Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
[ 3 feb 2024 – sapt.5 ]
Noua armă, toxina din viața tinerilor – TikTok
Chiar merită citit acest articol. TikTok este cu adevărat un nou tip de armă pentru că încurajează comportamentului stupid și duce la atrofierea creierului. Conducerea comunistă a Chinei a interzis TikTok-ul copiilor, înlocuindu-l cu Douyin (platformă în care copiii văd doar experimente științifice și videoclipuri educaționale, accesibil până la 40 de minute pe zi, doar în intervalul diurn 6-22).
Cel mai interesant pasaj al articolului pare acesta:
„Lui Mao i se recunoaște meritul că a reușit să îndepărteze din China epidemia de opiu, de atunci începând fiind larg răspândită idea că liberalismul occidental duce la decadență și că autoritarismul este singurul răspuns posibil în fața acestei ideologii pierzătoare. Un om a făcut mai mult decât oricine pentru a transforma această teză în politică. Numele lui este Wang Huning și, în ciuda faptului că nu este bine cunoscut în afara Chinei, el a fost cel mai important teoretician ideologic al Chinei timp de trei decenii, acum membrul cu numărul 4 al Comitetului permanent format din șapte oameni — cel mai puternic organism al Chinei. El i-a consiliat pe foștii lideri ai Chinei, Jiang Zemin și Hu Jintao, iar acum îl sfătuiește pe Xi Jinping, fiind autorul multor politici publice. În China el este numit „guoshi” („învățătorul națiunii”).
Știrea aici:
https://gurwinder.substack.com/p/tiktok-may-be-a-chinese-bio-weapon
_____________________________
Pierderea alegerilor atrage demisia?
Funcția de președinte de partid include responsabilitatea rezultatelor electorale. Președintele își consolidează mandatul câștigând alegerile, dar se îndreaptă către demisie prin pierderea lor. Desigur, asta ar fi normalitatea. Îl vedeți pe Drulă demisionând dacă nu atinge un minim de 20% rezultat la europarlamentare, cum îi cere Elena Lasconi? Sau îl vedeți pe Ciolacu demisionând dacă sare AUR peste PSD, ca rezultat la vot? Sau cumva îți va depune mandatul președintele PSD Timiș, dacă nu va câștiga alegerile în județ, cum i-a cerut ieri șeful național al PSD?
Știrile aici:
și
https://adevarul.ro/politica/ciolacu-anunta-ca-isi-da-demisia-de-la-sefia-psd-2335047.html
_____________________________
Venitul mediu în Timiș – imediat după București
Comparatorul salarial eJobs vine cu date noi. După Bucureşti (unde se înregistrează o medie salarială netă de 5.000 de lei), vine Timișul (cu o medie salarială netă de 4.700 de lei). Oare se reflectă și în politicile publice din această zonă noua realitate statistică?
Știrea aici:
https://adevarul.ro/economie/topul-oraselor-din-romania-in-care-se-castiga-2335456.html
_____________________________
Prognoza CDFOP: Populația României va scădea cu 9% până în 2035
Atenționare directă: „Cererea și oferta de muncă sunt decuplate în România, deoarece numărul tot mai mare de absolvenți se va confrunta cu o piață a muncii în care oportunitățile de angajare nu se vor potrivi cu pregătirea lor, arată un raport publicat acum câteva zile de Cedefop.”
Știrea aici:
_____________________________
Geoană intră în turul II ca independent
Scenariile testate prin sondaj de INSCOP arată că Mircea Geoană intră în turul al doilea cu Marcel Ciolacu. Cred că totul se joacă în acest moment politic, la patru luni înainte de europarlamentare, în funcție de cum judecă decidenții de azi secvențialitatea dintre turul întâi și turul al doilea al prezidențialelor, când toate grupările și regrupările sunt posibile. E previzibil faptul că Geoană are un avantaj considerabil pentru câștigarea turului al doilea al prezidențialelor. PSD va avea cel mai mult de pierdut în acest an, până se încheie și prezidențialele – pierde electorat în favoarea AUR și pierde tracțiune de lider în favoarea lui Geoană. Mihai Tudose percepe foarte bine această previzibilă evoluție și face declarații publice ca și cum nu ar înțelege nimic.
Știrile aici:
și
Mihai Tudose, despre comasarea alegerilor: Eu cred că discuţia tocmai s-a închis, am văzut aseară o declaraţie a domnului Ciucă prin care spune că ei nu ştiu nimic de această idee
_____________________________
Variantele de comasare în alegerile 2024 din România
Expertul Sorin Ioniță, din partea think tank-ului independent ExpertForum, descrie cele patru variante de comasare a valurilor de alegeri din România. Cu tot cu dezavantaje.
Știrea aici:
_____________________________
Conspiraționiștii, aliații lui Trump
Auziți: Joe Biden este Lee Harvey Oswald – asasinul lui John Kennedy din 1963.
Știrea aici:
_____________________________
Mai apără cineva Uniunea Europeană?
Este o întrebare cheie, propusă în finalul articolului semnat de Constantin Rudnițchi sub un titlu puternic – Uniunea Europeană ca o pradă. Articolul face trimitere spre tensiunile criticilor și așteptărilor publice față de UE. Nu e un mare secret faptul că tocmai cei care candidează pe listele de europarlamentari în alegerile din 9 iunie sunt cei chemați să apere UE. Dar pentru ca să și reușească, ar fi cazul să știe care sunt oportunitățile și care sunt amenințările ce vin împotriva UE.
Știrea aici:
https://www.rfi.ro/economie-163741-uniunea-europeana-ca-o-prada
_____________________________
O aplicație pentru telefon, semn de modernizare politică
Sigur, articolul din Pressone.ro ajunge să dezbată mai multe ipoteze derivate despre firma care a dezvoltat aplicația de telefon utilizată de AUR pentru a comunica în mediile membrilor de partid. Dar nu cred că asta e important. De fapt, AUR arată ca un partid ce își asumă un instrument modern de comunicare, de secol 21. Ce fac celelalte partide?
Știrea aici:
_____________________________
Când vor afla cei din PNL că sunt pro-UE și pro-atlantiști, pro-occidentali și centriști?
Editorialul semnat de doamna Dogioiu este foarte amplu și cu observații pline de trimiteri, în diagonale lungi. Totuși, cei care îi cunosc pe politicieni știu foarte bine că aceștia iau decizii mult mai puțin strategice decât bănuim noi (la care se tot face trimitere în acest editorial). Întrebarea pentru PNL e foarte simplă: când își vor aduce aminte liderii PNL că sunt pro-UE și pro-atlantiști, pro-occidentali și centriști, că singura alianță care îi poate face câștigători în 2024 este cea alături de partenerii centriști, care îmbrățișează opțiunile pro-UE, pro-auroatlantice și pro-occidentale? O alianță alături de Dreapta Unită (USR, FD, PMP) și UDMR, cel puțin. Până la această necesară deșteptare, singurii care câștigă acum, pe moment, din înțelegerea deraiată ce pare să aibă continuitate în 2024 între PNL și PSD este partidul pseudo-stângist PSD, care își administrează astfel căderea, amortizâmd picajul electoral cu ajutorul PNL. PSD este în pierdere de susținere electorală, cu electoratul migrat spre AUR și reprezentativitatea conducerii tot mai mult captată de fostul lider Mircea Geoană, iar pasivitatea confortabilă a PNL îi ajută pe cei din PSD să-și mai mențină încă o vreme imaginea de administratori ai puterii decizionale.
Știrea aici:
_____________________________
Mostră de interviu electoral
Viceprimarul Timișoarei este intervievat în debanat.ro, oferind o mostră de construcție discursivă plină de așa-zise răspunsuri firești, naturale, directe și fără ocolișuri. De fapt, dacă alegem mai bine unghiul de analiză, toate răspunsurile sunt dominate de clișee de exprimare și slogane, rutine despre așa-ziși politicieni nepătați, între care s-ar afla și domnul viceprimar. Multe, foarte multe afirmații și stereotipii de gândire se găsesc în răspunsurile din acest interviu, o colecție atât de bogată încât se poate realiza chiar o campanie electorală despre oamenii din actuala administrație locală timișoreană, pornind de la autopercepțiile lor despre ei, sau despre cum ar vrea ei să îi vedem noi, cetățenii, cum lasă se înțeles acest interviu. Un exemplu: nu e chiar întreg adevărul afirmat despre ceilalți, cei care au fost demufați de la banii publici. Adevărul adevărat este că cei de dinainte au fost înlocuiți și prin clientela USR, cel puțin asta se poate dezbate la nivel discursiv, pentru că sunt destule interpretări despre prezența noilor beneficiari ai banilor publici, veniți via USR. Între cele trei mii de proiecte finanțate prin programul TM2023 se tot spune că se află și jumătatea de adevăr pe care domnul viceprimar se preface că nu o știe.
Știrea aici:
_____________________________
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. În weekend, e timpul pentru noua selecție de titluri ale săptămânii care se încheie.
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. În weekend, e timpul pentru noua selecție de titluri ale săptămânii care se încheie.
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.