„Clar, România nu e o țară ideală, dar n-aș pleca niciodată și nu-mi voi îndemna copiii să plece, decât dacă ei vor dori să facă asta. Eu cred că totuși o doză de patriotism de bun simț nu va strica niciodată nimănui. Și dacă toți copiii buni pleacă din țara asta nu e o soluție. Chiar ar trebui ca oamenii competenți să stea acasă și să vadă de țara asta un pic.”
„Clar, România nu e o țară ideală, dar n-aș pleca niciodată și nu-mi voi îndemna copiii să plece, decât dacă ei vor dori să facă asta. Eu cred că totuși o doză de patriotism de bun simț nu va strica niciodată nimănui. Și dacă toți copiii buni pleacă din țara asta nu e o soluție. Chiar ar trebui ca oamenii competenți să stea acasă și să vadă de țara asta un pic.”
Camelia Mingasson, director interimar al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara provocată la discuție de Dumitrița Ungureanu.
Bună ziua, doamnă Camelia Mingasson, vă mulțumesc că ați acceptat invitația mea.
Bine ați venit la Casa de Cultură!
Lucrați în domeniul cultural de mai bine de 20 de ani. Cum ați văzut dvs. evoluția culturii? A devenit ea, în ultimul timp, mai importantă pentru timișoreni sau din contra?
Eu consider că interesul există în măsura în care se livrează cultură de calitate. Nu sunt de părere că trebuie să dăm publicului ceea ce își dorește să primească. Instituțiile culturale ar trebui să facă un pic de educație culturală ca să existe acest interes. Sigur că în contextul de Capitală Culturală Europeană interesul există, dar el trebuie alimentat cu conținut bun. Dacă el este în creștere sau în descreștere este foarte greu să ne dăm seama, mai ales după un an pandemic. Dar eu cred că este o foame de evenimente culturale bune și dacă se poate și vesele, optimiste, care să ne scoată puțin din starea aceasta de „semi-comă” în care trăim de un an și ceva.
În anul 2009 ați fondat Asociația Culturală Kratima, în cadrul căreia coordonați diverse proiecte culturale și educaționale. Care sunt cele mai importante și cel mai aproape de sufletul dvs.?
Când fondezi o asociație culturală și coordonezi proiecte o faci din pasiune. Tot din pasiune muncesc și acum la Casa de Cultură, dar Kratima este prima dragoste, iar prima dragoste nu se uită niciodată. Toate proiectele pe care le-am făcut în cadrul asociației îmi sunt la fel de dragi, dar dacă ar fi să spun acum câteva nume la primul gând ar fi Vox Mundi. Un festival internațional de muzică corală, care sper că a reușit în cei câțiva ani în care a avut loc, să schimbe un pic mentalitatea timișorenilor și a românilor în general, despre muzica corală. Din păcate adesea muzica corală este concepută ca fiind comunistă, învechită. Noi prin acest proiect am încercat să arătăm că ce este cel mai important în muzica corală este faptul că ea propune un model social. Într-un cor oricâte animozități ar fi între oameni, pentru o oră de repetiție sau de concert coriștii sunt capabili să uite aceste animozități și să se regăsească într-o armonie perfectă de dragul acestei armonii. Iar acesta cred că este un model de reprodus în societatea de astăzi.
Un alt proiect este Pașaportul Cultural, care este destinat în primul rând liceenilor. Este un proiect de educație culturală prin care am încercat să-i împrietenim cu cultura de calitate. Prin activități care veneau în completarea a ceea ce făceau la școală și prin întâlnirea cu repere ale culturii timișorene, repere dintre care maestra ceremoniei a fost doamna profesoară Adriana Babeț, o profesoară foarte dragă sufletului meu.
Apoi ar fi Poartă ARTĂ, un proiect de patrimoniu prin care am încercat să folosim porțile Timișoarei ca pretext pentru a afla poveștile din spatele lor. Și nu numai atât, cumva redau orașului legendele urbane care îi aparțin. Evident sunt mai multe proiecte, dar cam acestea trei ar fi cele mai importante.
Proiectul Dai o carte, primești o carte are deja o istorie în cadrul Asociației. Ce reprezintă acest proiect și care a fost principalul obiectivul pe care vi l-ați propus atunci când ați inițiat proiectul?
Eu din start am zis că prin această asociație încerc să promovez valori culturale certe și evident lectura este una dintre ele. Constatând lipsa de interes a generației tinere pentru lectură, dar pe de altă parte și lipsa cărților în anumite comunități, am decis să îmbinăm utilul cu plăcutul. Și anume, dintre cărțile pe care le edităm în cadrul asociației să dăm o carte gratuit celor care donează din biblioteca proprie cărți folosite, dar în stare bună. Am făcut acest lucru pentru a constitui biblioteci în școli, cartiere defavorizate sau la sat. În mare parte noi am făcut acest proiect la sat. A fost un proiect cu o componentă socială foarte evidentă, pe care o ducem mai departe și prin alte proiecte. De exemplu, acum într-un proiect numit Podcast, care este o adaptare online a Pașaportului Cultural, încercăm să constituim câteva biblioteci în școli din sate mai izolate ale județului Timiș.
Cum v-ați adaptat activitatea din cadrul asociației pe timp de pandemie?
Nu a fost ușor, bineînțeles, finanțările nu au fost aceleași, am trecut printr-o perioadă foarte grea, dar m-am străduit să găsesc soluții pentru că nu-mi stă în fire să aștept să treacă vremea. Trecem printr-o perioadă grea, asta e, hai să încercăm să găsim o soluție pentru această perioadă. Chiar dacă nu funcționăm la parametrii optimi, dar măcar să funcționăm, cum se zice în industrie, pe avarii, adică cât de cât să fie un foc mocnit, să se întâmple niște lucruri.
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâmpinat?
Cea mai mare provocare a fost să găsesc soluții și idei creative de proiecte, care să supravețuiască în condiții de pandemie, fără a fi doar online, adică de a ajunge la sufletul oamenilor și altfel decât online. Asta este o mare provocare pentru mine, nu pentru că aș fi împotriva online-ului pentru că a fost, evident, extrem de util în această perioadă, dar pentru că am constatat, mai ales, la începutul pandemiei că a fost o inflație de evenimente online. Cumva mi s-a părut la un moment dat că lumea nu mai reacționează. La început a fost o foame de evenimente, dar apoi acest interes mi s-a părut că a scăzut brusc, pentru că lumea s-a săturat de online. Omul este un animal social și este făcut să trăiască alături de alți oameni și atunci cumva lumea a început să caute ieșiri spre alt tip de manifestare culturală. Aici mi s-a părut cel mai greu lucru, să facem să se întâmple anumite proiecte, fără a încălca anumite reguli, aducând oameni împreună, dar respectând anumite restricții. A fost foarte greu, dar sper că acum vom trece și peste asta.
Aveți și o activitate editorială vastă. Ce părere aveți despre afirmații precum „tinerii de astăzi nu mai citesc” ? Credeți că este îndreptățită o asemenea părere?
Nu știu dacă sunt eu în măsură să dau astfel de verdicte, dar dacă e să fiu sinceră, cred că da, se citește mai puțin decât se citea în urmă cu douăzeci, treizeci de ani. Unul dintre motive cred eu este accesul foarte rapid la alte mijloace, nu mai trebuie să mergem la carte pentru a ne informa în legătură cu anumite lucruri. Asta ar fi explicația simplă. Pe de altă parte, eu cred că nici adulții nu mai citesc așa cum citeau odinioară și atunci dacă nu mai citesc adulții, nu mai citesc nici copiii. Dar nici asta nu este o explicație sută la sută adevărată pentru că sunt și case în care adulții citesc și copii nu citesc. Evident că acum, în secolul vitezei, copiilor li se pare foarte complicat să găsească informații într-o carte când ei din două click-uri au ajuns la informația pe care și-o doresc. Sigur că pe de-o parte acest lucru este regretabil. Eu cred că noi am fost o generație destul de puternică la atacurile acestea psihologice externe, iar asta s-a datorat în mare parte cititului. Eu tot am spus, cititul te face liber. Nu cred că pentru mine există o activitate care să-mi dea mai tare senzația de libertate decât cititul. Pe de altă parte sunt și tineri care citesc, deși mai puțini. Sper să se rezolve lucrurile, mai ales că există tendința de a descoperi locuri faine, cum e librăria la Două Bufnițe, unde oamenii merg cu plăcere și găsesc și altceva în afară de carte. Nu mai există acel obicei care era acum douăzeci de ani să mă duc într-o librărie, să-mi iau o carte și să plec. Oamenii caută acum altceva: să mai stea la o cafea, la un ceai, la o poveste. Povestea e cea care contează enorm de mult, ea a contat și înainte, dar și acum. Cred că tinerii trebuie să se îndrepte spre citit, dar mai ales spre poveste. Să descopere poveștile din spatele lucrurilor care li se întâmplă.
Ce credeți că ar trebui să facă părinții și profesorii pentru a motiva adolescenții să citească? Să nu mai fie o corvoadă pentru ei lectura.
Mi-ați adresat o întrebare foarte grea pentru că eu am doi copii de vârstă școlară cu care mă lupt din acest punct de vedere și nu știu dacă am reușit să-i motivez întru totul. Nu sunt în măsură să emit teorii la acest subiect, dar cred că depinde foarte mult și de copii, de părinți, de profesori, dar și de cărți. Există la Școala Gimnazială nr. 19 „Avram Iancu” o bibliotecară minunată, Florina Jinga, care reușește, în ciuda tuturor lucrurilor care se spun despre cărți și despre biblioteci, să adune copiii în jurul ei. Eu cred că astfel de oameni minunați ar fi una dintre soluții. De fapt, cred că oamenii fac totul. Puterea exemplului n-aș mai spune că e o soluție, pentru că la mine în casă eu citesc, dar copii citesc mult mai puțin.
Cred că o altă soluție ar fi punerea în legătură a cărților cu alte componente culturale: cu o piesă de teatru, cu un film. Sigur, nu ne uităm la film în locul cărții, dar să faci un book trailer cred că este o idee bună, deoarece ești obligat să citești cartea. Ar fi minunată „o înțelegere între arte”, pentru a determina copiii să fie curioși. Pentru că asta e problema, ei nu sunt curioși să citească acele cărți și nu mai au răbdare. Ar trebui cultivată răbdarea și aici e greu, pentru că de multe ori și noi ne mișcăm cu o viteză extrem de mare. Ca să citești o carte trebuie să ai timp, să-ți dai timp și să ai răbdare să descoperi ce ea îți propune.
După ce în episodul trecut au provocat rumoare prin apelul neutru la istoria politică locală, în această a doua parte a temei legate de dezvoltare locală și politică se setează câțiva parametri ai unei strategii de creștere, dar una mai ambițioasă, care să nu rămână după alegeri doar un text pe hârtie. Socio…logisme și mai elaborate, cu Horea și Radu, într-o pauză de cafea, din nou în Piața Maria.
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.