foto1
Claudia Ieremia

Claudia Ieremia: „Mor oameni. Noi vrem teatru. E un moft? E un lux? Nu știu. Întreb”

Despre premiera acestui weekend,  de pe scena TNT

„E Homer, e o provocare, e vers, destul de greu de asumat și de transmis cu claritate mai departe, e provocator pentru actori. Pentru mine, cel puțin, vorbesc în numele meu, să ținem și să captăm atenția astăzi, în 2020, cu un text de Homer, e o provocare. Dar e categoric o bucurie și o așteptare să ne întâlnim cu publicul și să fim din nou pe scenă, în condiții de siguranță sanitară, desigur, prevăzute de lege, categoric că nu se poate altfel. Dar să ne întâlnim, totuși, față în față, pentru că energia aceea lipsește, energia dintre public, actor, spectator, eu cred că e vitală. ”

Profil invitat

Nume: Claudia Ieremia
Profesie: Artistă de teatru
Data nașterii: 30 iulie, 1973
Orașul curent: Timișoara

Claudia Ieremia: „Mor oameni. Noi vrem teatru. E un moft? E un lux? Nu știu. Întreb”

Despre premiera acestui weekend,  de pe scena TNT

„E Homer, e o provocare, e vers, destul de greu de asumat și de transmis cu claritate mai departe, e provocator pentru actori. Pentru mine, cel puțin, vorbesc în numele meu, să ținem și să captăm atenția astăzi, în 2020, cu un text de Homer, e o provocare. Dar e categoric o bucurie și o așteptare să ne întâlnim cu publicul și să fim din nou pe scenă, în condiții de siguranță sanitară, desigur, prevăzute de lege, categoric că nu se poate altfel. Dar să ne întâlnim, totuși, față în față, pentru că energia aceea lipsește, energia dintre public, actor, spectator, eu cred că e vitală. ”

Profil autor

Horea Băcanu
hsquareANm
Sociolog, strateg de comunicare și manager de presă online, a cercetat fenomenul puterii în textele de ficțiune contemporană. A aplicat și continuă să dezvolte metode de analiză calitativă asupra discursivității din textele politice. Este angrenat în proiecte de comunicare publică și consultanță, dar și comunicator la Universitatea de Vest din Timișoara. Citește și scrie presă, literatură și social-media, alternativ sau simultan.

Profil invitat

Nume: Claudia Ieremia
Profesie: Artistă de teatru
Data nașterii: 30 iulie, 1973
Orașul curent: Timișoara
Ajustează:
  • A  A  A  A  
Ascultă:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Timp de citire: 18 minute
Autor fotografii: Sofia Băcanu

Claudia Ieremia, provocată la conversație de Horea Băcanu 

 

Bine te-am găsit, Claudia Ieremia, mă bucur să te întâlnesc!

Bine te-am găsit, mă bucur de întâlnire!

 

O să încep cu întrebare pe care o lăsasem pentru final, dar poate că acum e momentul bun pentru această întrebare. Știu că sunt pe final repetițiile pentru noua premieră. Cum merg? Te rugăm să ne dai câteva detalii, dacă poți.

E o bucurie că după perioada aceasta, pe care o știm cu toții, am putut să ne întâlnim față în față, noi, actorii, și, după aceea, evident, să ne întâlnim față în față cu publicul nostru. A fost o mare bucurie să ne întâlnim. Am început repetițiile online, după care am continuat față în față, cum s-ar zice, cu prezență fizică.

E Homer, e o provocare, e vers, destul de greu de asumat și de transmis cu claritate mai departe, e provocator pentru actori. Pentru mine, cel puțin, vorbesc în numele meu, să ținem și să captăm atenția astăzi, în 2020, cu un text de Homer, e o provocare. Dar e categoric o bucurie și o așteptare să ne întâlnim cu publicul și să fim din nou pe scenă, în condiții de siguranță sanitară, desigur, prevăzute de lege, categoric că nu se poate altfel. Dar să ne întâlnim, totuși, față în față, pentru că energia aceea lipsește, energia dintre public, actor, spectator, eu cred că e vitală.

 

Am văzut de curând, recunosc, cu oarecare întârziere, filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” scris și regizat de Radu Jude. Te-a prins foarte bine rolul de demnitar local.

Doamne ferește!

 

Ai jucat o figură foarte puternică…

Da, eram o doamnă viceprimar. Mi-a plăcut rolul, mi-a plăcut ipostaza de demnitar.

Da, a fost o bucurie să mă întâlnesc cu Radu Jude, să fiu în proiectul lui, în filmul lui, mi-a plăcut și mie ce a ieșit. De obicei nu prea mă pot uita la mine, nu prea mă plac așa, greu mă accept când mă văd și când mă aud. Dar am putut să mă uit la secvența mea și să zic „Da, e OK, e foarte bine!”. Mi-a plăcut. Da, a fost o bucurie la filmări și sunt OK cu ce am făcut.

 

Legat de rolul acesta, te-ai vedea într-un rol de demnitar ales, în realitate, candidat pe o listă, sau independent?

Niciodată! Nu, nu, nu, nu! Eu am o structură datorită căreia nu mă regăsesc în genul ăsta de rol public, pe mine mă sperie genul ăsta de funcții. Nu, nu e structura mea. Eu sunt un artist, cred, sper, cred despre mine că sunt un artist, destul de mult cu capul în nori și destul de dezorganizat. Nu mă tentează, nu îmi place, nu sunt o persoană conflictuală, n-aș ști să mă apăr. Niciodată nu m-a tentat nicio funcție, absolut nicio funcție.

 

Sunt politicienii, în general, conflictuali?

Nu conflictuali, dar trebuie să argumentezi, să te justifici, nu știu… ești atacat, trebuie să răspunzi, trebuie să dai explicații. Mi se pare foarte complicat și neclar, cumva, tot domeniul ăsta și nu, nu mă atrage, niciodată nu am avut visuri pentru funcții. Nu, eu sunt cu ale mele, cu teatrul. Chiar nu!

 

Cum ai reacționat când soțul tău a intrat în politică?

Cum să reacționez? El s-a gândit destul de mult, nu s-a aruncat așa… s-a gândit, s-a gândit, s-a gândit. Eu i-am spus, „OK, te gândești și, dacă vrei să faci asta, sunt alături de tine, ia-o ca pe-o provocare, dacă accepți.” A acceptat. Din păcate s-a terminat prea repede, pentru că el mai avea niște planuri, mai voia să facă ceva pentru Timișoara, inclusiv pentru Teatrul Național, pentru Sala 2, să continue finanțarea Sălii 2, mai erau lucruri de făcut. Dar mandatul lui s-a terminat, asta e.

 

Mandatul de Secretar de Stat la Ministerul Culturii…

Da, mandatul de Secretar de Stat era important pentru ca să poată mișca lucruri pentru Timișoara.

 

Ce spui despre nominalizarea Ioanei Iacob ca director la Teatrul German din Timișoara?

O știu pe Ioana, suntem prietene, nu m-am așteptat, a fost o surpriză. Nu m-am așteptat. Am sunat-o, am felicitat-o. Îi țin pumnii. Ea e un om foarte relaxat, cel puțin așa o percep eu, așa pare, dar sper să-și găsească o echipă cu care să poată lucra și să construiască lucruri. Nu știu dacă singur poți să faci ceva, e foarte important să ai o echipă bună lângă tine, cu care să ai un proiect comun. Sper să-și găsească echipa, să facă o echipă puternică și să realizeze ce-și propun ei la teatrul German. E nevoie de proiecte, trebuie să construiești proiectele. Îi țin pumnii, da. Am sunat-o, am felicitat-o.

 

Cludia Ieremia

Încerc să țin pasul, chiar să învăț de la studenți. Categoric, uneori mă duc la cursuri și sunt puțin obosită sau cu energia mai jos, dar întotdeauna se întâmplă să plec foarte bine, foarte bine dispusă și cu energie și cu chef, întotdeauna. Și știu, cumva știu, da, mă duc, n-am chef, sunt obosită, alerg, sunt în întârziere, 5 minute, 10 minute, și când plec de acolo...e bine. Întotdeauna mi se întâmplă asta. Deci, înseamnă că e bine, e bine că mă duc la ei și că mă încarc de la ei.

Am participat la o întâlnire pe care ai avut-o anul trecut cu studenții, la Universitatea de Vest din Timișoara. Erau mulți studenți, dar puțini dintre ei au reacționat. Era o discuție motivațională. Cum îți găsești timp ca să participi la astfel de întâlniri, care pot evolua uneori invers față de cum ți-ai dori?

Sunt unul din oamenii care cred că educația e foarte importantă, educația este esențială. În întâlnirile astea, unele mai reușite, altele mai puțin, există momentul acela de panică, poate nu-i bine spus, de jenă, când ei nu știu ce să întrebe, cum să întrebe, cum să pornească discuția, dar până la urmă cred că e în sarcina mea să-i fac să se relaxeze și să înceapă un dialog. Probabil că a fost vina mea că nu erau foarte bine motivați, n-am știut nici eu cum să mă apropii de ei, dar dacă unul dintre ei înțelege ceva și rezonează cu ce am spus eu, sau cu experiența mea pe care o prezint, cred că e suficient. Dacă un copil de acolo înțelege ceva și îl ajută cumva, ceva din ce spun eu, cred că e suficient. De fapt, era datoria mea să-i fac să se relaxeze și să începem un dialog. E un moment de tatonare, la început, când nu știm de unde să ne luăm, dar trebuie să ne relaxăm, ne împrietenim, după care vin și întrebările, dacă ei sunt relaxați. Trebuie un pic să te apropii și tu de ei, ca să se relaxeze, să nu o ia ca pe o obligație, ca pe o întâlnire obligatorie, în care vine cineva și ne vorbește, dar n-avem chef să ascultăm. Hai să ne împrietenim puțin, atunci poate dialogul vine firesc, cred.

 

E importantă prezența modelelor între studenți, mai ales pentru cei de anul întâi. Cum este experiența cu studenții de la teatru?

Eu mă responsabilizez foarte mult în ce privește munca cu studenții. E o responsabilitate, în primul rând, pentru că trebuie să lucrez cu fiecare în parte. Fiecare are personalitatea lui, e unic, trebuie să ai răbdare și trebuie să ai timp. Ori, am senzația că nu există atâta timp cât aș vrea eu să lucrez și să stau cu fiecare, să-l înțeleg, să-l ajut pe fiecare în felul lui, ținând cont de personalitatea lui, de ritmul lui. Nu toți au același ritm de a înțelege, de a se dezvolta. Unii găsesc mai repede, alții descoperă lucruri mai încet. Suntem presați de timp. Eu mă simt, eu, cel puțin, mă simt presată de timp, atunci poate că ne grăbim un pic. Dar, categoric, fiecare trebuie ascultat, înțeles, și apoi trebuie să răspunzi personalității fiecărui student.

 

Mentoratul este important pentru arta teatrală. Câte ore lucrează cu tine un student?

E greu de calculat, acum am 12 ore pe săptămână. Dar această perioadă nu e etalon, e o perioadă de adaptare, încercăm să adaptăm programul în așa fel încât să nu fie mulți la curs, pentru că nu avem voie, să fie cu măști, să fie cu distanță, două grupe, e ciudat slalomul ăsta pe care încercăm să-l facem în așa fel încât să respectăm și regulile, să nu ne pune în pericol, să nu îi punem în pericol pe ei și să și facem treabă. E ciudat, dar cred că e mai bine decât să nu facem nimic sau să trecem direct în online. Trebuie să punem bazele, ca pe urmă, trecând în online, să avem pe ce să lucrăm, pe o bază pe care am făcut-o.

 

Te tentează regia?

Nu. Cred…

Am făcut un spectacol cu studenții de anul trei, „Pisica verde”, care se joacă la Teatrul Național Timișoara, la Sala Studio. A fost o experiență… și plăcută și neplăcută. Am avut niște emoții… n-am crezut că un regizor poate să aibă emoțiile astea. A fost groaznic, adică… Da, a fost altceva, altă experiență. Prefer să fiu pe scenă, am senzația că pe scenă pot controla mai bine lucrurile, decât să fiu la regie. Dar a fost o experiență utilă pentru mine ca actor, cred. Și bucuria lor a fost bucuria mea, la final.

 

Cât de tare ți-e teamă să nu te blochezi vreodată în nostalgiile trecutului, așa cum face personajul Emilia Apostoae, pe care îl joci în spectacolul „Sunt o babă comunistă”?

Emilia Apostoae e un personaj, nu e niciun pericol. E un personaj construit, e o poveste. Dar întrebarea are un sens, despre legătura cu trecutul… de aceea m-am dus la studenți, ca să nu rămân blazată în trecut… glumesc. E o energie pe care mi-o iau de la studenți și cred că și eu le dau un anumit tip de energie. Nu, nu cred că există pericolul, sper, cred, să rămân blocată într-un timp, încerc să țin pasul, chiar să învăț de la studenți. Categoric, uneori mă duc la cursuri și sunt puțin obosită sau cu energia mai jos, dar întotdeauna se întâmplă să plec foarte bine, foarte bine dispusă și cu energie și cu chef, întotdeauna. Și știu, cumva știu, da, mă duc, n-am chef, sunt obosită, alerg, sunt în întârziere, 5 minute, 10 minute, și când plec de acolo…e bine. Întotdeauna mi se întâmplă asta. Deci, înseamnă că e bine, e bine că mă duc la ei și că mă încarc de la ei.

 

E o legătură bună în spațiul unui curs.

Da, sper, cred, și sănătoasă. Ei sunt importanți în acest proces, ei sunt cei importanți, cei care trebuie să primească de la noi cât mai mult, informații și tot ceea ce știm noi. Nu putem să-i facem mai talentați, dar putem să le insuflăm multe și să le dăm instrumentele pentru meseria asta.

 

Cum sunt noile generații? Talentați? Te așteptai la mai mult? Vin cu surprize?

Vin cu surprize, da, care mă trezesc și pe mine. Sunt altfel, categoric. Nu aș generaliza, n-aș spune că sunt „mai”. Sunt foarte vii, sunt foarte dornici să afle, să înțeleagă. Cred că ar trebui să îi facem să aibă curaj, să exploreze și să încerce, să nu-i turnăm în formele în care noi am fost, sau noi am vrea să îi vedem. Să fim conectați real cu ei, asta ar ajuta. Cred că sunt și ei destul de, cum să spun, nu debusolați, cred că au și ei propriile lor căutări, și nu e simplu, chiar cred asta. Chiar dacă par, din exterior, uneori, superficiali, nu. Cred că-și caută drumul într-un fel aparte.

Claudia Ieremia

Cumva am fost dezamăgită pentru că mi-am dat seama că se poate trăi fără teatru. Sau că nu suntem importanți. E o chestie de orgoliu? Nu e de orgoliu?

Te rog să alegi cât se poate de instantaneu costumul care este pe gustul tău: rochia galbenă din „Anna Karenina” sau tricoul alb alăturat blugilor, costumația personajului din „Vorbește cu mine”.

Eu sunt o persoană comodă, clar aleg blugii și tricoul. Dar, știi cum, fiecare personaj are specificul…

 

Deși rochia e spectaculoasă…

Da, dar e greu de purtat. Chiar mă întrebam cum erau doamnele elegante, în toate perioadele în care feminitatea era exprimată atât de frumos. Și în perioada interbelică, ce frumoase erau! Nu e simplu, noi trăim acum în viteză și nu știu dacă ne adaptăm. Dar eu, ca structură, sunt pentru blugi și tricou.

 

Ce alegi? Filmul european sau cel american?

Nu aleg, nu cred că trebuie să aleg. Sau, ca preferință, probabil cel european, deși nu m-aș raporta la filmul american dor prin cel comercial și cu succes de casă.

 

Dacă ai fi ofertată să joci roluri în mai multe producții de cinematografie, care nu ți-ar mai lăsa nicio zi din an liberă pentru teatru, ai renunța la teatru, măcar pentru un timp?

Nu există!

Depinde, pentru o vreme, da, nu știu…

Nu știu, nu cred, nu.

Răspunsul cam așa e.

Uite, am avut o experiență, am filmat la Buftea pentru ProTV, timp de un an, un serial de televiziune.  Un an de zile nu am avut spectacole la Timișoara. Mi-a lipsit enorm teatrul. Știu că sufeream. Eram debusolată. Îmi lipsea foarte tare teatrul. Mi-am spus că n-o să las niciodată asta, pentru că, de fapt, asta e meseria mea și aici îmi place să fiu, pe scenă. Îmi era frică, da, țin minte că îmi era frică pentru că o să mă întorc pe scenă și nu o să mai știu să joc teatru pe scenă, aveam tot felul de gânduri.

E altă energie pe scenă, e o întâlnire. E o întâlnire. Altfel sunt și emoțiile.

Toți ne dorim să facem și film, absolut, este o plăcere și o bucurie.

Dar teatrul este, altceva…

 

Ai un model, un artist pe care îl admiri și care îți spune din când în când câte un sfat, în gând?

Nu un model, nu m-am raportat așa. Iau din jurul meu, iau de la toată lumea, încerc să văd real în jurul meu. Iau și de la cei tineri, nu am idoli. Nici când eram mică nu aveam pe perete postere cu trupe. Sunt un om deschis și mă inspir din tot ce am în jurul meu. Nu contează că e un om cu foarte multă experiență, sau e un om tânăr.

 

Ce fel de muzică asculți?  Cum e muzica pentru tine? Te ajută? Ți-e indiferentă? Ai preferințe foarte exacte?

Întrebându-mă asta, îmi dau seama că n-am mai ascultat muzică de câteva zile. Ascult orice fel de muzică. Ascult jazz, ascult contratenori, muzică clasică. Rammstein. Când mă apucă nebunia și am chef așa, de un boost de energie, sunt cu Rammstein în urechi și mă duc la repetiție.

Depinde, sunt influențată foarte mult de ceea ce lucrez la teatru. Psihicul meu se duce în zona în care sunt în teatru, în proiectul respectiv, mă îmbib de atmosfera aceea, de lumea aceea. Mi-am dat seama că uneori mă îmbrac în funcție de ceea ce repet la teatru. Meseria asta se face cu pasiune și prin pasiune. Te îmbibi de ceea ce faci și personalitatea ta, o perioadă de timp, cât lucrezi, ia forma personajului din proiectul în care ești. De asta sunt cameleonică și în opțiunile mele de zi cu zi, ca om, pentru că mă schimb în funcție de proiectul în care sunt și de dispozițiile mele ca om, ca persoană.

Și muzica comercială o ascult, în mașină, după care mă enervez și spun „ce prostie e asta” și trec pe muzică clasică. Sunt deschisă la orice formă de experimentare, până la urmă. Experimentăm, și cu urechea noastră, și cu sufletul nostru. Muzica e o formă de comunicare și de a experimenta, cumva, ce e în noi, cred.

 

Pregătirea muzicală devine tot mai prezentă pentru teatru.

Din păcate eu nu am învățat să cânt la un instrument. Apropo de studenți, foarte mulți dintre ei au pregătire, au făcut canto, instrument, nu poate decât să fie bine, îi ajută.  Nu știi niciodată când vei putea folosi un instrument sau vei putea face un moment, într-un spectacol. Pe lângă asta, urechea muzicală, care oricum e utilă, chiar dacă nu cânți la un instrument într-un spectacol. Să ai ureche muzicală e important pentru ritm, pentru mișcare, poate ai un spectacol de mișcare și fără ureche muzicală e mai greu să te descurci. Îmi pare rău că nu am studiat, dar, na, cine știe, poate mă apuc, de chitară, de pian.

 

În perioada pandemiei oamenii au urmărit foarte mult teatru și film în online. Ce ai făcut în această perioadă?

Cred că nimic extraordinar. Nu am luat-o ca pe o vacanță. Nu aveam cum, cred că nimeni nu a luat-o ca pe o vacanță. Era o liniște cu îngrijorare, nu puteai fi chiar așa liniștit, să spui „am o vacanță, fac ce vreau”. Nu. A fost cu stres. E un eveniment cu care nu ne-am mai întâlnit. Am făcut și ce-a făcut toată lumea, mai o prăjitură, mai altceva.

Printre altele, am descoperit plăcerea mersului pe jos. La început cu declarația pe propria răspundere. Am început să merg kilometri pe jos. Chiar îmi făcea bine. Am rămas cu obiceiul ăsta.

Am citit, m-am năpustit pe Netflix, pe seriale, cum a făcut toată lumea, am văzut în online spectacole vechi sau spectacole celebre în arhivă, pe care nu aveam cum să le văd altfel. După care am luat o pauză. Era prea multă informație, prea mult zgomot, prea multă gălăgie. La un moment dat am zis „Stop. Nu mai, nu mai…”, am luat un pic de distanță. Am gătit, ce a făcut toată lumea, nu a fost ceva…

Dar totuși, după perioada asta de stare de urgență, îmi dau seama că sunt niște schimbări în mine, încă nu le deslușesc bine, dar sunt schimbări în relația cu oamenii. Nu neapărat frică de Covid, nu, e așa, un pic de distanță, nu știu. Probabil că ne schimbăm într-un fel. O să descoperim cum ne schimbăm.

 

Ți-a venit o idee aparte? Ți-ai promis ceva special pentru perioada de după pandemie, pentru anul viitor, spre exemplu?

Cumva am fost dezamăgită pentru că mi-am dat seama că se poate trăi fără teatru. Sau că nu suntem importanți. E o chestie de orgoliu? Nu e de orgoliu?

Poate să spună cineva „Eee, normal că se poate trăi fără teatru. Da cine vă credeți?” Nu știu. Tot felul de gânduri, pe care nu mi le judec, dar astea au fost întrebările care mi-au venit. Am spus „Uite, suntem inutili”. Sigur, probabil că sunt probleme mai grave, sănătatea, mor oameni. Noi vrem teatru. E un moft? E un lux? Nu știu. Întreb.

M-am simțit și inutilă, la un moment dat. Sunt amestecate.

Dar mă bucur că ne întâlnim cu publicul, că avem premieră, că jucăm în sfârșit, e altfel.

 

Ce titluri preferi să citești, texte și autori clasici, sau contemporani?

La mine nu-i o regulă. Uneori aud de la cineva care citește mai mult sau care-i mai la curent cu noutățile și imediat preiau, zic „A, uite, dacă a citit, înseamnă că-i OK”, alteori mă enervează că toată lumea vorbește despre aceeași carte, și zic „Extraordinar, ce-i domnule tot cu cartea asta” și refuz să o citesc atunci și las jumătate de an să treacă.  Când, cum, depinde cum mă prinde. De exemplu acum am primit câteva cărți de Murakami și am început cu „În căutarea oii fantastice”, dar nu-mi place. M-am străduit să o citesc, dar nu o accept, nu-mi place. Dar, am lăsat-o de-o parte și-am zis „Poate că nu sunt pregătită, poate sunt eu într-o dispoziție în care nu pot s-o citesc”.

Când aflu despre o carte, o preiau sau nu. Asta o am de când eram mică. Îmi plăcea un obiect vestimentar, îmi plăcea ceva ce se purta, dar dacă vedeam că e la modă și e purtat de mai multă lume, nu-l mai cumpăram, deși îmi plăcea, îl cumpăram după un an, când nu mai era în modă. Sau nu mai îmi trebuia, nu-mi mai plăcea.

Nu mă iau întotdeauna după ce se întâmplă în jurul meu, dar, pe de altă parte, am încredere că sunt oameni mai la curent cu ce apare. Atunci, dacă sunt în dispoziție bună, preiau informația, mi-e dată cumva de-a gata, iau cartea și ajung la propria mea părere despre ce-am citit.

Să nu uit, le-am descoperit pe Tatiana Țibuleac și pe Muriel Barbery. Și îmi place Cătălin Florescu.

 

Apropo de Murakami, el spune că nu e importantă găsirea „oii fantastice”, cât căutarea ei. Cum e pentru tine? E mai interesantă ziua premierei sau transformarea rolului după multe spectacole?

Căutarea, drumul, procesul de a întrupa un personaj e important, după care întâlnirea cu publicul e importantă, de asemenea și el e important, dar altfel, iar procesul nu se termină. Jucând, descoperi în acel personaj, în text, în spectacol, lucruri pe care poate nu ai avut timp să le descoperi până la premieră. E un proces care continuă, nu se oprește niciodată, altfel ne-am plictisi și ne-am blaza. Întotdeauna descoperim lucruri noi. Uneori chiar mă mir și zic „asta n-am înțeles-o până acum”, o nuanță de-asta în care se limpezește totul. Poate și când ești mai relaxat și, știi cum e vorba „nu vezi pădurea de copaci”. Uneori suntem atât de implicați încât nu …. și câteodată, trecând timpul, vezi mai limpede ansamblul și înțelegi poate lucruri pe care nu le-ai înțeles grăbindu-te să construiești. Ai un răgaz, ai o tihnă care-ți dă alte înțelesuri. Deci e un proces care nu se termină atât de curând. Premiera nu e un punct, nu e un capăt. Premiera e un moment în care te întâlnești cu publicul, după care căutarea merge mai departe. Așa funcționează, poate nu numai la mine, cred că la foarte mulți actori. Nu am descoperit eu asta, dar cred că e așa.

 

Care e rolul pe care nu l-ai mai jucat de multă vreme și de care ți-e dor?

Rolurile sunt ca și copii mei. Nu poți să spui că-ți place unul sau altul. Îmi plac toate, sunt făcute cu pasiune, cu dragoste și cu generozitate. Pentru că de fiecare dată întâlnirea cu publicul e altfel, iar atunci nu poți decât să te bucuri de fiecare oportunitate de a te întâlni cu publicul. Nu contează că într-o seară râdem și ne tăvălim de râs cu o poveste comică, sau că într-o seară îți moare fratele, personajul „fratele” îți moare în brațe și durerea e imensă. Nu contează. Contează întâlnirea. Întâlnirea. Și cu publicul. Și cu povestea. Și cu partenerii din scenă. Întâlnirea cu tine. Pentru că e o întâlnire cu tine, în primul rând.

Claudia Ieremia

Profil autor

Horea Băcanu
hsquareANm
Sociolog, strateg de comunicare și manager de presă online, a cercetat fenomenul puterii în textele de ficțiune contemporană. A aplicat și continuă să dezvolte metode de analiză calitativă asupra discursivității din textele politice. Este angrenat în proiecte de comunicare publică și consultanță, dar și comunicator la Universitatea de Vest din Timișoara. Citește și scrie presă, literatură și social-media, alternativ sau simultan.
Articol susținut de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

„Clar, România nu e o țară ideală, dar n-aș pleca niciodată și nu-mi voi îndemna copiii să plece, decât dacă ei vor dori să facă asta. Eu cred că totuși o doză de patriotism de bun simț nu va strica niciodată nimănui. Și dacă toți copiii buni pleacă din țara asta nu e o soluție. Chiar ar trebui ca oamenii competenți să stea acasă și să vadă de țara asta un pic.”

„Dacă vocea mea ar fi auzită de decidenții publici, aș spune că Educația este principala investiție și motor pentru viitor. Apoi, infrastructura și IT-ul vin să ofere cadru pentru a crea valoare adăugată. ”

„Ne dorim să implementam în școli. Pe termen lung ne dorim să creăm soluții pentru dezvoltarea socio-emoțională pentru toti copiii, în mediu educațional.”

Formular
de contact

Ai o întrebare sau o neclaritate? Trimite-ne un mesaj folosind formularul de mai jos sau contactează-ne la unul dintre canalele social media.

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.