Se iau doi tineri dornici să aducă o schimbare, o mocăniță, o linie îngustă de cale ferată dintr-o zonă cu potențial turistic și se aduc împreună. Rețeta este una de succes, însă, știm cu toții, calea spre succes e pavată cu multă trudă, probleme financiare și probleme de cadastrare. Cristi Moldovan a ajuns în Gara din Teaca (Bistrița-Năsăud) în 2014, unde a găsit o Mocăniță cu aburi și două vagoane lăsate de izbeliște. Atunci s-a decis, împreună cu Daniel Oltean, să înființeze un O.N.G. prin care să repună în circulație Mocănița și să contribuie la revitalizarea turistică a zonei.
Se iau doi tineri dornici să aducă o schimbare, o mocăniță, o linie îngustă de cale ferată dintr-o zonă cu potențial turistic și se aduc împreună. Rețeta este una de succes, însă, știm cu toții, calea spre succes e pavată cu multă trudă, probleme financiare și probleme de cadastrare. Cristi Moldovan a ajuns în Gara din Teaca (Bistrița-Năsăud) în 2014, unde a găsit o Mocăniță cu aburi și două vagoane lăsate de izbeliște. Atunci s-a decis, împreună cu Daniel Oltean, să înființeze un O.N.G. prin care să repună în circulație Mocănița și să contribuie la revitalizarea turistică a zonei.
Vechile trenuri cu aburi care funcționează pe liniile de cale ferată cu ecartament îngust reprezintă în prezent puncte de atracție turistică tot mai căutate la noi în țară. Mocănițele, așa cum sunt ele cunoscute în general, păstrează încă un iz nostalgic al secolelor XIX – XX. Multe dintre ele zac nefuncționale prin diferite gări din țară, altele, mai norocoase, au ajuns acum piese de muzeu. Câteva Mocănițe, însă, presărate în zone pitorești ale țării, mai transportă călători care vor să se bucure de autenticitatea peisajelor sălbatice ale României pe diferite trasee turistice. Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt cele din Valea Vaserului (Maramureș) și Mocănița de pe linia Anina – Oravița (Caraș-Severin).
Povestea Mocăniței de la Teaca, o comună situată la 30 de kilometri de orașul Bistrița, a început în urmă cu mai bine de un secol. La începutul secolului XX autoritățile maghiare au hotărât ca în zona de câmpie a județului, pe ruta Târgu-Mureș – Praid, Târgu-Mureș – Iuda (astăzi Viile Tecii) și Band – Miheșul de Câmpie, să fie înființată o rețea de cale ferată menită să faciliteze transportul cerealelor și al animalelor. Construcția acesteia a fost aprobată în 1912, iar în 30 ianuarie 1915 au fost puse în funcțiune primele căi ferate cu ecartament îngust. Până în 1919 însă, pe aceste linii au circulat trenuri care transportau trupe militare și alimente necesare armatei austro-ungare în Primul Război Mondial. De atunci, liniile au trecut prin proprietatea mai multor societăți de căi ferate, fie ele române sau maghiare.
Mai târziu, a mai fost construit un tronson de 19 km, între Iuda – Lechința, care a adus linia la o lungime totală de 200 de km, devenind astfel cea mai lungă cale ferată îngustă din Transilvania. În 1997 însă, circulația trenurilor pe această rută a fost suspendată din motive de rentabilitate. În 2010, linia Târgu-Mureș – Lechința a fost concesionată de o firmă din Târgu-Mureș care avea ca scop transformarea ei în linie turistică. În acest timp, din aproximativ 96 de kilometri de linie ferată, au mai rămas doar 35, aflați pe ruta Teaca – Râciu (Mureș). (www.mocanitatransilvaniei.ro)
Adică, din 96 de kilometri de linie ferată îngustă, care urmau să facă parte dintr-un traseu turistic menit să aducă plus valoare zonei, au mai rămas doar 35 de kilometri de cale ferată. Și niciun traseu turistic. „La început când ne-am implicat în proiectul ăsta am avut un scop, acela de a promova zona și, practic, traseul Mocăniței care a mai rămas. Era un traseu mai lung, de la Lechința la Târgu Mureș, acum au mai rămas vreo 35 de kilometri. Noi ne-am străduit să promovăm traseul ăsta ca să rămână în teren, ca să zic așa. Ulterior, ne-am orientat spre a face proiecte pentru comunitate, spre a aduce oameni în zona asta. În ultima vreme lucrăm efectiv la calea ferată.”, spune Cristi Moldovan, președintele Asociației Mocănița Transilvaniei.
În 2014, la Gara din Teaca a ajuns întâmplător Cristi Moldovan. Aici a găsit o Mocăniță cu aburi, două vagoane lăsate de izbeliște și 35 de kilometri de cale ferată îngustă. Atunci s-a decis, împreună cu Daniel Oltean, să înființeze un O.N.G. prin care să atragă atenția opiniei publice asupra acestei linii:
„Avem deja câțiva ani de când am început, prin 2014, când am vrut să promovăm cursele cu trenul dintre Teaca și Râciu. Ne-am asociat într-un O.N.G. și, practic, făceam activități și promovare, online mai mult (cu asta ne ocupăm în viața de zi cu zi), ca să aducem lumea și să știe de traseul ăsta al Mocăniței de la Teaca.
Cumva ne leagă zona asta, eu având bunici într-un sat de lângă, Ocnița, și fiind și pasionat de trenuri, a fost combinația perfectă. Când am venit prin zonă și am văzut că există tren cu aburi, am zis că merită să ne implicăm. Suntem la 2 ore de Cluj, când venim la Teaca merită să stăm și peste noapte undeva în zonă, în Bistrița, în general, fiindcă sunt două ore de la Cluj până aici, două înapoi și deja jumătate de zi s-a dus.”
Și așa au făcut. Din 2014 încoace, Cristi și Dani ajung la gara din Teaca aproape în fiecare săptămână. Liniile trebuie întreținute, reabilitate; vegetația din jurul lor trebuie înlăturată. De-a lungul timpului au căutat și aplicat diverse metode pentru a face aceste lucruri, iar între timp li s-au alăturat la proiect și alți oameni dornici să se implice și să dea o mână de ajutor, după cum spune chiar Cristi:
„Cumva, oamenii au venit către proiectul ăsta, iar asta a fost cel mai fain, că oamenii s-au alăturat. Inițial am fost eu cu Dani, iar după oamenii au tot venit. Pe partea tehnică îl avem și pe Sandu. Avem o echipă faină, fiecare suntem specialiși pe domeniul nostru: eu mă ocup cu producție video, Dani se ocupă tot cu producție, dar de decorațiuni. O parte din membrii asociației noastre sunt la București. Acolo, Radu se ocupă cu partea juridică. Practic, fiecare a venit cu expertiza, iar cu energia noastră reușim să găsim soluții la fiecare problemă.”
Iar problemele nu au ezitat să apară. La începutul lunii noiembrie a anului 2019, Regionala CFR Brașov a decis ca locomotiva de la Teaca să fie mutată în fața gării din Târgu-Mureș, ca exponat. Anunțul a fost făcut și pe pagina de Facebook a Asociației, unde decizia a fost contestată de persoanele care urmăresc și susțin acest proiect. Practic, Asociația Mocănița Transilvaniei urma să rămână întocmai fără Mocăniță. La fel ca și în cazul multor monumente istorice sau al altor locomotive cu aburi, și aici există probleme legate de proprietăți și aparținătorii acestora, povestește Cristi Moldovan:
„Asta nu e o mică problemă, asta e normalitatea. E un proiect în desfășurare și pentru noi, adică toate lucrurile sunt nelalocul lor. În ‘97 s-a închis linia asta, timp de 20 de ani nu s-a întâmplat nimic, cumva lumea a uitat efectiv că mai există cale ferată. Din punct de vedere jurdic terenul este al unei entități de la Societatea de Căi Ferate, linia este a altei societăți (Societatea de Administrare a Activelor Feroviare), trenul este în altă parte și, practic, ca să faci turism, trebuie să le aduci pe toate împreună. Noi cu asta ne luptăm acum.”
Practic, s-au lovit și de eterna luptă birocratică cu care se confruntă orice sistem românesc, fie că vorbim de sistemul de sănătate, de cel de învățământ sau chiar și de turism. Iar dacă nu este vorba de birocrație, este vorba desspre partea financiară. Altfel spus, sunt prinși între ciocan și nicovală: munca din teren necesită mult timp, iar atunci când fac asta, nu se pot ocupa de partea de strângere de fonduri și de promovare. Autoritățile locale și județene arată o oarecare deschidere față de proiect, însă la nivel mai înalt, interesul nu este suficient de mare pentru a facilita soluționarea problemelor de proprietate, spune Cristi:
„Cred că statul se implică atunci când vede un beneficiu concret. Noi acum suntem la stadiul când trebuie să le arătăm ce putem să facem, care e viziunea noastră și care ar fi beneficiile pentru comunitatea locală. În primul rând, statul trebuie să se ocupe de toată partea asta care ține de proprietate, de cadastrare și de actele pentru teren. N-o să se întâmple lucrul ăsta, și atunci trebuie să ne implicăm să ajutăm statul, cumva. Adică noi o să ne implicăm, o să facem voluntar toate măsurătorile, o să le punem la dispoziția statului pentru a-și întăbula terenul. Fiind O.N.G., sursele noastre de finanțare vin din zona privată, prin sponsorizări, și asta e în funcție de cât timp ne dedicăm ca să mergem să vorbim despre proiect și să atragem bani. Ori, când ne dedicăm aici muncii fizice, nu avem timp de cealaltă latură, să facem rost de fonduri.
Nu mă aștept să vină statul să spună „Uite, ia suma asta și dezvoltă proiectul”, dar în momentul în care eu mă duc cu un proiect înspre stat și spun: „Vreau să dezvolt comunitatea în felul ăsta și aș avea nevoie nevoie de sprijin” , vreau să văd o deschidere din partea lor. La nivel județean, vedem, chiar dacă se mișcă mai greu puțin, pentru că au mult de lucru, sau nu știu, nu e neapărat eficientizat, în sensul că, te duci acolo și primești un răspuns afirmativ, însă durează foarte, foarte mult până se rezolvă treaba. Nu știu dacă birocrația e problema sau efectiv merg lucrurile mai greu. Adică, vedem la noi la firmă, dacă vine cineva la tine, ai un client și vrea un produs, trebuie să-l livrezi. Aici nu se întâmplă așa, zici da, și… Poate fi și o lipsă de interes, sau nu e neapărat o prioritate, mai degrabă. Au alte priorități și trebuie să insiști foarte mult ca să fii băgat în seamă. Mergem în continuare cu partea de cadastrare, să punem la punct actele și să dezvoltăm proiectul. Ne gândim și la niște finanțări, odată ce vor fi actele în regulă și se vor putea accesa. Cine spune că reabilitează trasee de Mocăniță pe fonduri europene, glumește, cel puțin acum, fiindcă nu e posibil, având în vedere care e contextul juridic.”
Cu toate acestea, au reușit de-a lungul timpului să repare linia în zonele unde era necesar și au intervenit cu ierbicidări pentru a o curăța de arbuști și plante. Între timp au reușit să construiască, în urma unei campanii de crowdfunding, prin care au reușit să strângă aproximativ 13.500 de lei, și un depou, care este aproape de finalizare. Acesta fost construit în două luni, lucrând weekend de weekend, cu ajutorul voluntarilor, dar și al câtorva localnici. În depou sunt acum depozitate uneltele de lucru, dar și drezina utilizată pentru intervențiile pe linie sau pentru plimbările cu turiști:
„Mai avem puțin de lucru la el, la pavaj și geamuri, dar își face treaba. În două luni am reușit să îl ridicăm, venind în weekenduri. La început cred că am fost o săptămână aici, după aceea în weekenduri am tot venit și-am mai pus câte o placă, am placat cu scândură pe exterior și am pus acoperișul. Tot așa până la stadiul actual. Ne bucurăm că oamenii se implică. Și noi am fost surprinși să vedem 20 de oameni care au venit să ne ajute la ridicarea depoului. Au venit de peste tot: din Cluj, din Bistrița, București, chiar și din Timișoara.”, ne-a povestit Daniel Oltean.
O altă provocare în ceea ce privește resursa umană a fost aceea de a reuși să aducă alături de ei comunitatea locală. După 20 de ani în care Mocănița a fost dată uitării și nu s-a întâmplat aproape nimic cu ea, au apărut în zonă câțiva tineri interesați să pună lucrurile în mișcare. Și, după cum spune Cristi, este greu să câștigi încrederea unei comunități întregi când nu apuci să petreci mult timp alături de oamenii locului și ești, oarecum, un outsider:
„E un pic provocator faptul că noi stăm la Cluj, iar oamenii sunt aici și încă nu ne simt ca făcând parte din comunitate. Noi tot ne implicăm și facem chestii, dar tot suntem „ăia care vin de undeva”. Cred că lucrul ăsta o să se schimbe și o să fim ajutați și încurajați când o să vadă și rezultate. Totodată, am întâlnit oameni foarte faini aici, care ne-au ajutat de fiecare dată, și cu materiale, și cu ce am avut nevoie pe la depou. Am văzut o deschidere din partea lor.”
Totodată, au reușit încă din 2015 să organizeze evenimente în gara din Teaca. „Centenarul Mocăniței” a fost primul proiect de anvergură organizat aici, iar mai apoi au fost organizate și evenimente private sau brunchuri. Ulterior, băieții de la Asociația Mocănița Transilvaniei au dat startul proiectului numit „Povestea Vinului”, menit să aducă împreună producătorii locali de vinuri și să devină un eveniment de tradiție al zonei, după cum ne-a povestit Cristi Moldovan:
„Noi suntem aici cumva între trei zone turistice cunoscute: zona Sighișoarei, Maramureș și Bucovina. Zona asta e o zonă de traznit: pe aici trec autocare dintr-o parte în alta. Nu au motive să se oprească fiindcă, deși zona e frumoasă, nu e pusă în valoare. Atunci, noi am căutat să vedem ce există specific în zona asta.
Pe lângă faptul că Teaca e un sat multicultural – a fost ridicat de sași, încă mai are arhitectura săsească specifică, este și o zonă viticolă foarte faină. Podgoria Lechința e cunoscută la nivel european pentru calitatea vinurilor. Prin proiectele pe care le facem încercăm să aducem valoare zonei, prin organizarea de evenimente care să atragă oameni care să vadă cât de fain e aici și care sunt produsele care se prepară în zonă. Cred că e important să vedem și alte localități, alte zone, pe lângă cele consacrate. Acum, și cu toată reconfigurarea din ultimul an, oamenii caută locuri mai autentice, locuri mai liniștite, mai retrase, cu mai puțini turiști și experiențe mai personale.”
Dacă până acum „Povestea Vinului” se desfășura la gara din Teaca, ediția de anul acesta va avea loc în mediul online. Cristi și Dani au trecut pe la cramele din localitate, pe la producătorii locali de vinuri și au filmat împreună cu ei materialele video necesare pentru evenimentul de anul acesta. Pentru mulți dintre noi, această perioadă a fost și încă este una complicată. Cu toate acestea, pe cei de la Asociația Mocănița Transilvaniei această perioadă i-a făcut să întoarcă timpul în favoarea lor, reușind să intervină asupra liniei și să ierbicideze de două ori, dar și să ducă la finalizare diverse activități.
Chiar dacă suntem în plină pandemie, chiar dacă părțile implicate în această situație nu reușesc să ajungă la un consens pentru a rezolva problemle legate de teren, linie și locomotivă, povestea Aburoasei de la Teaca merge înainte. Drezina care stă acum în depou, trage uneori ușor după ea, la o viteză maximă de 12 km/h (sau „viteză de croazieră”, cum a numit-o Dani), câteva băncuțe de lemn. Acestea sunt destinate plimbărilor pe linia îngustă care șerpuiește printre colinele Transilvaniei, scoțând la iveală frumusețea rurală a României: livezi, lanuri de cereale și grădini, păduri și tuneluri de vegetație, căprioare și vulpi, turme de animale care pasc liniștite până la apus. Dacă la noi în țară cele mai importante zone turistice fac eforturi pentru a atrage turiștii, ce șansă mai au zonele care caută să-și facă loc pe această hartă?
„Astăzi se împlinește un an de când m-am reîntors în Instituția Prefectului, ca subprefect mai întâi, am condus Instituția Prefectului din aceasta postură timp de aproximativ o lună, iar pe 6 ianuarie 2020 am depus jurământul ca prefect al județului Timiș. Acest mandat nu a fost doar greu, ci deosebit de greu. Fără să mă plâng, pot doar să afirm că nimeni nu-și închipuia acum un an ce avea să urmeze.”
„ Că a trebuit să avem măști și să păstrăm distanța, aici a fost puțin mai dificil, pentru că sunt spectacole în care apropierea fizică chiar e necesară. Cu masca a fost o provocare, pentru că emiterea sunetului e alta când ai mască. Dar, atunci când gândești pozitiv și ai oameni în jurul tău care fac cu pasiune această meserie, nu o mai vezi ca pe o piedică, ca pe un obstacol, nu mai e așa de dificil. În plus, știi foarte bine că este pentru protecția celor din jur și a ta. Accepți și mergi mai departe. E ca și cum ar trebui să porți un cojoc într-un spectacol pe care îl joci vara.”
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.
