Cum s-a schimbat comunitatea în mandatele Ciuhandu, Robu și Fritz? Sunt întrebările zilei, de la care pornește acest dialog. Socio…logisme restartate, cu Horea și Radu, într-o atmosferă de lucru, la început de an.

Serialul acestui dialog politic se oprește la tema cea mai fierbinte a perioadei, recentul sondaj realizat de PNL, cu proiecții pentru 2024. Horea și Radu confirmă unele așteptări, citind datele, dar vin, mai ales, cu mai multe contra-argumente și cu chiar cu ipoteze prin care poate fi decriptată evoluția jocului politic pentru alegerile din 2024. Socio…logisme relaxate, cu Horea și Radu, într-o cafenea mică din Piața Maria.

După două reprize de videopodcast, conversația se reia cu o temă grea - iradierea culturală și artificializarea politicii prin pătrunderea în societate a unor teme care polarizează. Radu spune că sunt „false”, sau irelevante pentru noi, Horea spune că nu sunt chiar derizorii și că le minimalizăm. Spre exemplu reprezentarea femeilor în politică, sau minoritarii în politicile publice. Oricum, se pare că de „nervozitatea autohtonistă” produsă de aceste „subiecte de import” nu vom fi ocoliți.  Socio…logisme relaxate, cu Horea și Radu, încântați de aroma de cafea.

În acest episod al conversațiilor sociologice, purtate de Horea și Radu, este invitat Mircea Leschian, expert în analiza politică și construirea strategiilor de comunicare. Temele propuse au legătură cu actualitatea, atât cu cea locală, cât și cu cea globală, și vor răspunde curiozităților, provocând reacții, cu siguranță, chiar și cititorilor obișnuiți cu ideile critice în abordare 360⁰.

Formular
de contact

Ai o întrebare sau o neclaritate? Trimite-ne un mesaj folosind formularul de mai jos sau contactează-ne la unul dintre canalele social media.

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.