[Radu Lambrino] Salut, Horea!

[Horea Băcanu] Bună dimineața!

[RL] Vin cu o întrebare. Există oare cercetări recente care să măsoare efectele politicii de modificare a istoriei în producțiile cinematografice? Dar despre folosirea excesivă în aceste producții a subiectului amestecurilor etnice, homosexualilor, căsătoriilor mixte neconfesionare, familiilor monoparentale, divorțurilor, minorităților religioase sau a sectelor, a superiorității negrilor în raport cu albii, sau a emancipării excesive a femeilor, etc. Nu am o imagine obiectivă față de subiectul „cancel culture” sau corectitudinea politică. Nu înțeleg ostracizarea la care sunt supuși anumiți politicieni sau oameni cu celebritate, care pare a se face cu încălcarea flagrantă a libertății de exprimare, fără consecințe și fără reacție publică.

[HB] Două dintre cele mai libere (liberale / libertariene) și de calitate reviste din lume – oferă o selecție de articole care se referă la „cancel culture”, NewYorker și TheAtlantic.

[RL]  Observ că tot mai mulți cunoscuți sunt agasați de filmele de pe Netflix. Se naște deja un curent anti-canale de streaming, tocmai pe considerentul asta, al exagerărilor.

[HB] Este perceptia noastră, de aici. În vest sunt normale filmele cu minorități, chiar atractive, iar atracția se vede mai ales la tineri, pentru diversitate (de orice tip, nu doar de opțiune sexuală), un fel de curent non-tradiționalism, non-canoane/clișee. Cumva, în stilul „toți suntem oameni pe acest pământ, toți suntem egali, oricare putem fi buni și oricare dintre noi riscăm să cădem în păcat și să ne îndreptăm spre rele. Nu exista diferențe între noi, conștințele noastre sunt egale, ca potențial, și mai egale, ca devenire.”

[RL]  Da, tocmai asta vreau sa aflu din studiile recente, daca producțiile de filme și seriale actuale sunt dominate de aceste teme datorită acestui tip de curent non-tradiționalist, adică dacă sunt cerute de piață cu adevărat, sau daca nu cumva este o decizie strict politică ce a influențat prin aceste producții nașterea unui astfel de curent, mai apoi.

[HB] Avem o anumită ghidare cu privire la segmentele de public care se îndreaptă spre producțiile de streaming de pe marile platforme globale (Netflix sau HBO, ori altele). Iată, cel mai recent studiu despre Tendințe ale consumului cultural în pandemie, realizat de Institutul național pentru cercetare și formare culturală (culturadata.ro) relevă că jumătate din publicul de la noi urmărește filme prin platforme de streaming. Foarte interesant este că acest public, care urmărește producțiile de pe platformele de streaming, este educat (73% din cei cu studii superioare urmăresc aceste producții pe platforme de streaming), are venituri peste medie (sunt urmăritori 73% din din cei cu venituri peste 4,5 mii de lei lunar, dar și 48% din cei cu venituri între 3 și 4,5 mii de lei lunar) și, mai ales, este public tânăr (sunt urmăritori 73% din din cei cu vârste între 18-35 de ani, dar și 51% din cei cu vârste între 35-50 ani).

Nu este nicio politică, dupa părerea mea, este curent cultural mainstream, pur si simplu, care atrage tinerii, pe cei cu educație și venituri peste medie.

[RL]  Știu că tu așa crezi, dar eu nu sunt convins și încep să cred, din ce în ce mai mult, că este multă manipulare politică. Am nevoie de mult mai multe argumente pentru susținerea părerilor tale.

[HB] Inevitabil, modul în care sunt văzute diferențele de gen într-o societate polarizează opiniile, iar tema ajunge pe agenda politicienilor. Nu cred că este un sens intențional invers, în care politica ar căuta să transforme percepțiile obișnuite prin producții artistice.

Viața bate filmul, categoric, așa văd eu, curentele naturale de expresie ce intervin în acest subiect, al diferențelor de gen din societate, generează producții culturale, pe de o parte, dar și poziționări ideologice și acțiuni politice. De multe ori, producțiile artistice au mesaj politic (subiect pe care l-am analizat în textul Ficțiuni politice în societatea globalizată)  și ajung teme de dezbatere pe agenda publică, acolo este intersecția lor.

Un exemplu, iată un comentariu despre animația Lightyear. „Un producător al animației Lightyear a declarat, potrivit The Independent, că Disney a refuzat să facă modificări la anumite scene, la cererea autorităților de la Beijing. China a respins în trecut și alte reprezentări pe ecran ale comunității LGBT+”.

Îți recomand să cauți acest documentar despre una dintre cele mai puternice voci ale literaturii mondiale contemporane, care scrie roman politic, mai ales orientat pe diferențele de gen. Margaret Atwood nu este un instrument politic și nu va fi asta niciodată, ar fi o blasfemie să ne gândim la așa ceva. Am scris despre „Povestea slujitoarei” și mi-e apropiat acest subiect (AICI un fragment), al literaturii distopice (dar niciodată un text situat în viitor nu este despre viitor, ci despre present, cum spune bine M.A.), o literatură care centrează atenția asupra societăților cu regimuri teocratice paternaliste.

[RL]  Am citit acum articolul din Libertatea despre animația Lightyear. Eu văd lucrurile din prisma experiențelor mele personale, a preocupărilor generației mele, în copilărie și adolescență, vis a vis de sexualitate, precum și informațiile despre acest subiect împărtășite între noi la acea vârstă. Sincer, sexualitatea nu era un subiect care să ne acapareze mai mult de 10% din preocupările cotidiene. Acum, acest subiect pare să domine universul intercomunicării  adolescenților, iar copiii par și ei introduși precoce în acest subiect.

Dar asta este experiența mea subiectivă , tocită de trecerea timpului, ceea ce mă interesează este efectul acestei politici de promovare a diversității ca un fel de „necesitate” de a pregăti generațiile tinere pentru  “impactul” cu realitățile vieții.

Citeam și textul scris de tine despre cartea „Povestea slujitoarei” și mă întrebam la care parte din analiza ta vrei să mă opresc raportat la subiectul efectului politicii de modificare a istoriei în producțiilor cinematografice?

Cele 14 state care au criticat sau interzis animația  Lightyear le considerăm societăți autocrate, în care lipsa libertății de expresie se măsoară și prin respingerea acestei producții, nu?

[HB] Aș mai recomanda și producția „Obama: În căutarea unei uniuni perfecte”, care explică cu mărturii foarte puternice cum reușita extraordinară a mandatelor lui Obama a fost umbrită de acutizarea și radicalizarea curentului celor care nu s-au simțit reprezentați de Obama, cei care s-au îndreptat spre Trump.  Și dacă suntem la documentare, nu aș ocoli explicațiile din documentarul „Margaret Atwood: Cuvântul înseamnă putere”, au o mare legătură.

[RL]  Mi se pare foarte incitant faptul ca lucrarea ta de doctorat are multe aspecte de analiză care au legate de subiectul nostru și iți mulțumesc că mi-ai făcut cadou cartea, bineînțeles cu precizarea ca voi cugeta profund la mesajul din spatele autografului tău.

Din păcate am citit doar patru cărți din cele douăsprezece analizate de tine (Toamna patriarhului, Sărbătoarea țapului, Omul nostru din Panama și Operațiunea Sweet Tooth) dar desigur ca acum îmi doresc sa le citesc pe toate și, cu siguranță vreau sa încep cu cartea lui Margaret Atwood, Povestea slujitoarei sau cu romanul Supunere a lui Michel Houellebecq.

Oricum, am parcurs si materialul urcat de tine pe academia.edu despre analiza de discursivitate din Povestea slujitoarei, iar ipoteza de cercetare pe care o folosesti cu privire la caracterul zonal, supra-national și post-local (al caracteristicilor) din romanele de ficțiune politică, referitor strict de provenienta culturală a autorului, ar putea fi relevantă și pentru curiozitatea mea legată de efectele producțiilor cinematografice dominate de caracteristici culturale rupte de preocupările culturale actuale din multe țările unde ele se difuzează.

De asemenea, mi se pare importantă referirea la explicația dată de Margaret Atwood despre faptul că nu există literatură a viitorului, și că de fapt toate ficțiunile sunt despre prezent, indiferent cât de speculative sau distopice ar fi ele.

Ceea ce vreau de fapt să spun este că nevoia de a cerceta efectele propagării globale a unor producții culturale, fie ele literare, artistice sau cinematografice, care nu reflectă de fapt un conținut fictional politic, ci elemente ale realității actuale sau ale realităților istorice intenționat  modificate și reinterpretate, este dată de lipsa de interes general real față de acestea. Lipsa acestui interes general este datorat tocmai faptului că aceste producții sunt încarcate cultural și politic tocmai prin proveniența celor ce le-au produs, iar realitătile politice și culturale din zona de proveniență a acestor producători de conținut manipulant nu pot fi, ca regula, globale, ci mai degraba ele țin de interese politice punctuale, de cele mai multe ori cu țintă în politica internă a unui stat.

Tu ai foarte mare dreptate cand spui că sunt culturi ce au mare putere de propagare a influențelor vis a vis de inegalități și distanțe sociale între grupurile majoritare și cele minoritare și că aceasta propagare este hegemonică, dar nu cred ca aceste influențe au efecte uniformizate, ci sunt clar diferite în funcție de tradițiile culturale, sociale și politice ale celor influențați.

[HB]  N-aș spune că au mai rămas insule de tradiții foarte bine conservate și nemișcate, internetul este peste tot, de aici Facebook, Twitter și Youtube. Unde mai este localismul, că nu-l văd? Poate numai într-o pornire nervoasă autohtonistă.

[RL]  „Nervozitatea autohtonista”, cum bine ziceai, a unor europeni față de curentul „cancel culture” este dată tocmai de lipsa reală de interes față de acele subiecte propagate înspre ei de nord-americani și de sateliții lor culturali. În schimb, efectul acestei influențe culturale indusă forțat societății europene, în ansamblu, o sa provoace, inevitabil, efecte politice imprevizibile.

Ti-am vorbit la un moment dat de musicalul Hamilton, care are reprezentații zilnice cu sala plină, atât în Londra cât și la New York, o producție fenomenală, mi-a plăcut mult, atât ca act artistic cât și simbolistică politică.

Dar acest vehicul artistic de propagare a ideilor politice este valoros pentru nevoile politice actuale ale SUA, fără să reprezinte o valoare în sine pentru societățile în care diferențele rasiale nu reprezintă o prioritate.

Faptul ca in Statele Unite populatia de culoare pare sa fi depășit numeric populația albă are o însemnătate politică majoră, primordială pentru ei, ca și faptul că economia Chinei pare să fi ajuns pe același nivel cu economia Statelor Unite.

[HB]  Este o evidență că realitățile sunt globalizate, azi. De ce nu ar fi globalizate și percepțiile politice despre raportul majoritate – minoritate, inclusiv prin filtru artistic?

[RL]  Pentru că, totuși, în timp ce schimbarea supremației economice globale este un subiect cu un clar impact mondial, diferența numerică dintre albi și cei de culoare, din America, rămâne doar o problemă locală.

Pare destul de evident că marea majoritate a producțiilor cinematografice nord-americane au ca scop influențarea politică a unor segmente de electorat intern, extrem de bine delimitate și foarte clar definite. Din acest motiv, în toate aceste producții sunt scoase în evidență problemele inegalităților despre care am vorbit, iar ca efectul sa fie amplificat sunt modificate intenționat realităti evidente.

Din păcate, în celelalte părti ale lumii nu este identificată așa ușor această evidență, iar realitatea modificată este percepută ca realitate intrinsecă.

Ideea este că pe langă producțiile culturale americane, suntem bombardați subliminal și cu tot felul de alte produse propagandistice proprii altor culturi, tot nespecifice obișnuințelor noastre culturale și, foarte multe dintre ele, total străine tradițiilor noastre.

Ceea ce cred este ca reacțiile noastre la acești stimuli externi, improprii preocupărilor noastre curente, influențează foarte mult politica internă și determină partidele politice să-și asume teme false de dezbatere, prin asa-zisa aliniere la trenduri europene sau mondiale.

[HB]  Având în vedere aceste observații și referințe pe care le-am invocat, cum te situezi față de acest fenomen major contemporan, în care se simte o iradiere accentuată și politizată a unor teme de dezbatere publică izvorâte din realități ale lumii americane (occidentale)?

[RL]  Nu vreau să plec de la această întâlnire fără să punctez apăsat părerea mea despre acest subiect al modificării realității și a istoriei  prin difuzarea în abundență de producții culturale intenționat manipulante.

Deși nu am date obiective (măsurate cu precizie) privind efectul lor, cred că răspunsul politic al marii majorități a actorilor politici este extrem de infantil și exagerat, în țările în care problemele de discriminare dinspre majoritate către diferitele minorități nu există, sau nu sunt manifeste.

Acest răspuns politic a plasat la extreme societatea, ea polarizându-se pe un subiect străin de uzanțele cotidiene.

Problema rasială dintre albi și negri, problema statului social al persoanelor de culoare, căsătoriile între persoane de același sex, exploatarea femeilor de către bărbați, identitatea de gen în rândul copiilor, cuplurile formate din persoane de religii, rase sau culturi diferite, etc, etc, nu sunt probleme manifeste în societatea românească, ele devin actuale și provoacă dezbatere publică în zona de extremă politică tocmai datorită difuzării lor (voit realizată cu scopul de a manipula) pe absolut toate  canalele populare de comunicare, sub toate formele.

La noi pare o nouă formă de radicalizare, încă invizibilă ochiului neavizat, care necesită o abordare mai degrabă rațională și mai puțin emoțională a celor ce se află în zona de echilibru în stat. Politicul pare nepregătit, needucat și total neinteresat de consecințele reale ale acestui fenomen vădit manipulant.

[HB]  Nu cred că este posibil să administrezi un flux de producții și experiențe culturale, instituțional, vreau să spun, astfel încât să fie manipulate percepțiile și să se ajungă la extremisme. Dar sunt de acord că efectele necontrolate (așa numitele efecte sociale perverse) ar trebui să fie vizate prin politici, de către politicieni.

[RL]  Cred că în România discriminarea pozitivă trebuie sa aibă ca țintă alte categorii, cu un scop unitar, asumat politic, de a crește natalitatea, de a dezvolta antreprenoriatul autohton, de a crește nivelul educației financiare și de a stopa migratia românilor spre alte țări.

Dacă toate producțiile culturale autohtone ar fi gândite manipulator in acest sens, aș fi principalul susținător și promotor al acestora.

Imaginează-ți cum ar arăta scenariul ăsta: eroul nostru național este un părinte cu patru copii (femeie sau barbat), dintr-o familie din România (indiferent de rasă, religie sau etnie) de mici antreprenori, care are ca principală preocupare sănătatea, educația și transmiterea tradițiilor părintești copiilor săi, fiind însa conectat permanent la bunăstarea familiei și la bunul mers al micii lor afaceri. Crezi că ar deranja pe cineva??

[HB]  Nu cred că ar deranja, dacă producția ar avea standarde bune de calitate, mai ales că ar fi mult umor, pe față sau mai subtil, depinde de viziunea regizorală 🙂

Acum, serios vorbind, nu cred că este realistă o astfel de perspectivă, o astfel de producție propagandistică, pentru simplul motiv că ar fi o invenție, pentru că ar marca stări și valori care în realitate nu există în societate. Cred că un regizor bun ar ajunge la o parodie tragicomică, observând țărișoara. Da, mai degrabă ar fi o proiecție tragicomică a vieții urbane de azi (pentru că potențialul antreprenor din rural ar fi și mai neverosimil).

Ei bine, oglinda vieții urbane este compusă din fragmente mozaicate în care se amestecă nebunia de a avea copii aici (adică expunerea propriilor tăi copii în fața harzardului din școli, în fața violenței simbolice a societății noastre, în fața modelelor pervertite de succes cu care societatea abundă), la un loc cu situația cvasi-generalizată a femeilor în societatea noastră (care poartă un fel de mantie de slujitoare ale bărbaților și triburilor de masculi organizați în firme, asociații, cluburi sportive, grupuri de presiune, partide, etc, etc), dar și cu imposibilitatea practică de a continua să rămâi cât de cât sănătos normal când locuiești în urbanul românesc (pentru că mediul este toxic, sistemul medical este toxic, comunicarea de masă este toxică și politica le încurajează cu frenezie, tot în mod toxic).

Aș mai adăuga ceva, implicând legătura dintre producțiile culturale și iradierea de la culturile mari spre cele mai mici. Nu cred că un regizor foarte talentat, sau un pictor, sau un scriitor, poate să decadă până acolo încât să-și construiască personajele pe structuri de gândire ce sunt doar „corecte politic”. Poate fi vorba despre modă, despre un anumit stil de comunicare uniformă și corectă politic în social-media, dar îmi vine greu să cred că tensiunea politică a islamizării continentului european în general, și a politicii franceze, în special, a fost un subiect pe care cineva i l-a putut sugera lui Michel Houellebecq, cotat drept primul scriitor francez al acestei perioade și un extraordinar critic al societății politice. Nu cred că mix-ul de aserțiuni și intuiții artistice originale, ale oricărui scriitor cunoscut și apreciat, dintre aceia care formează grupul mic de autori cu tiraje mari, poate fi realizat trăgând cu ochiul la politicile oficiale ale unui sistem politic, fie el și acela al SUA. Cred că nimeni și nimic nu poate influența, în sens de a sugera idei, ceea ce prezintă în filmele lui Tarantino, ba chiar ar fi un subiect de mare-mare inspirație, pentru parodiere în notă de umor negru, dacă o casă de producție i-ar cere să adopte o linie poropagandistică în scenariul următorului său film. Sigur, discuția poate să meargă spre tot noianul de producții de serie, de tip fast-culture, care se produc imediat și se consumă instant, cum sunt noile mini-serii de televiziune, destinate circulației mai ales în streaming. Aici pretențiile artistice sunt aproape nule, autorii sunt necunoscuți (și nici nu contează prea mult cine sunt ei), iar consumul este foarte rapid și fără memorie culturală de lungă durată. Din păcate, și aici trebuie să recunosc că temerile sunt oarecum îndreptățite, în acest circuit de tip fast-culture au loc mii și zeci de mii de producții, de toate tipurile, mai ales cele pentru pre-adolescenți și adolescenți, care sedimentează o viziune facilă despre societate, în care suntem „împinși” să le recunoaștem și chiar să le favorizăm acordarea de drepturi egale unor minorități cu ai căror reprezentanți concreți nu ne-am întâlnit niciodată în viața concretă, în timp ce despre drepturile noastre, ale majorității, nu prea se mai vorbește. Aici, în acest punct al dezbaterii, sigur că perspectivele pe care le avem se apropie, dincolo de divergența noastră majoră, evocată anterior.