[Horea Băcanu]  Întrebarea mea este cât de mult au contat liderii politici în procesul de învățare și schimbare pentru dezvoltare și cât a contat „materialul” social al comunității timișorene, unul eterogen și cu mare permeabilitate la influențele identitare din toată țara. A fost doar un joc al vaselor comunicante, liderii au dat ce-au știut, și asta a fost integrat de comunitate, sau comunitatea a fixat o limită a contribuției dezirabile din partea liderilor, care a condus la reacția lor?

Aici aș dubla etapizarea mandatelor de primari cu alți lideri vizibili: președinții ai Consiliului Județean Timiș, alți primari sau chiar prefecți, subprefecți, viceprimari.

Pe cele patru mandate Ciuhandu s-au desfășurat președințiile de CJ pe care le-au exercitat domnii Viorel Coifan (al doilea mandat), Dan Ioan Șipoș, Ilie Sârbu, Constantin Ostaficiuc (două mandate), apoi, pe cele două mandate ale primarului Robu au fost președinți CJ Timiș domnii Titu Bojin, Sorin Grindeanu, Călin Ionel Dobra, iar pe actualul mandat al primarului Fritz este președinte CJ Timiș domnul Nica. Trei primari și opt președinți de CJ Timiș, alături de mai mulți viceprimari și vicepreședinți.

[Radu Lambrino]   Întrebarea ta este justificată, dar zona în care dorești să se situeze răspunsul la această întrebare este exact raspunsul statistic obținut la întrebarile legate de prestația generală a politicienilor ce au condus România în ultimii 20 de ani.

Eu cred că zona noastră, și aici mă refer în special la Timiș și Arad, a fost ferită de nuanțele de „grobianism” ale conducătorilor politici și administrativi din alte zone ale țării, în special din Moldova, Muntenia și o mare parte din Oltenia.

Pentru că pot să compar, îți spun că toți cei enumerați de tine au fost cu mult superiori și din punct de vedere profesional, dar și uman și din punctul de vedere al eleganței si al discursului politic, comparativ cu marea majoritate a politicienilor din generația lor, care se distingeau mai mult prin nivelul de autocrație exercitat față de subalterni și prin limbajul duplicitar și lingușeala față de șefii de la București. Din perspectiva aceasta, eu cred că ei, liderii politici din Timiș și Arad au contat foarte mult în procesul de schimbare și de învățare pe care l-a parcurs comunitatea locală, ei, liderii au dat trendul, grăbind procesul de europenizare a întregii comunități, lucru care, în multe zone din țară, nu s-a desăvârșit încă.

Cred, de asemenea, că și comunitatea a cerut un standard ridicat pentru prestația liderilor, asta în special datorită istoriei orașului, cât și a rolului jucat de Timișoara în Revoluția Română din 1989, care a consolidat un reper moral. Din păcate, această poziționare a cetățenilor Timișoarei nu a fost niciodată agreată de locuitorii altor zone din țară, lucru ce a îngreunat mult misiunea politicienilor locali.

Acum, se pare că această imagine foarte pozitivă o au cei ce locuiesc în Cluj, noi, timișorenii, uitând încet, încet, de ambițiile ce ne-au ajutat atât de mult în evoluție și dezvoltare.

[HB]  Au fost interesați președinții CJ Timiș de creșterea dezvoltării Timișoarei și județului, sau doar de pârghia de putere care le-a asigurat susținerea politică din partea primarilor, un dat al vieții politice locale?

Mai întreb, în plus, se vede în dezvoltarea Timișoarei cum s-au implicat președinții CJ Timiș, alături de primari, pentru creșterea calității vieții în Timișoara, ca pol de creștere emergent a regiunii? Avem exemple de notorietate, sau măcar date factuale care să demonstreze această ipoteză?

Și o observație tehnică – aș face recurs la câteva date statistice care pot da un contur  al procesului de dezvoltare economică a Timișului și Timișoarei, centrul regional al vestului.

[RL]  Din păcate, în ultimi ani, raporul de condiționalitate dintre conducătorii administrativi și politici ai județului și primarii propriului partid sau de alte culori politice a dus la slăbirea partidelor și la o lipsă aproape totală a proiectelor de politici publice departamentale, născute în interiorul partidelor politice din Timiș.

Cred că interesul pentru creșterea dezvoltării Timișoarei si a județului a fost o preocupare permanentă a președinților CJ Timiș și, bineînțeles, a primarilor din Timișoara și a multor primari din alte localități din județ. În schimb, modul prin care au manifestat acest interes a fost de foarte multe ori foarte puțin documentat, fie greșit implementat.

Eu cred, în continuare, că pe lângă încurajarea creșterii investițiilor străine deja existente la noi, susținerea și dezvoltarea antreprenoriatului local este, în acest moment, cel mai important rol pe care trebuie să-l îndeplinească administrația locală și județeană, pentru a putea crește din nou ritmul și  nivelul de dezvoltare al județului și al orașului.

[HB] Și preiau provocarea, adăugând că sunt mai multe observații pe care le putem dezbate. Prima, cea mai importantă din punctul meu de vedere, este legată de faptul că în mandatelor celor trei primari ai Timișoarei (care se întind pe 24 de ani), dublate de mai multe mandate ale președinților de CJ Timiș, evoluția Timișului nu a cunoscut un salt semnificativ față de trendul național. Singura diferență semnificativă este dată de achizițiile venite din educația politică, pe care comunitatea și-a format-o în anii de după Revoluție, care determină astăzi un alt nivel al așteptărilor publice față de un lider public și politic sau administrativ.

[RL]  Aici sunt tentat sa critic dur pozitia si percepția ta. Eu cred, dimpotrivă, că educația politică pe care comunitatea și-a format-o în ultimii ani a dus spre o stare de latență și lentoare în participarea la alegerea decidenților. Oamenii par astăzi mai nepăsători ca oricând. Chiar dacă poate să pară, la suprafață, că nivelul așteptărilor publice față de liderii din  toate zonele de administrare a banilor și afacerilor publice a crescut și a evoluat, mie mi se pare că acest nivel de așteptare a involuat, în fapt, el fiind rupt de realitate și axat doar pe concepte teoretice de trend mondial și pe o implicarea care nu  depășește niciodată o zonă de confort. De asemenea, analiza posibilităților practice de realizare a acestor așteptări, de către decidenții publici, este  dominată în continuare de superficialitate, de lipsa de informații și de necunoașterea legislației, în privința atribuțiilor celor care conduc.

În concluzie, deși educația politică pe care comunitatea timișoreană și-a format-o în anii de după Revoluție a diferențiat-o clar față de multe alte comunități din țară, din punctul de vedere al acceptării și asimilării tuturor valorilor democratice, în ultimii ani confortul și dezinteresul este dominant în comunitatea noastră, vis a vis de cum îi vedem de implicați, totuși, pe lideri.

Cred sincer că alegerea lui Dominic Fritz ca primar al Timișoarei poate fi privită ca o evoluție firească, însă doar dacă această alegere ar fi fost mai mult decât o respingere a realegerii lui Nicolae Robu, și doar dacă ar fi fost făcută cu discernamant, printr-o alegere rațională, fără așteptări nerealiste, rupte total de realitate, cum înțelegem acum că s-a întâmplat.

Acelasi lucru pot spune si despre alegerea lui Alin Nica, un tânăr politician cu multă practică în managementul administrativ, cu experiență în relația cu instituțiile europene, dar de la care așteptările sunt mult mai mari decât reușește el acum să livreze. Unde este evoluția?

[HB] Să-ți dau o altă contextualizare. Bogăția de resurse și avantaje ale Timișoarei a folosit mai mult pentru conservatorismul leadershipului administrativ și politic, primarii și președinții de CJ Timiș nu au fost factori declanșatori ai unui „boom” de dezvoltare a Timișoarei, ei și-au consolidat pozițiile publice prin fructificarea avantajului de dezvoltare istoric pe care Timișoara și Timișul l-a avut, fără să impună o strategie de „tigru economic” pe care ar fi putut-o adopta pentru Timișoara, cel puțin.

Ce înseamnă o strategie de „tigru al creșterii economice și dezvoltării”?

Simplu:

•     Viteză de creștere a PIB-ului orașului sau județului cel puțin dublă față de creșterea economică națională (bugetul public al Timișoarei a crescut între 2012 și 2022, în ultimii 10 ani, de 3 ori, având aproximativ aceeași viteză de creștere cu a economiei naționale în ultimul deceniu).

•     Creștere a locurilor de muncă și a populației ocupate cu cel puțin cu 50% pe intervale de 10 ani, care să susțină evoluția economică din industriile cheie (rata reală este de sub 10%, în ultimii 10 ani).

•     Creștere a capacității educaționale universitare, spre un nivel țintă de cel puțin două ori mai mare față de anii 2000, pentru un nivel de complexitate a pieței muncii în creștere (ori nivelul centrului universitar timișorean s-a menținut constant, la cca 40 mii studenți, în timp ce Clujul ajunge la 90 mii studenți, aici se pot citi câteva explicații).

[RL]  Aceste lucruri merită spuse apăsat. Strategia de „tigru economic” nu a fost niciodată prezentată ca o țintă cuantificabilă de către nici un politician cu pretenții de lider al județului.

Tocmai datorită dezinteresului și a lipsei presiunii publice, mai toți candidații au renunțat să promită obiective politice și administrative cu termene de realizare clare, sau dacă au facut-o (vezi cazul Robu) au intrat în zona suprarealismului și evidentelor exagerări.

Mai toate programele politice uzitate în campaniile electorale au ferit politicienii candidați de angajamente contractuale ferme cu grupuri țintă de electorat, ele au fost concepute ca să atingă aproape toate categoriile de cetățeni, să nu supere pe nimeni și să emită cât mai puține așteptări stringente în comunitate.

[HB] Niciuna dintre țintele de dezvoltare pe care Timișul / Timișoara ar fi trebuit să le vizeze (creștere PIB, creștere a locurilor de muncă, creștere a capacității educaționale), prin proiecte asumate de către liderii săi publici, nu au fost urmărite și, evident, nu au fost nici pe departe atinse.

[RL]   Acum, luând punct cu punct ceea ce ai descris tu ca fiind strategia de tigru al creșterii economice și dezvoltării, trebuie sa spunem clar ce ar fi trebuit să facă diferit cei ce au cârmuit orașul și județul în ultimii zece ani și care ar trebui să fie abordarea vizionară a celor ce conduc astăzi. Aici putem fi foarte răi sau să fim în trend,  plângăcioși și resemnați. Complicat nu?

[HB] Nu aș merge pe convenționalisme. De aceea, întreb: este comunitatea timișoreană cu un pas înaintea liderilor săi publici, ori, dimpotrivă, liderii săi sunt vizionari? Sau, a treia variantă, sunt și liderii și comunitatea în ascensiune și creștere simetrică? Personal aș tinde să evaluez că nu am avut lideri vizionari, iar comunitatea întotdeauna a așteptat întotdeauna mai mult, a învățat din mers să caute schimbarea. Timișoara putea să fie acum la nivelul orșelor Debrecen sau Gyor, ca să luam doar exemple din Ungaria. Sau chiar la nivel de Karlshrue, oraș înfrățit cu Timișoara.

[RL]  Cred ca cele trei variante descrise de tine nu sunt suficiente ca să descrie momentul în care ne aflăm acum. Exista zone ale administrării banului public unde se mai află și lideri vizionari, cu realizări cuantificabile și proiecte pe termen mediu si lung remarcabile. Aici mă pot referi fără să ezit la Aquatim,  sub conducerea lui Ilie Vlaicu, sau la ADR 5 Vest, condusă de Sorin Maxim.

De asemenea, cred ca zona universitară face eforturi mari să crească nivelul capacității educaționale, aici existând, din păcate, încă mari probleme ce țin de democrația internă, de comunicarea interinstituțională și de percepția publică fată de mediul universitar local.

Marea problema ține, în continuare, de nivelul și numărul celor implicați în viața politică locală, mulți dintre cei ce-și doresc implicarea fiind preocupați mai mult de gestionarea propriei lor cariere profesionale și a vieții personale, nu de o reală expunere politică și consacrare ca voce autorizată a comunității. Din păcate, statutul de politician a devenit ingrat, nu mai este un statut de prestigiu. Trebuie să fii ori masochist, ori extrem de dedicat interesului public, ca să vizezi și să realizezi performanța în activitatea politică, iar în Timișoara, cum spuneam și mai devreme, comunitatea a devenit comodă și prea puțin interesată de direcția în care este orientată conducerea și binele public, deci oamenii nu reacționează la această lâncezeală.

[HB] Bun, pot fi de acord, dar vreau să punctez.

O evaluare generică arată că Oradea a avut lideri publici care au fixat ținte strategice și au mobilizat comunitate, în timp ce Timișoara nu a avut parte de un astfel de leadership.

Se poate discuta și de Arad, ca exemplu bun de creștere și leadership public (mandatele Falcă și Bibarț), dar aici cred că mai bine intrăm pe o explicație de tip Axă de dezvoltare Timișoara-Arad, un format de explicare a unei creșteri corelate și armonizate a zonelor economice Timișoara și Arad, format ce poate să constituie și cheia unei strategii viitoare de „tigru al creșterii economice și dezvoltării”.

Îți propun să reluăm cu o altă ocazie tema unei axe poliurbane de nivel regional, care să producă saltul major pentru zona conurbației Timișoara – Arad. Axa Timișoara – Arad poate fi un foarte bun exemplu de evoluție progresivă accelerată a unei regiuni central-europene, regiune potențată de faptul că liderii săi aplică o strategie adaptată potențialului economic și de dezvoltare local.