Oana_Chirila1an

Oana Chirilă: „Nu mi-am propus niciodată să intru în politică. S-a întâmplat foarte organic. Este timpul să avem și tineri în Parlament.”

„Aveam 24 de ani, mi se părea că sunt prea tânără pentru așa ceva, că trebuie să mai cresc, să mai dobândesc experiență. Nu știam exact ce înseamnă politica la momentul respectiv, vedeam doar ce vedem cu toții la televizor și eram dezgustată. Dacian Cioloș mi-a spus: „Politică înseamnă să faci ceva pentru comunitate. Tu deja faci ceva pentru comunitate. Ce faci tu acolo e politică, dar tu nu vrei să accepți asta. Accept-o!”.  Atunci am decis că vreau să mă implic și mai mult, să contribui și mai mult, fiindcă poate va aduce o schimbare în bine contribuția mea.”

Profil invitat

Nume: Oana Chirilă
Profesie: Arhitectă, inițiatoare Herculane Project, doctorandă în Științe Politice
Data nașterii: 23 martie, 1994
Orașul curent: Timișoara

Oana Chirilă: „Nu mi-am propus niciodată să intru în politică. S-a întâmplat foarte organic. Este timpul să avem și tineri în Parlament.”

„Aveam 24 de ani, mi se părea că sunt prea tânără pentru așa ceva, că trebuie să mai cresc, să mai dobândesc experiență. Nu știam exact ce înseamnă politica la momentul respectiv, vedeam doar ce vedem cu toții la televizor și eram dezgustată. Dacian Cioloș mi-a spus: „Politică înseamnă să faci ceva pentru comunitate. Tu deja faci ceva pentru comunitate. Ce faci tu acolo e politică, dar tu nu vrei să accepți asta. Accept-o!”.  Atunci am decis că vreau să mă implic și mai mult, să contribui și mai mult, fiindcă poate va aduce o schimbare în bine contribuția mea.”

Profil autor

Alexandra Cioapo
image (1)
Jurnalistă, masterandă, om de comunicare. Fascinată de oameni și de poveștile lor.

Profil invitat

Nume: Oana Chirilă
Profesie: Arhitectă, inițiatoare Herculane Project, doctorandă în Științe Politice
Data nașterii: 23 martie, 1994
Orașul curent: Timișoara
Ajustează:
  • A  A  A  A  
Ascultă:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Timp de citire: 19 minute
Autor fotografii: Sofia Băcanu

Oana Chirilă, provocată la conversație de Alexandra Cioapo 

 

Alături de mine o am pe Oana Chirilă, unul dintre pilonii de bază ai Herculane Project și candidat din partea USR PLUS Timiș la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Bine te-am găsit, Oana!

Bine te-am găsit și eu și mulțumesc foarte mult pentru invitație!

 

Oana, suntem la trei ani de Herculane Project, mai exact în iunie proiectul a împlinit trei ani. Care este povestea proiectului, cum îl vezi acum, după trei ani?

Îl văd ca pe un proiect care a crescut pe de o parte spontan, la început, și care a crescut din și prin implicarea societății civile. Acest proiect, fără implicarea tuturor voluntarilor, a celor care au contribuit financiar sau inclusiv cu încurajări, nu ar fi fost posibil. Îl văd ca pe un proiect de viitor, mai ales în contextul în care ceea ce ne-am propus noi la Herculane nu este doar să salvăm o clădire, pe termen scurt, ci este mai degrabă o viziune pe termen lung, care este o vedere sustenabilă a centrului istoric acolo. Bineînțeles, sunt destui factori care trebuie luați în vedere, inclusiv relația cu administrația locală, centrală, problemele legate de statutul juridic al clădirilor, relația cu proprietarii privați. Proiectul nostru va merge înainte și asta ne propunem: să contribuim în continuare la salvarea patrimoniului.

 

În ce măsură au venit mesaje de suport și de susținere pentru proiectul vostru? Cine v-a susținut prin gesturi notabile?

Ne-au susținut foarte, foarte multe persoane. Inclusiv faptul că încă sunt oameni care donează câte 2 euro prin SMS, sau că ne scriu mesaje de felicitare pe rețele de socializare este un gest notabil. Pentru noi, ca echipă tânără, lucrurile astea contează foarte mult; ne dau curaj să mergem înainte și totodată ne validează faptul că patrimoniul cultural este important pentru societatea românească, iar societatea își dorește ca acesta să devină o resursă pe care să o utilizăm în favoarea și în beneficiul comunității. Aș putea să menționez aici, printre cei mai notabili, ca să spun așa, compania Dedeman, care anul trecut a donat 18.000 de euro pentru proiect, antreprenorul Ovidiu Șandor, care a donat 20.000 de euro și noi, în continuare, avem sediul proiectului în complexul ISHO pe care îl dezvoltă. Sunt foarte multe firme care s-au alăturat proiectului, dar și oameni de cultură. Colaborăm cu destul de mulți profesioniști din domeniu și încercăm să coagulăm, pe de o parte o echipă profesionistă, și pe de altă parte să venim cu cealaltă componentă, și anume: oameni tineri, voluntari, oameni care sunt interesați de domeniu, pe care să îi unim într-o singură echipă.

 

De mai bine de trei ani vă luptați să faceți toate aceste lucruri, vă luptați atât pentru clădirea Băile Neptun, cât și pentru întreaga stațiune Băile Herculane. Ce face Herculane un loc atât de special?

Cred că pentru fiecare persoană în parte Herculane înseamnă probabil altceva, așa că voi spune și eu ce înseamnă pentru mine. Cred că acel sentiment și ce am simțit când am ajuns acolo, practic, a ajutat foarte mult startul proiectului. Pentru mine, Herculane înseamnă un loc absolut magic, fiindcă, pe de o parte, vedem atât de multă istorie, cultură, resurse naturale, și pe de altă parte, vedem o imagine care nu neapărat reflectă aceste resurse. Este ca o heterotopie, practic vedem mai multe lumi suprapuse și aspectul ăsta, pe mine cel puțin, m-a fascinat încă de la început. Totodată, pentru mine, Herculane înseamnă un loc care poate ajuta dezvoltarea nu doar a regiunii, dar mai ales a comunității de acolo. Oamenii sunt foarte conectați de loc, avem foarte mulți turiști care an de an, de zeci de ani, au mers acolo să caute vindecare. Uite, dacă ar fi să ofer un cuvânt pentru ce înseamnă Herculane, asta înseamnă: vindecare. Sunt foarte mulți oameni care au mers în Herculane ani de-a rândul și au căutat vindecare acolo. Acum, locul în sine caută și el vindecare. E mare păcat că se află în stadiul în care se află.

 

Și că nu e valorificat cum ar trebui.

Și că nu e valorificat, și că de fiecare dată când mergem acolo mai vedem că mai cade o cărămidă, mai vedem oameni care rămân absolut stupefiați când văd stadiul în care se află clădirile în special, dar nu numai, pentru că acolo sunt o serie de probleme mai complexe. Și atunci, îți dai seama, pe de o parte vezi anumite resurse și un potențial care te bucură, pe de altă parte vezi anumite lucruri care…

 

Comparând mai ales cu trecutul clădirii și istoria locului.

Exact! Aș putea spune că Herculane, cel puțin pentru noi ca tânără echipă, nu știu dacă-mi permit să vorbesc în numele echipei la modul acesta, dar a însemnat un loc de creștere și dezvoltare, unitate, în special de legătură. Practic, ne-am conectat cu foarte mulți oameni și Herculane are puterea asta, de a conecta oameni.

 

De-a lungul celor trei ani care au fost cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit? Ați avut probleme și cu administrația locală, și cu deținătorul terenului, pentru că terenul pe care se află clădirea Băile Neptun este deținut de altcineva, nu este în administrația consiliului local.

Da, principalele probleme cu care ne-am confruntat din păcate, au fost pe de o parte legate de  relația de „du-te, vino” cu administrația locală. Am avut și momente foarte bune, în care am colaborat foarte bine, au fost și momente de cumpănă, ca să spun așa, în care ne-am întrebat și noi: „Măi, totuși, în ce direcție merge această colaborare?”, deși aveam un protocol care specifica clar în ce direcție. Pe de altă parte, pentru o perioadă destul de bună de timp, o altă problemă a fost resursa financiară pentru a putea implementa ceea ce noi am propus acolo, în primă fază, pentru Baia Neptun, și anume faza de punere în siguranță.

Pentru restul proiectelor, punctual, noi am mai aplicat la finanțări, am putut să facem diverse școli de vară, proiecte culturale. Din punctul ăsta de vedere lucrurile sunt foarte bine, strategic, dar pe ceea ce semnifică Baia Neptun, cred că aceste două, trei probleme au fost: relația cu administrația de „du-te, vino”, lipsa resurselor financiare și aș putea să spun lipsa de asumare, inclusiv politic, de la nivel central, a faptului că totuși, Herculane este o stațiune de interes național, este un loc strategic pentru noi și nu a primit niciodată sprijinul de care cred că avea nevoie.

 

Cum ați gestionat aceste situații conflictuale de „du-te, vino”, cum ai spus și tu, de „acum suntem de acord cu voi, facem ca voi”, după „nu mai facem ca voi”?

Comunicare, în primul rând; cu foarte multă comunicare, atât în scris, cât și verbal. Cred că cel mai important pentru noi a fost să ne ascultăm reciproc, fiindcă la finalul zilei lucrurile aveau soluții. Adică toate aceste situații nu erau niște situații tragice, din care nu puteam să ieșim, ci erau niște situații în care ne era foarte greu să ajungem la un compromis, pe de o parte, atât noi, fiindcă aveam responsabilitatea în primul rând față de donatori, în anumite contexte, în alte contexte față de proiect și de tot ceea ce înseamnă deontologic profesia noastră de arhitecți. Nu voiam să renunțăm la anumite chestiuni pe partea aceasta. Pe de altă parte, și administrația are un anumit rol, au anumite obligații, au anumite drepturi și atunci a fost, practic, un proces de mediere mai degrabă, și de comunicare, de a ajunge la un compromis, la un numitor comun pentru a putea rezolva situația, cel puțin în ceea ce privește Baia Neptun, în mod specific.

 

Știai că în tot contextul situației în care se află localitatea și monumentele istorice din Herculane, pentru că sunt mai multe monumente istorice acolo care stau și așteaptă cumva puțină atenție, un fost deputat PSD, vorbim despre Iosif Armaș, a generat un întreg scandal politic și de afaceri. Ce spun oamenii din Herculane despre aceste evenimente?

Da, știam despre ceea ce a făcut domnul Armaș. Din păcate, ceea ce a făcut domnul Armaș a condus la dezastrul care este astăzi Herculane din punct de vedere juridic, pentru că din alte puncte de vedere a început să își revină. Comunitatea este destul de dezamăgită de ceea ce s-a întâmplat. Aveau foarte mari speranțe, și în continuare au foarte mari speranțe ca Herculane să renască și să redevină ceea ce a fost odată. Însă speranțele comunității au fost tot timpul bazate pe promisiuni false, care din păcate nu s-au adeverit. Inclusiv noi când am ajuns acolo, ca și tineri studenți, nu ne imaginam că pentru cineva la 22-23 de ani ne vom confrunta cu astfel de probleme.

Dar și pe noi lipsa asta de speranță și încredere a comunității în cei care vor să vină să ofere o mână de ajutor ne-a indus puțin în eroare. A fost destul de dificil să le câștigăm încrederea, să știi, în contextul a ceea ce s-a întâmplat acolo în ultimii 30 de ani. Deci a fost destul de dificil și a trebuit să demonstrăm pas cu pas, faptă cu faptă, că noi chiar de dorim să facem un bine și să contribuim la contextul mai larg de salvare a patrimoniului. Dacă nu ești consecvent, nu ești transparent și nu arăți anumite lucruri prin fapte, nu poți să câștigi încrederea. Relația asta de încredere se poate oricând rupe dacă noi nu continuăm să muncim și să arătăm că se poate, și de asta am venit aici, de asta ne-am îndrăgostit și noi de locul ăsta, fiindcă nu a fost ceva plănuit.

 

Așa cum ai spus și tu, continuați să mergeți la Herculane. Ați avut mai multe campanii de strângeri de fonduri, cea mai recentă fiind #EuSuntHerculane. Care sunt pașii următori? Până la urmă ați reușit cât de cât să interveniți asupra clădirii și să o puneți în siguranță.

Pașii următori sunt foarte conectați de statutul juridic al clădirii. Noi ne propunem să strângem suma de bani pentru a finaliza intervenția de urgență. Așa cum ai spus și tu, am făcut o serie de lucrări deja acolo, însă nu a fost totul finalizat. Am făcut doar o parte din proiectul tehnic, mai avem încă o parte de implementat. Avem două lucrări pe care, dacă nu le facem, din păcate situația va arăta destul de tragic pentru băi. Planul nostru pe termen lung este să contribuim la reactivarea clădirii și din punct de vedere economic, social, sau al funcțiunii care va fi acolo, nu vreau să zic cultural sau balnear, fiindcă încă nu este clar ce se va putea întâmpla și nu este clar nici când. Noi acolo avem niște pași strategici, am făcut și câteva studii de fezabilitate să vedem ce s-ar potrivi.

Bineînețeles, dacă ar fi să o aduci la stadiul inițial, și anume să fie baie, spa, la standarde moderne, ar fi un beneficiu major pentru comunitate. Nu vrei să spun care ar fi beneficiile, adică clădirea respectivă, și nu numai, întregul ansamblu ar putea să susțină economic toată zona. Conectat inclusiv la ceea ce înseamnă Dunărea, care te poate conecta mai departe cu zona de Ungaria, Viena; turism pe partea aceasta cu Serbia. Eu mai am o altă mică obsesie acolo, ca Herculane să fie conectat într-o relație triangulară cu zona de schi alpin, Straja; toată zona aceea de Lupeni și zona Târgu-Jiu, pe partea de cultură. Acolo există un potențial foarte mare și s-ar putea face o serie de trasee în sensul acesta destul de benefice pentru comunitate în sine.

Idei sunt, voință este, important este acum să finalizăm intervenția aceasta de urgență și mai apoi să punem pe hârtie împreună cu ceilalți stakeholderi, fiindcă nu vrem să fim singuri ca ONG acolo. Vrem să colaborăm cu administrația, cu proprietarii privați, e super important acest aspect, vrem să colaborăm cu comunitatea, societatea civilă, mediul de specialitate, organizații profesionale. Cumva, noi vrem să-i aducem pe toți la aceeași masă, iar asta pentru noi este foarte important pe termen lung.

Oana Chirilă în interviu cu Alexandra Cioapo

Statul român face prea puține, din păcate, dacă e s-o spunem pe șleau. Face prea puține și din experiența pe care am avut-o și o avem la Herculane, statul pare depășit de situația în care se află patrimoniul cultural.

Cum vezi în România capitolul acesta al conservării și reabilitării monumentelor istorice? Avem ONG-uri care se implică, avem asociații care se implică să reabiliteze, să conserve. Dar ce face statul român?

Statul român face prea puține, din păcate, dacă e s-o spunem pe șleau. Face prea puține și din experiența pe care am avut-o și o avem la Herculane, statul pare depășit de situația în care se află patrimoniul cultural. În schimb, așa cum ai spus și tu, avem foarte multe ONG-uri și foarte multe inițiative din zona aceasta non-guvernamentală și din sectorul privat, care vin cumva din spate și practic, deși nu e neapărat bine, înlocuiesc cumva funcția aceasta pe care statul trebuia să o aibă, și anume să protejeze patrimoniul cultural iar acesta să devină o prioritate națională. Pentru mine, de exemplu, tema aceasta ca patrimoniul cultural să devină o prioritate națională e foarte importantă. Avem mii de monumente în țară care zac în așteptarea buldozerului uneori, alteori a prăbușirii. Este păcat, pentru că ele sunt o resursă pe care comunitatea o poate valorifica în beneficiul ei.

Sunt foarte multe posibilități prin care patrimoniul cultural poate să devină resursă, și nu corvoadă, fiindcă el așa este văzut inclusiv la nivelul statului. Pe parte legislativă, din nou, acolo stăm foarte prost. Hai, nu foarte prost, nu vreau să fiu foarte dură, dar stăm destul de prost în ceea ce privește valorificarea sustenabilă a patrimoniului. Programe de finanțare nu prea sunt, bugetul Ministerului Culturii, din păcate, de la an la an este redus, deci suntem într-un cerc vicios. Mai sunt anumite monumente care ne mai aduc o rază de soare, de speranță, cum e de exemplu cazul Cazinoului de la Constanța, care se află acum în proces de restaurare. Mai sunt cazuri în țară, dar ele sunt punctuale.

 

Izolate și care, oricum, așteptau de mult…

… de mulți ani și deja spotlightul era pe ele de foarte mult timp. Acolo deja nu mai era o presiune doar din punct de vedere al valorii culturale, era și o presiune mediatică, și o presiune politică și administrativă. Atunci, evident, lucrurile s-au întâmplat.

 

Ce ai schimba tu în Legea Construcțiilor pentru ca patrimoniile culturale și arhitecturale să fie mai bine protejate, mai bine conservate? Ce crezi că ar trebui să facă statul pentru a ține pasul cu avântul pe care îl iau asociațiile, ONG-urile?

În primul rând, multe monumente nu pot fi cel puțin salvate, pe termen scurt, datorită statutului jurdic. Aspectul acesta este foarte important. Cred că intervențiile de urgență pe partea de obiecte de patrimoniu aflate într-un impas juridic ar trebui să fie clarificată. Ar trebui să poți să intervii strict ca să salvezi clădirea în sine, de exemplu, și dacă aceasta are un statut juridic incert. Cred că un alt aspect important sunt efectiv programele de sprijin pentru proprietari, fiindcă nu toți proprietarii de monumente au neapărat resursele necesare de a accesa finanțări sau de a veni cu o viziune pentru, să zicem că ai un conac undeva și vrei să-l transformi în ceva sustenabil ca și business, ca și proiect în sine de restaurare.

Nu toți proprietarii au neapărat aceste resurse și cred avem nevoie de niște proiecte și programe prin care aceștia să primească sprijin nu doar financiar, ci și ca o consultanță, asta fiind mai degrabă o chestiune de guvernare locală. Practic, primăriile pot să vină în sprijinul acestor proprietari destul de ușor dacă își pun un pic mintea la contribuție. Cred că sunt foarte mulți pași care sunt necesari aici. Totodată, procesul de avizare, depolitizarea comisiilor, fiindcă sunt foarte multe comisii care avizează aceste proiecte și care, din păcate, nu au mereu niște membri care sunt bine-voitori. Atunci, cred că sunt foarte mulți pași care trebuie abordați pentru a rezolva situația aceasta; trebuie abordată și de sus în jos, dar cumva și de jos în sus.

 

Și trebuie cumva rupte cercurile astea vicioase în care e prinsă toată lumea.

Da, și e important să-ți asumi la final. Avem o grămadă de instituții culturale care au menirea aceasta de a proteja patrimoniul, dar nu au resursa să o facă: resursa umană, resursa financiară. Deci fie investim în genul acesta de instituții, fie creăm niște programe care să ajute proprietarii, fiindcă ei, de foarte multe ori, sunt taxați, sancționați. Deci pe partea de sancțiuni noi stăm foarte bine, dar pe partea de ajutorare, nu neapărat. Cred că e important să vii și din perspectiva aceasta.

 

Și intrăm din nou într-un cerc vicios, pentru că oamenii ar vrea să vadă că se întâmplă ceva, acel lucru nu se întâmplă, dacă vorbim de restaurarea unui monument istoric, de exemplu. Pe de o parte, ar face ei ceva, pe de altă parte, ei plătesc bani statului și se așteaptă ca statul să îi întoarcă. Și din nou e un cerc vicios.

Da, aici de exemplu, noi ca și comunitate avem dreptul și obligația de a le cere aleșilor noștri: „Ce faceți? De ce nu se întâmplă asta în cartierul în care locuiesc?”, dacă există, să zicem, imobile istorice. Însă este o responsabilitate comună, atât a noastră ca societate, este și a proprietarului, este și a administrației. Cumva, toate lucrurile acestea trebuie conectate. Și o altă chestiune care este problematică poate pentru mulți proprietari, este fapul că un proiect de restaurare foarte bun costă și are nevoie de foarte multe specialități implicate acolo, nu doar un arhitect, ai un arhitect avizat de Ministerul Culturii, ai toate specialitățile care vin după: instalații, structură, consolidări, design dacă vrei ceva mai special. Deci sunt foarte multe aspecte care intră în cadrul unui proiect de restaurare și nu toată lumea, din păcate, își poate permite momentan.

De aceea, e important ca statul sau administrația locală să vină în ajutorarea acestor proprietari. Cred că și Uniunea Europeană își dorește același lucru, și de asta e foarte important să fim cât mai deschiși, cât mai conectați și să vedem care sunt oportunitățile. De exemplu, și Institutul Național al Patrimoniului are programe de finanțare pentru obiective. Fiind, din păcate, bani ai statului, ei nu pot finanța obiective cum este Baia Neptun, care se află în litigiu în ceea ce privește terenul. Atunci, din nou, ai ajuns la un blocaj: un obiectiv important, ar putea să fie pe lista respectivă, ar putea să fie finanțat, dar nu este posibil pentru că nu o permite cadrul legislativ momentan.

 

Pentru că mai devreme vorbeam de probleme legislative, schimbăm puțin registrul discuției și o să vorbim de scena politică din România. Cum o vezi tu la momentul actual?

Confuză. Cred că momentan suntem ca și societate încă în tranziție. Încă nu ne-am recuperat, ca să spun așa, după ceea ce a însemnat Revoluția din ’89. Cred că, în continuare, scena politică este plină de politicieni care sunt acolo doar pentru sine, nu pentru comunitate, și aspectul acesta trebuie să se schimbe. De asta spun că trăim o stare un pic confuză, mi se pare, la nivelul societății. Pe de o parte, ne dorim schimbarea, iar asta s-a văzut în ultimul an și jumătate la vot, însă avem nevoie de o mobilizare mult mai mare. Trebuie să scoatem tinerii mai mult la vot, să explicăm electoratului, de exemplu, de ce e important să votezi oameni noi.

Oana Chirilă 2020

E nevoie să mergi la vot, e nevoie să îți chemi prietenii să meargă la vot și cred că toate astea contribuie cumva. Mentalitatea aceasta că votul nostru nu contează dă câștig de cauză unei forțe politice pe care nu o mai dorim.

Oana Chirilă în dialog cu Alexandra Cioapo

Profil autor

Alexandra Cioapo
image (1)
Jurnalistă, masterandă, om de comunicare. Fascinată de oameni și de poveștile lor.
Articol susținut de...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Cum evoluează dezvoltarea regională în Timiș și Timișoara. Cum arată tabloul politicienilor locali din ultimii 25 de ani. Care au fost atuurile Timișoarei - liderii vizionari sau comunitatea conștientă? Cum s-a schimbat comunitatea în mandatele Ciuhandu, Robu și Fritz? Sunt întrebările zilei, de la care pornește acest dialog. Socio…logisme restartate, cu Horea și Radu, într-o atmosferă de lucru, la început de an.

„ Că a trebuit să avem măști și să păstrăm distanța, aici a fost puțin mai dificil, pentru că sunt spectacole în care apropierea fizică chiar e necesară. Cu masca a fost o provocare, pentru că emiterea sunetului e alta când ai mască. Dar, atunci când gândești pozitiv și ai oameni în jurul tău care fac cu pasiune această meserie, nu o mai vezi ca pe o piedică, ca pe un obstacol, nu mai e așa de dificil. În plus, știi foarte bine că este pentru protecția celor din jur și a ta. Accepți și mergi mai departe. E ca și cum ar trebui să porți un cojoc într-un spectacol pe care îl joci vara.”

Acest episod oferă o tranziție de la dialogul scris la videopodcast. Un  teaser, de fapt, care anunță seria a doua a conversațiilor pe care Horea și Radu le vor avea cu invitații lor.

Formular
de contact

Ai o întrebare sau o neclaritate? Trimite-ne un mesaj folosind formularul de mai jos sau contactează-ne la unul dintre canalele social media.

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.