„Ideea este că, de ce se sperie majoritatea nu este noutatea: este rezultatul tuturor influențelor create de ce idei ți s-au dat despre un anumit grup, despre un anumit concept, o anumită idee. (…) Problema pentru care un grup nu se poate adapta revine mereu ambelor părți. Odată, este deschiderea și curiozitatea, sau nivelul de prejudecată. Pe de altă parte, este cât de dispus ești tu să te adaptezi și să te deschizi mental, să vezi alte perspective.”
„Ideea este că, de ce se sperie majoritatea nu este noutatea: este rezultatul tuturor influențelor create de ce idei ți s-au dat despre un anumit grup, despre un anumit concept, o anumită idee. (…) Problema pentru care un grup nu se poate adapta revine mereu ambelor părți. Odată, este deschiderea și curiozitatea, sau nivelul de prejudecată. Pe de altă parte, este cât de dispus ești tu să te adaptezi și să te deschizi mental, să vezi alte perspective.”
Oana Joumah, provocată la conversație de Alexandra Cioapo
Alături de mine o am astăzi pe Oana Joumah, o timișoreancă de origine siriană, pasionată de comunicare și licențiată în psihologie. Salutări, Oana! Bine te-am găsit!
Bine te-am regăsit, bine am venit la voi!
Oana fiind, de fapt, echivalentul numelui tău din arabă…
Nu este chiar echivalentul lui, dar are o povestioară în spate. Numele meu original, să spun așa și singurul de fapt, în buletin, este Walaa. Dar pentru că mulți au încercat să repete și să spună în multe feluri numele ăsta și l-au spus greșit, am ajuns la momentul în care am decis că nu mai vreau să mi se spună așa. Unii îmi spuneau „Ola”, unii „Vala”, unii „Oala”, și în niciun caz nu voiam să fiu o oală, așa că… Dintr-o întâmplare, când eram la un restaurant cu părinții, m-am dus la vânzătoarea care era acolo și i-am cerut un șervețel. M-a văzut așa mică, drăguță, aveam cred că în jur de cinci ani și îmi zice „Cum te cheamă pe tine?”. Eu eram deja „ah, iar…”. Și i-am spus foarte încet „Walaa”, și zice „Oana?!”; zic „Da!”.
Și ți s-a părut că ți se potrivește.
Exact! Mi s-a părut că seamănă și m-am dus la părinți și le-am povestit. Mi-au spus: „Ia uite, păi dacă vrei, de acum încolo poți să te prezinți așa”, românilor, specific, pentru că arabii n-au nicio problemă să-mi spună numele corect.
Părinții tăi au imigrat în România în urmă cu peste 25 de ani. Cum au ajuns aici? Care e povestea lor?
A avut tatăl meu un prieten care l-a păcălit. El a vrut să vină aici ca să lucreze, asta fiind după Revoluție când am înțeles că era mult mai ușor să deschizi o afacere nouă. A venit la invitația unui prieten, iar după și-a dat seama că nu mai este ce i-a fost promis. Apoi, s-a decis că dacă tot este aici să facă ceva, și de atunci a rămas.
Cum au fost primiți părinții tăi aici? Mai ales că au ajuns într-o perioadă destul de șubredă pentru România, în primii ani după Revoluție.
Sincer, nu știu foarte multe detalii despre asta. Nu am vorbit foarte mult cu ei despre cum li s-a părut. Dar știu sigur că ei sunt foarte recunoscători pentru faptul că sunt în România. Dacă stăm să comparăm cu situația din Siria sau din alte țări de genul, nu ai de ce să te plângi. Asta am vorbit cu tatăl meu de câteva ori, iar el este de părere, și eu sunt cam de aceeași părere, că românii nu au de ce să se plângă. Bine, OK, toți sperăm și vrem condiții mai bune, umane, mai potrivite: fără furt, fără corupție, fără toate cele, și e foarte bine că o facem. Doar că nu este atât de rău în România. Adică, trebuie să fim recunoscători și pentru ce oportunități oferă țara asta.
Tu te-ai născut în Timișoara. Spune-ne, care a fost parcursul tău? Ai fost și plecată în străinătate, ți-ai vizitat rudele?
Am fost în fiecare an, în fiecare vacanță în Siria și în Iordania. În ambele țări am rude. Am și stat câțiva ani în Iordania. Am avut o copilărie mai împrăștiată. O să spun acum așa, cumva pe secvențe. Până în clasa a III-a am fost aici în Timișoara la școala arabă. Clasa a IV-a am făcut-o în Iordania, tot în arabă. Din clasa a V-a am făcut primul semestru aici, iar al doilea în Iordania. În clasa a VI-a am făcut primul semestru iar aici, al doilea iar în Iordania. Clasa a VII-a am făcut-o tot în Iordania. Pentru clasa a VIII-a am venit aici și am intrat pentru prima oară la o școală română, după ce am stat doi ani în Iordania, timp în care am uitat complet limba română, pentru că nici nu o aprofundasem înainte. Din clasa a VIII-a am început să învăț cu adevărat română.
Și cum a fost această trecere? Ai schimbat în continuu școlile, adică a fost o mare inconsecvență în viața ta. Cum ai gestionat-o, copil fiind?
Cred că m-a ajutat să învăț să fiu adaptabilă, chiar dacă făceam și înainte tot în arabă școala, era diferit aici față de dincolo. La școala arabă de aici eram vreo cinci în clasă. Acolo eram cam 20-30 de copii. Era o diferență mare. Dar cea mai mare diferență sau schimbare a fost, bineînțeles, cea în care am intrat în clasa a VIII-a, pentru că nu mai știam niciun cuvânt în română. Aveam mai puțin de o lună de când mă întorsesem din Iordania nemaiștiind nimic. A trebuit să dau tot ce pot ca să țin pasul cu ceilalți colegi.
Să ții pasul cu ceilalți colegi, aveai și examenul de Capacitate…
Am tras tare și am avut noroc că am avut profesori și colegi înțelegători. Erau colegi pe care nu-i cunoșteam. Gândește-te, în clasa a VIII-a toți copiii au deja grupulețele lor formate, pentru că se cunosc de ceva ani, iar eu eram nouă. Și totuși, au fost colegi care veneau și stăteau lângă mine și mă întrebau, fără să cer niciun ajutor, dacă am nevoie de ajutor, dacă nu înțeleg. Asta chiar a contat foarte mult.
Spuneai că ai fost și în Iordania, și în Siria, ai și trăit acolo. Cum vedeai Siria atunci și cum o vezi acum?
Răspunsul e influențat în mare parte și de vârsta la care eram când am fost în Siria, pentru că de 10 ani nu am mai fost, de când a început Revoluția. Atunci, pentru mine Siria era acel loc, acel sat printre munți unde era marea familie. Erau vreo doi munți așa, cum te uitai, și era aceeași familie. Era foarte frumos pentru că mă duceam în vizită și toată lumea era foarte entuziasmată de venirea noastră și vedeam pe toată lumea, dormeam de la unul la altul, de la o casă la alta. Asta e ce îmi amintesc eu: peisaje verzi, natură frumoasă și oameni, mulți oameni.
Acum… o văd foarte diferit, în sensul că acei oameni, pe lângă diferența de perspectivă de copil, față de perspectiva de acum când încep să intru în vârsta adultă, nu mai sunt. Și chiar și din familia mamei mele, nu mai sunt. Satul acela pe care mi-l amintesc a fost bombardat, multe lucruri au fost distruse. Pentru mine, Siria acum e o adunătură de sentimente de dezamăgire, tristețe și un pic de revoltă. De ce un pic de revoltă? Pentru că nu prea ai ce să faci. Și revolta aia, dacă doar te consumă și nu-ți aduce nimic în plus, nu faci nimic până la urmă.
Ai rămas mai degrabă cu amintirea Siriei pe care ai cunoscut-o când erai copil și pe care o preferi celei de acum.
Clar.
Cum este să trăiești departe de rudele tale? Pentru că părinții tăi au venit aici, tu te-ai născut aici, îți vizitai rudele, după care te întorceai în România.
Da, țin minte, acum că mă întrebi, că pe la 15-16 ani, după ce au trecut vreo patru ani de când am revenit în România și n-am mai putut să mă duc în Siria sau în Iordania, eram foarte obosită psihic. De mică, nu a trecut un an în care să nu fiu în trei părți. Când am rămas într-un singur loc, aici în România, simțeam că am nevoie de o schimbare. Am simțit că aveam nevoie de asta și cred că m-am obișnuit să schimb mereu. Nu m-am obișnuit cu un stil anume, pentru că și cu rudele, cu familia, mă vedeam timp de o lună pe an și am impresia că mai degrabă m-am obișnuit fără oameni. Deși îmi place, pentru că amintirile din copilăria mea sunt pline de amintiri cu bunici, cu unchi și mătuși.
Timișoara, casa ta de acum, ai spune că e un oraș deschis pentru diferitele comunități minoritare?
Clar, este foarte deschis. Adică eu nu m-am simțit până acum discriminată, deci la nivel serios, oficial. Acum, că mai trece unul pe stradă și aruncă câteva cuvinte…
Ți s-a întâmplat? Cum reacționezi când se întâmplă astfel de lucruri?
Da… Nu mai reacționez, pentru că îmi dau seama că omul a ajuns la nivelul la care să spună, să verbalizeze asemenea lucruri, doar pentru că vede pe cineva din altă cultur, este deja un semn că nu poți comunica cu omul ăsta, și nu mai reacționez.
Ți s-a întâmplat să simți că ești discriminată la școală, la facultate?
Nu, nu pot să spun c-am simțit chestia asta. Dimpotrivă, unul dintre cele mai impresionante lucruri în România este modul în care profesorul se comportă cu elevul sau cu studentul. Cumva, chiar dacă nu e de la egal la egal, este un mod colaborativ de a lucra, nu este „eu te învăț, tu doar redai” sau „tu doar asculți”. Sunt deschiși oamenii la comunicare și asta mi-a plăcut.
„Astăzi se împlinește un an de când m-am reîntors în Instituția Prefectului, ca subprefect mai întâi, am condus Instituția Prefectului din aceasta postură timp de aproximativ o lună, iar pe 6 ianuarie 2020 am depus jurământul ca prefect al județului Timiș. Acest mandat nu a fost doar greu, ci deosebit de greu. Fără să mă plâng, pot doar să afirm că nimeni nu-și închipuia acum un an ce avea să urmeze.”
„ Că a trebuit să avem măști și să păstrăm distanța, aici a fost puțin mai dificil, pentru că sunt spectacole în care apropierea fizică chiar e necesară. Cu masca a fost o provocare, pentru că emiterea sunetului e alta când ai mască. Dar, atunci când gândești pozitiv și ai oameni în jurul tău care fac cu pasiune această meserie, nu o mai vezi ca pe o piedică, ca pe un obstacol, nu mai e așa de dificil. În plus, știi foarte bine că este pentru protecția celor din jur și a ta. Accepți și mergi mai departe. E ca și cum ar trebui să porți un cojoc într-un spectacol pe care îl joci vara.”
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.
2 răspunsuri
Fetelor, sunteti super faine! Mi-a facut mare placere sa va ascult. Ce de energie pozitiva🤍 si ce poveste frumoasa😊
Mulțumim frumos! 🙂