Antonia__Pup_training-AN
Arhiva personală a invitatei

Antonia Pup: „Ar fi fost cinic din partea mea să iau bani de la un sistem pe care eu l-am blamat”

,, …în tot restul dintre cele 364 de zile din an care ne-au rămas, politicienii nu fac nimic pentru educație și, de 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației: nimic cu poze. Adică lucrurile nu se schimbă, paradigma nu se schimbă. Cred eu că procesul de învățare este unul continuu, ar trebui să fie valorificat pe tot parcursul vieții. Chiar și miniștri pot să învețe, și ar trebui să învețe și să accepte faptul că nu le știu pe toate.”

Profil invitat

Nume: Antonia Pup
Profesie: Studentă la Universitatea de Vest din Timișoara
Data nașterii: 25 aprilie, 2001
Orașul curent: Timișoara

Antonia Pup: „Ar fi fost cinic din partea mea să iau bani de la un sistem pe care eu l-am blamat”

,, …în tot restul dintre cele 364 de zile din an care ne-au rămas, politicienii nu fac nimic pentru educație și, de 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației: nimic cu poze. Adică lucrurile nu se schimbă, paradigma nu se schimbă. Cred eu că procesul de învățare este unul continuu, ar trebui să fie valorificat pe tot parcursul vieții. Chiar și miniștri pot să învețe, și ar trebui să învețe și să accepte faptul că nu le știu pe toate.”

Profil autor

Alexandra Cioapo
image (1)
Jurnalistă, masterandă, om de comunicare. Fascinată de oameni și de poveștile lor.

Profil invitat

Nume: Antonia Pup
Profesie: Studentă la Universitatea de Vest din Timișoara
Data nașterii: 25 aprilie, 2001
Orașul curent: Timișoara
Ajustează:
  • A  A  A  A  
Ascultă:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Timp de citire: 11 minute
Autor fotografii: Arhiva personală a invitatei

Antonia Pup, provocată la conversație de Alexandra Cioapo 

 

Antonia Pup, fost Președinte al Consiliului Județean al Elevilor Timiș, fost Președinte al Consiliului Național al Elevilor (2019-2020), în prezent studentă în anul I la Universitatea de Vest din Timișoara. Cum ai descrie experiența ta ca președinte al Consiliului Național al Elevilor?

Este o întrebare foarte provocatoare. Niciodată nu cred că am stat să mă gândesc la ce a însemnat toată experiența asta, pentru că totul a fost foarte rapid. Adică, totul a început în clasa a X-a la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara și la o specializare care nu este atât de consistentă (nu îți ocupă chiar atât de mult timp, deși nu regret decizia pe care am luat-o, să vin la filologie). Eram chiar aici, la Universitatea de Vest din Timișoara și mi-am spus, la începutul clasei a X-a, că asta nu se mai poate: să merg doar la cursuri, acasă și atât. Am încercat tot felul de oportunități de voluntariat și cumva, foarte surprinzător și brusc, am intrat în mișcarea de reprezentare.

Totul a început când am intrat în sala festivă a Colegiului, crezând că eu acolo am ora de curs, dar acolo era întrunirea Consiliului Școlar al Elevilor. Practic, de acolo lucrurile au escaladat, s-au rostogolit așa, ca un bulgăre de zăpadă, și am ajuns să ocup o funcție și în Consiliul Județean al Elevilor Timiș, deși nu știam foarte multe: nu știam cam care sunt mecanismele legislative prin care elevii își pot apăra drepturile, nu aveam nici o mișcare de reprezentare „moștenită” în Timiș care să fie foarte activă și dinamică. E greu când ești cam singur, sau doar cu una, două persoane care să creadă în ce crezi tu.

La momentul respectiv, unul dintre demersurile noastre centrale a fost să facem elevii să-și conștientizeze drepturile pe care le au înscrise în Statutul Elevului și să obținem pază gratuită la nivelul județului. După, am candidat ca vicepreședinte în Consiliul Național al Elevilor și la șase luni de la ocuparea acestei funcții am candidat ca și președinte. A fost un an foarte intens, în care am trecut de la o stare la alta, am mers în foarte multe locuri din țară, am mers în școli din România, ca să văd exact care sunt problemele cu care se confruntă elevii.

Bineînțeles, atunci când mandatul meu s-a apropiat de jumătatea sa, s-a suprapus cu criza de coronavirus. Deși toată lumea credea că școlile o să se închidă atunci doar două săptămâni, am trecut printr-o – nu aș spune chiar criză de idei – dar cumva mi-am spus că lucrurile nu mai pot să continue așa și că „ce-am făcut, Doamne, să fiu reprezentant al elevilor la nivel național fix acum?”, când eu aveam o agendă cu colegii mei, proiecte, demersuri pe care voiam să le facem. Ce am făcut atunci a fost să mă pun într-o dimineață să scriu un ghid de reprezentare al elevilor online. Noi eram în prima parte a desfășurării demersului privind transportul gratuit al elevilor și a trebuit să învățăm cum să punem presiune pe decidenți de acasă. Nu mai puteam să ieșim în stradă să protestăm, pentru că eram în stare de urgență; nu mai puteam să mergem în comisiile parlamentare, pentru că accesul era restricționat; ședințele cu alți factori de decizie erau, la fel, limitate ca timp și desfășurare.

Acum că mă uit retrospectiv, deși nu am spus niciodată asta, elevii beneficiază de pe urma acestui mandat de gratuitate pe transportul cu trenul, și am lăsat în urma noastră un instrument juridic care le permite elevilor și profesorilor să ceară Ministerului instrumente digitale pentru a accesa școala online. Spun că a meritat. Evident, au fost și foarte multe obstacole, nu a fost ușor, mai ales scandalul cu organizarea examenului de Bacalureat și tot ce a urmat după. A pus foarte multă presiune pe mine și pe familia mea. Dar, cred că acum lucrurile s-au așezat și sunt mândră de ceea ce am făcut. Cu mintea de acum  aș fi făcut lucrurile poate puțin altfel. Îmi doresc ca mișcarea de reprezentare a elevilor să rămână puternică, independentă, să nu fie niciodată subjugată de interesele politicului și să rămână o forță de opoziție a societății civile pentru rezultate concrete pentru elevi, nu doar povești de care și eu, și multă lume, ne-am săturat.

 

Cum spuneai și tu, agenda ți s-a schimbat pe parcurs din cauza pandemiei de coronavirus, dar totuși, câte dintre obiectivele pe care le-ai avut tu ca președinte au fost  atinse în mandatul tău?

Unul dintre obiectivele principale pe care le-am avut la începutul mandatului a fost să ne asigurăm că elevii sunt reprezentați în forurile decizionale. Am organizat alegeri în toată țara. Mai mult decât atât, ne-am luptat pentru dreptul elevilor de a participa ca observatori în comisiile de concurs pentru funcția de inspector școlar general. Am reușit să respingem Ordonanța de Urgență 51, care prevedea transportul public în regim comercial, ceea ce numai la noi în România vezi, și care anula toate facilitățile de care elevii puteau să beneficieze.

Am reușit să trecem o inițiativă legislativă la a cărei redactări am participat și eu, și anume legea 109/2020, privind garantarea accesului la educația online pentru elevii din România. Evident, nu am văzut efectiv laptopurile, tabletele ajungând la elevi dar, pe de altă parte, elevii au acum acest instrument juridic pe care îl pot accesa. Nu am văzut toți elevii care au primit diplomele de Bacalaureat și s-au înscris facultate, neprimind diplomele pe degeaba, prin neorganizarea examenului de Bacalaureat. Dar s-a organizat, și zic eu că a fost un statement, o afirmare foarte puternică din partea elevilor care nu voiau să-și tranzacționeze diploma de Bacalureat, datorită unor măsuri care puteau fi luate, s-au luat, și totul a fost în regulă.

Dar, poate cel mai mare regret al meu a fost reprezentat de faptul că nu am reușit să conving elevii din organizație să facă un pas în față și să se tragă de mânecă cu primarii, cu președinții consiliilor județene de la ei din județe și să miște lucrurile acolo. Pentru că degeaba mă duceam eu seara să mă cert la televizor, să dezbat nu știu ce problemă cu Ministrul Educației, dacă nu aveam președinți de organizații județene care să fie cel puțin la fel de implicați și în Consiliile Județene ale Elevilor. Asta cred eu că e o foarte mare problemă, pentru că mișcarea de reprezentare a elevilor ar trebui să fie o organizație activă pe toate nivelurile, și evident că este o foarte mare provocare, mai ales în acest an.

Un obiectiv pe care mi l-am propus, dar pe care nu l-am terminat, a fost să mă asigur că elevii din România primesc burse conform legii. Chiar și acum ajut elevi care mai îmi scriu, care poate cred că aș putea să-i ajut în vreun fel cu un sfat, într-o platformă care începe să se contureze acum, nici o localitate din România să nu rămână fără burse, alături de alți colegi din zona activismului educațional. Deci, cumva am rămas în zona asta, și sper eu că lucrurile o să se contureze spre mai bine.

 

Crezi că președinților de consilii județene le lipsește curajul, le lipsesc pârghiile juridice pentru a fi mai activi?

Este o întrebare care poate fi privită din mai multe dimensiuni. Să nu credeți că în Consiliul Elevilor, ca structură (pentru că este o structură formată din adolescenți), nu se întâmplă tot felul de clinciuri, tot felul de dezbateri mai mult sau mai puțin fundamentate, mai mult sau mai puțin orientate spre nevoile elevilor. Pentru că este interesant și ca dinamică socială: tu ca adolescent să știi că ai o funcție, să știi că te duci să reprezinți  elevii într-un for de la nivel național, cum e Consiliul Național al Elevilor. Asta poate, cumva, să-ți fure ochii de la ceea ce ar trebui să faci. Asta o spun foarte sincer, pentru că am cunoscut persoane care erau mai preocupate de funcțiile pe care le aveau la nivel școlar sau la nivel județean, că „sunt șeful școlii mele și fac ce vreau”, decât de a-și reprezenta cu adevărat colegii care i-au investit cu un vot. Practic, dacă facem o paralelă, e exact ce se întâmplă și în spectrul politic din România.

Ar mai fi, evident, și lipsa curajului: nu e ușor să te ridici din bancă, nu e ușor să aduci argumente în dezbaterea cu o persoană care este mai experimentată în școală decât tine sau are mai mulți ani de experiență (un profesor, un dascăl, chiar și cu părinții tăi). Așa că, problema curajului se pune și, în cazul în care sunt elevi care mă mai urmăresc, aș vrea să le transmit că în general, în viață, ajungi să îți pară rău de lucrurile pe care nu le-ai făcut, decât de cele pe care le-ai făcut. Evident, știu că problemele sunt greu de depășit la această vârstă, dar este și un test al curajului, nu doar un exercițiu al democrației să-ți alegi reprezentanți și să acționezi tu în baza unui mandat.

Cât despre pârghiile juridice, noi aveam o asociație suport, o entitate prin care să putem chema în judecată instituțiile care nu respectă legea și drepturile elevilor. Nu sunt multe astfel de entități și elevii sunt strânși cu ușa ba de director, ba de inspectorul școlar general, ba de Minister, pentru că să nu credeți că la nivel național lucrurile-s neapărat mai roz. Am văzut și eu unele situații în care lucrurile mai degenerează. Cred că, pe viitor, federalizarea mișcării de reprezentare a elevilor trebuie să reprezinte un obiectiv. E un obiectiv curajos, puteam să-l am și eu. Nu l-am avut la momentul respectiv, dar îl înaintez acum celor care mai sunt în mișcarea de reprezentare a elevilor, pentru că entitatea Consiliul Național al Elevilor, din punct de vedere juridic, are un statut cumva în zona asta gri. E foarte dificil să te integrezi într-o dinamică politică foarte complexă.

 

Recent (n.r. 5 octombrie 2020) am sărbătorit Ziua Mondială a Educației. Dacă ai face o scurtă radiografie a sistemului de învățământ românesc, care sunt principalele aspecte pe care le-ai puncta?

În primul rând, noi ca sistem educațional avem o problemă structurală în ceea ce privește accesul la educație. Accesul la educație a fost măcelărit de clasa politică în ultimii 30 de ani, în sensul în care: nu se acordă burse de ajutor social pentru elevi, nu ai cum să ajungi la școală (operatorii de transport au prețuri astronomice, pentru că funcționează în regim comercial și nu acordă niciun fel de facilitate pentru elevi). Mai mult decât atât, vedem că, odată cu campania electorală, elevilor le sunt promise tot felul de facilități. Cumva, ca să își dea și părinții seama că partidul respectiv are o mai bună vizine pentru educație, dar lucrurile se blochează odată ce cetățeanul introduce votul în urnă și observăm că, practic nu suntem acolo, nu suntem în secolul XXI. Nu putem să avem o educație de calitate dacă noi nu avem toți copiii în școală. Formarea cadrelor didactice este la fel, delăsătoare.

Aș puncta faptul că un profesor debutant are salariul undeva la 2.400 de lei. Eu pentru banii ăștia nu m-aș face profesor și sunt foarte mulți dintre colegii mei care sunt în asentiment cu mine. Sunt pentru o mai bună salarizare a cadrelor didactice, însă cred că aceasta trebuie să fie corelată cu posibilitatea ca acel profesor să performeze cu un număr de elevi dar, ținând evident cont și de specificul acelor elevi. Este mai greu, structural vorbind, să aduci elevi din mediul rural care nu au reușit să obțină media 5 la Evaluarea Națională, la media 8, decât să aduci un elev de nota la 9, la media 10. Cumva, lucrurile ar trebui să meargă de aici pe o regândire a sistemului de salarizare, pe regândirea modului în care se face formare pentru cadrele didactice. Acel DPPD (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic) pe care-l facem noi la facultate este puțin, foarte puțin, în raport cu ceea ce trebuie să știe un profesor. De asemenea, eu pledez pentru introducerea elementelor informatice și de inteligență artificială în școală, încă de mici.

Eu nu cred, pe de altă parte, că internetul și resursele educaționale digitale pot să suplinească procesul educațional face-to-face. Mai degrabă să fie un elemnt complementar, pentru a accelera învățarea. Dar, așa cum am văzut, au reieșit foarte multe probleme în această pandemie, probleme pe care noi le-am punctat. Totuși, nu am văzut să se întâmple mare lucru. Am văzut o conferință organizată de Ministerul Educației și Cercetării de Ziua Educației în care nu s-a spus mare lucru. Nu avem acea bibliotecă școlară virtuală promisă chiar de către Ministrul Educației; nu avem resurse educaționale digitale calibrate pe nevoile și interesele elevilor și educatorilor, iar lista poate să continue.

Ca să închei, chiar discutam cu un prieten și am găsit o descriere foarte interesantă pentru Ziua Educației: în tot restul dintre cele 364 de zile din an care ne-au rămas, politicienii nu fac nimic pentru educație și, de 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației: nimic cu poze. Adică lucrurile nu se schimbă, paradigma nu se schimbă. Cred eu că procesul de învățare este unul continuu, ar trebui să fie valorificat pe tot parcursul vieții. Chiar și miniștri pot să învețe, și pot să învețe, și ar trebui să învețe și să accepte faptul că nu le știu pe toate.

Ceea ce nu pot eu să girez, sau să trec cu vederea, este atunci când un lider educațional nu este suficient de ferm să ia acele decizii care sunt necesare la un anumit punct și preferă să apeleze la decizii populiste, foarte multe dintre ele se regăsesc în acest spectru educațional și vedem unde suntem acum: cu 900.000 de elevi care sunt lăsați în afara sistemului de învățământ, cu elevi care nu au cu ce să ajungă la școală, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la competențe digitale de bază, cu 38% dintre copiii din România care se află în risc de excluziune socială, iar lista poate să continue.

 

900.000 de elevi care erau lăsați în exterior undeva la începutul lunii mai, când toată școala era online. Acum, din ce știu, majoritatea școlilor sunt în Scenariul I, adică în scenariul în care elevii se duc la cursuri față-în-față. Așa cum spuneai și tu, carantina i-a adus pe elevi în punctul în care erau nevoiți să facă orele de acasă. Cum vezi învățământul online?

Sunt de acord, cum am spus, cu aceste elemente de educație online folosite complementar procesului de educație derulat tradițional. Eu nu cred că ar trebui să renunțăm la ele când o să se termine pandemia asta, în orice an se va termina. Cred că va trebui să muncim pentru a digitaliza sectorul educațional, pentru că e logic: dacă administrația publică se digitalizează, dacă mediul privat cere angajați și angajatori cu competențe digitale superioare, e normal că școala trebuie, de fapt trebuia, să anticipeze lucrurile acestea. În multe economii, state cu economii mai dezvoltate de la nivel global, lucrurile acestea s-au întâmplat. La noi, nu. La noi, la fel ca iarna, am fost luați prin surprindere. Nu cred că scenariul hibrid este o variantă care să poată fi aplicată, este un fel de combinație între Scenariul Verde și Scenariul Roșu care, de fapt, nu înseamnă nimic.

Eu aș fi făcut lucrurile altfel: în primul rând, dacă știam (pentru că poate noi nu avem toate datele la dispoziție) că pandemia este pe un trend ascendent, de ce să mă pun să deschid școlile? Dacă știu că oricum ajung aici unde suntem azi, adică din ce în ce mai multe școli se închid și rămân în Scenariul Roșu. A fost o ambiție fără precedent. Eu chiar am spus și când am fost în grupul de lucru de la Ministerul Educației: este o ambiție prostească și fără fundament să deschizi toate școlile. Observăm că acest învățământ online, în continuare, nu este accesibil, această licitație pentru tablete nu s-a finalizat, iar profesorii sunt foarte pierduți în acest almagam de întâmplări. Cu alte cuvinte, este foarte greu să operaționalizezi învățământul online chiar și acum, la câteva luni bune de când s-a pilotat marea predare online.

Antonia Pup

Să știți că dacă învățarea online nu funcționează foarte bine, meditațiile funcționează foarte bine. Știu asta de la apropiați care îmi povestesc. Există un sistem educațional paralel, iar lucrurile acolo par să renteze.

Majoritatea școlilor sunt încă în Scenariul Verde, licitațiile pentru tablete continuă. Crezi că dacă se va impune din nou măsura carantinării, va fi mediul preuniversitar pregătit să ofere elevilor posibilitatea de a studia de acasă?

Nu știm exact câte localități din România sunt conectate la internet și care chiar au o  rețea care să poată să susțină toate aceste resurse educaționale digitale. Lucrurile astea, la fel, lipsesc cumva din discursul public. Am văzut că Ministerul Educației și Cercetării a ieșit cu un set de ghiduri metodologice pentru a ajuta cumva profesorii. Am auzit de la foarte mulți profesori că nu sunt neapărat cele mai calitative resurse. Eu m-am uitat, într-adevăr, peste ele. Mi se par în regulă, dar nimic foarte wow. Cu siguranță o instituție guvernamentală de dimensiunea Ministelului Educației și Cercetării nu este, totuși, o mică întreprindere; Este un minister. Putea, totuși, să facă mult mai multe.

Eu am tot punctat, punctez și acum, că este necesar să avem biblioteca școlară virtuală, nu doar manuale scanate și printate. Alea nu sunt resurse educaționale digitale. Nouă ne lipsește o logică, un fir roșu în această predare online. Acel scenariu hibrid este ceva indefinibil chiar de către persoanele care lucrează la Minister. Mi se pare că acel blended-learning pe care tot l-am propus și despre care tot am vorbit, cel puțin noi din zona civică a educației, în vară, a ajuns să fie măcelărit și acum să avem o ,,struțo-cămilă” dn care nimeni nu mai înțelege nimic.

De altfel, cred că actualul guvern, sau partidul care se află acum la guvernare, ar trebui să-și asume ceea ce s-a întâmplat până acum. În sensul în care, ar trebui să organizeze o testare unitară, pe model PISA, să vedem unde sunt acei elevi în raport cu materia parcursă, în raport cu competențele pe care ei ar trebui să le aibă până la momentul de față. Pornind de la acele rezultate, prin acea diagnoză, să se creeze strategii de învățare particularizate și să se implementeze programe de educație remedială.

Să știți că dacă învățarea online nu funcționează foarte bine, meditațiile funcționează foarte bine. Știu asta de la apropiați care îmi povestesc. Există un sistem educațional paralel, iar lucrurile acolo par să renteze. Nu înțeleg de ce au fost amenințați profesorii cu desfacerea contractului de muncă pentru că nu predau online. Cumva, pe partea de moralitate înțeleg speța, dar nu aveau această atribuție în contractul colectiv de muncă, deci nu puteau să fie trași la răspundere. Nici nu au beneficiat de un program de formare extins, care să le permită să își creeze propriile resurse educaționale digitale. Oricum, noi am aflat foarte târziu cum o să înceapă școala, deci lucrurile era clar că o să fie și acum într-o zonă haotică.

 

Și toți pionii din acest joc sunt prinși cumva într-un cerc vicios…

Exact, iar persoanele care se află la cârma educației nu vor să-și asume aceste decizii de teama scorului electoral pe care ar putea să-l deconteze ulterior. Dar eu așa aș face, aș spune: OK, ne mai jucăm puțin de-a predarea online, vedem după care sunt achizițiile. Și, renunțăm la vacanța de vară, sau ce facem? Peste 300 de ore de școală au fost pierdute pentru elevii care nu au nici acum acces la resursele educaționale digitale. Elevii aceia cum o să mai recupereze, fără un program de educație remedială, fără a rămâne mai multe ore la școală peste program? Da, faci facilități pentru profesori, o masă caldă în școală. Dar cumva e important ca și programa să fie parcursă, iar elevii să ajungă să iasă din școală complet pregătiți și deloc prejudiciați de ceea ce s-a întâmplat și o să se întâmple.

Am plecat din Consiliul Național al Elevilor mâhnită de faptul că decidenții continuau să trateze atât de iresponsabil sectorul educațional. Ar fi fost cinic din partea mea să iau bani de la un sistem pe care eu l-am blamat, fix cu câteva săptămâni înainte să înceapă școala într-un mod extraordinar de prost pregătit.

Tu ai avut media 10 la Bacalaureat și ai refuzat premiul de 3.000 de lei de la guvern. Cum îți motivezi această decizie?

Au fost două motive care au stat la baza acestei decizii pe care am luat-o eu cu mine însămi, încă de când știam că este în dezbatere publică acea hotărâre de guvern, pentru acordarea acestui premiu. Primul argument se referă la faptul că eu nu cred că examenul de Bacalaureat sau examenul de Evaluare Națională sunt concursuri cu premii. În momentul în care tu, ca elev, înveți doar pentru niște bani sau doar pentru niște beneficii materiale, din start plecăm cu un handicap ca rațiune de a fi a educației din România. Și asta cumva, la nivel moral a fost motivația mea.

A fost, evident, și o motivație personală, pentru că am fost unul dintre elevii care s-au bătut pentru acces la educație garantat, pentru certitudine și predictibilitate în educație, pentru responsabilizarea decidenților. Am plecat din Consiliul Național al Elevilor mâhnită de faptul că decidenții continuau să trateze atât de iresponsabil sectorul educațional. Ar fi fost cinic din partea mea să iau bani de la un sistem pe care eu l-am blamat, fix cu câteva săptămâni înainte să înceapă școala într-un mod extraordinar de prost pregătit. Nu aș fi putut să trăiesc eu cu mine însămi și nici nu simt că am pierdut ceva. Niciodată nu m-am gândit că banii ăia sunt la mine-n buzunar.

Sunt foarte multe persoane care au crezut că decizia mea a fost una politică, sau că cineva m-a pus să refuz acei bani. Pur și simplu sunt persoane care nu m-au înțeles, iar pentru mine n-a contat deloc acest lucru. A contat ca eu să fiu împăcată cu mine însămi. Atâta timp cât eu militez pentru niște obiective și o viziune pe termen lung, să nu fiu cea care începe un drum, drumul studenției, cu un astfel de compromis.

 

Crezi că decizia ta îi pune într-o lumină negativă pe elevii care au acceptat premiul?

Nu cred că îi pune într-o lumină negativă. Cred că au fost persoane care au văzut-o drept o oportunitate și le respect decizia. Nu a fost un drept, adică nu scrie niciunde că e dreptul tău să primești 3000 de lei din partea guvernului pentru că ai luat 10 la Bacalaureat. Nu e scris în Statutul Elevului sau în Legea Educației Naționale. Pe de altă parte, cred eu că a fost un moment în care am putut trage un semnal de alarmă. Am putut să orientez dezbaterea publică spre zona de incluziune educațională, ceea ce am făcut și voi continua să fac în toate oportunitățile și contextele în care o să mă aflu. A fost decizia lor, la fel cum a fost și decizia mea, și nu cred că i-a pus într-o lumină proastă. Cred că, dacă a fost o persoană care a fost pusă într-o lumină proastă în urma acelei decizii, poate am fost eu, în anumite cazuri. Totuși, nu cred că am greșit.

 

Ți-ai asumat decizia public: ai avut o postare pe Facebook, ușor controversată; unele persoane acuzau o lipsă de politețe. I te-ai adresat direct lui Ludovic Orban. Cum te-a fi așteptat să-ți răspundă, dacă ar fi avut ocazia să o facă? Aceste premii au fost date și în alți ani, când la guvernare se aflau și alte partide, de alte culori politice.

Aș fi făcut la fel, indiferent de culoarea partidului. Aș fi făcut la fel dacă aș fi văzut că educația este batjocorită într-o perioadă critică. Dar eu nu eram atunci implicată în mișcarea de reprezentare. La fel, eu am criticat persoane din toate partidele politice și nimeni nu poate să mă acuze de partizanat din această speță, așa că argumentul ăsta a picat și am și răspuns persoanelor respective.

Știam că nu o să-mi răspundă, pentru că nici nu am căutat neapărat un răspuns. Pur și simplu am vrut să demonstrez că elevii pot să aibă o voce. Nu mi se pare că a fost un gest obraznic. Evident că a fost considerat ca atare, în viziunea anumitor persoane care cred încă asta dacă un tânăr i se adresează primului-ministru, deși el are o funcție publică și e plătit din banii noștri (și vedem cum sunt cheltuiți acei bani și în ce fel de servicii sunt decontați; investiții spre deloc; nu se întorc la noi). Eu am mai avut afronturi la adresa factorilor decizionali de fiecare dată când am simțit că acei miniștri, pur și simplu demnitari, nu-și îndeplinesc mandatul.

În momentul în care Ludovic Orban a girat, într-o ședință de guvern, o Ordonanță de Urgență care privatiza din nou transportul public, o ordonanță neconstituțională, o ordonanță care nu a stat o oră în transparență decizională, am înaintat Parchetului General un denunț penal la adresa domnului prim-ministru. A fost o decizie care a fost cumva contestată pentru faptul că aveam 18 ani și ,,cum îmi permit eu?”. Lumea trebuie să înțeleagă, și cred că asta este cumva cheia unei bune educații, că acele persoane lucrează pentru noi: pentru cetățeni, pentru țară. Mi se pare normal să pot să-i spun, la fel cum îi spun profesorului că mă deranjează să fiu făcută de râs în fața clasei pentru că-mi cer drepturile. Mi se pare normal să îi spun primului-ministru că mi se pare disgrațios și imoral ca un guvern să ignore soarta a 900.000 de elevi care sunt lăsați în urmă.

 

Pentru că tot vorbeam de politică și în articolele și postările tale faci adesea trimitere le scena politică românească, te-ai gândit la o carieră politică?

Nu exclud o carieră politică, însă sunt în acel moment al vieții în care vreau să învăț cât mai multe. Cred că am în continuare foarte multe de învățat, inclusiv pe zona politicilor educaționale, pentru că sunt în strânsă legătură cu alte domenii pe care nu le-am aprofundat la școală atât de mult cum mi-aș fi dorit și cum aș fi avut nevoie, cum ar fi economia, sociologia, filosofia sau alte științe umaniste. Eu îmi doresc să mă îndrept spre o carieră în relații internaționale, diplomație. Când eram mică, atunci când alte fete de vârsta mea își doreau să se facă asistente, doctorițe, avocat, fotomodel sau cântărețe, eu mereu m-am gândit să urmez o carieră militară. Este cumva un vis pe care încă îl am, însă cred că este important, mai presus de orice, să continui să spun ce cred eu că e bine să spun și să-mi exprim opinia răspicat și fără niciun fel de perdea. Nu am nevoie de o formațiune politică pentru a face acest lucru.

Pe viitor, poate o să fac și acest pas, dar ce-i drept, nu o să mă vadă nimeni asociindu-mă cu un partid sau altul în următorii ani, cel puțin până îmi termin studiile. Sunt în momentul în care vreau să mă concentrez pe a fi un om cât mai valoros, care poate la un moment dat să livreze politici publice care să fie benefice pentru țară și pentru cetățenii săi.

 

Și pentru că mai devreme spuneai că tu încă îți continui activitatea de a ajuta și reprezenta oarecum elevii acum, fiind studentă, te gândești să treci la pasul următor și, poate, să continui activitatea de reprezentare, de data aceasta ca reprezentant al studenților?

Este cumva naturală această decizie și am în plan să candidez la consiliul facultății și în senatul universitar. Totodată, la nivel de preuniversitar urmăresc ce se întâmplă în continuare, scriu pe un blog, analizez ceea ce se întâmplă și păstrez legătura cu persoane implicate în acest mediu. În următoarea perioadă voi lucra probabil la o cercetare pe care deja am început să o gândesc în termeni de algoritmi, pentru a afla exact și a cuantifica cum arată industria meditațiilor în România. Mai am și alte proiecte, doar că apar, de obicei, de pe o zi pe alta și totul și-a păstrat cumva din dinamica pe care o aveam când eram președinte al Consiliului Național al Elevilor.

 

Ai mai avea ceva de adăugat?

Ca un îndemn pentru elevii, părinții, profesorii care poate citesc acest material sau îl ascultă, ar fi că îmi doresc ca cetățenii acestei țări să își păstreze sau să își recapete acel nivel de temperatură morala pentru a distinge deciziile bune de deciziile populiste și să își ceară drepturile neîngrădit și nemijlocit în contextele acestei vieți.

 

 

Antonia Pup

Profil autor

Alexandra Cioapo
image (1)
Jurnalistă, masterandă, om de comunicare. Fascinată de oameni și de poveștile lor.
Articol susținut de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

„ Că a trebuit să avem măști și să păstrăm distanța, aici a fost puțin mai dificil, pentru că sunt spectacole în care apropierea fizică chiar e necesară. Cu masca a fost o provocare, pentru că emiterea sunetului e alta când ai mască. Dar, atunci când gândești pozitiv și ai oameni în jurul tău care fac cu pasiune această meserie, nu o mai vezi ca pe o piedică, ca pe un obstacol, nu mai e așa de dificil. În plus, știi foarte bine că este pentru protecția celor din jur și a ta. Accepți și mergi mai departe. E ca și cum ar trebui să porți un cojoc într-un spectacol pe care îl joci vara.”

Formular
de contact

Ai o întrebare sau o neclaritate? Trimite-ne un mesaj folosind formularul de mai jos sau contactează-ne la unul dintre canalele social media.

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.