Dr. Virgil Musta, provocat la conversație de Alina Strugariu 

Domnule Musta, avem, iată, recorduri după recorduri, recorduri negative din păcate, vorbim de numărul de infectări cu coronavirus care este în creştere. Vedem şi ţări care s-au întors la starea de urgenţă, e Franţa. Noi, în România am depăşit cifra de 4.000 de infectări pe zi. Către ce ne îndreptăm, ţinând cont de evoluţia lucrurilor?

Pe moment ne îndreptăm la o creştere pe zi ce trece. Dacă măsurile luate în aceste zile sunt eficiente sau cât de cât eficiente, avem speranţa ca într-o săptămână şi jumătate, două, să stopăm cel puţin această creştere, care este nu îngrijorătoare, este foarte gravă, pentru că deja noi nu mai avem locuri în spital, iar toţi cei care vor veni acum cu forme severe din păcate vor trebui să rămână la domiciliu. Suntem într-o situaţie dificilă. Încercăm ca fiecare caz să îl evaluăm foarte bine şi să încercăm să îl internăm unde putem, dacă chiar necesită. Numai că nu doar noi, ci şi celelalte spitale suntem plini până la refuz. Avem promisiunea că săptămâna viitoare se deschide şi Ortopedia la Spitalul Judeţean, care e spital suport, şi să primim, ca secţie externă, Centrul de Recuperare Cardiovasculară, din spatele Clinicii ASCAR, unde am mai avea 40 de paturi cu oxigen. E adevărat, nu oxigen cu presiune mare, dar cu butelii de oxigen, care ajută…

Sunt şi oameni care, aşa cum spuneaţi, au fost trimişi acasă, deşi bănuiesc că se simţeau rău…

Da, acum şi oamenii trebuie să înţeleagă că formele asimptomatice şi uşoare nu le mai putem interna. Ne punem problema să îi internăm pe cei care necesită oxigen, formele severe, la care saturaţia este sub 90, acolo fără oxigenul sub presiune nu vor face faţă. Ceilalţi poate vor mai supravieţui, mi-e greu să spun… Poate va trebui la un moment dat să ne gândim, pentru cei care necesită oxigen, dar nu oxigen sub presiune, să aibă posibilitatea să îşi închirieze acele butelii şi să rămână la domiciliu, chiar supravegheaţi de noi. Există posibilităţi, de exemplu de telemedicină, prin care noi i-am putea supraveghea, doar că trebuie să avem această posibilitate legislativă şi să existe disponibilitatea de a-şi cumpăra sau de a închiria acele butelii.

Vedeţi o implicare a medicilor de familie aici?

Da, medicii de familie sunt implicaţi şi urmează să se schimbe Ordinul 1513, prin care se prevede ca toţi pacienţii să fie evaluaţi la noi. Probabil că această modificare va cuprinde faptul că asimptomaticii şi formele uşoare să nu mai vină în spital să fie evaluaţi, ci să fie evaluaţi de medicul de familie, şi doar cei care au anumite criterii de severitate să fie îndrumaţi spre clinica noastră. Problema este că chiar dacă aceştia vor fi îndrumaţi, dacă noi nu vom mai avea locuri, nu avem unde să îi mai internăm. Sunt clinicile suport, dar CFR-ul mai are unul-două locuri, Spitalul Militar pe moment îşi schimbă structura, deci nu mai putem trimite acolo, a rămas să ne sprijine Spitalul Judeţean.

Am văzut ce se întâmplă în Capitală. E aceasta soluţia salvatoare, să aibă circuite COVID-19 şi celelalte spitale? Adică nu riscăm să avem noi focare?

Dacă suntem bine organizaţi, nu. Peste tot în ţările civilizate, toate spitalele au şi secţii COVID. Din păcate, structura spitalelor noastre nu prea este bună în acest sens. Sunt spitale vechi, spitale fără circuite funcţionale, spitale cu saloane foarte mari, acesta este un impediment în a crea foarte uşor această modificare. Trebuie înţeles că există patologie asociată care trebuie internată chiar cu COVID, nu putem interna noi toată patologia COVID cu boli mai grave sau care necesită intervenţie medicală în domeniul respectiv.

Câte cadre medicale şi câţi dintre cei care reprezintă personalul auxiliar s-au infectat, la Spitalul Victor Babeş, de la începutul acestei pandemii? Aţi avut cazuri?

Nu, să ştiţi că nu am avut, am avut pe secţia mea două asistente care au fost în concediu şi, în momentul în care au revenit la lucru, noi testăm şi am constatat că sunt pozitive, au stat 14 zile în izolare şi şi-au reluat activitatea. Pe secţia mea niciun medic, niciun cadru medical nu a fost infectat în cadrul secţiei. Nu vă pot spune situaţia pe Pneumologie sau pe Terapie Intensivă.

De ce aţi avea nevoie, de ce ar avea nevoie medicii de la Spitalul Victor Babeş acum, pentru a salva cât mai multe vieţi?

În primul rând, suntem într-un process de creştere a capacităţii paturilor cu oxigen. Nu toate paturile sunt cu oxigen, lucru care face ca aceste cazuri severe, care necesită oxigen, să le tratăm pe moment cu butelii de oxigen.

Care e diferenţa, pentru necunoscători?

În momentul în care ai instalaţie de oxigen, aceasta îţi permite să pui presiune mare de oxigen. O butelie are o presiune limitată. Şi sunt persoane, cu forme severe de boală, care necesită peste 10 litri de oxigen, ceea ce butelia nu poate asigura, acest debit, ci doar un debit mai mic. Urmează ca spitalul să fie dotat cu aceste staţii de oxigen la fiecare pat. Vedem cât se poate de repede, pentru că este foarte dificil să lucrezi în condiţiile în care sunt toate saloanele pline de pacienţi.

Care e atmosfera în aceste saloane?

Nu e o atmosferă bună… Pacienţii sunt cu forme grave, personalul este obosit. Chiar acum am avut o discuţie cu personalul mediu sanitar, încercăm să mai reorganizăm puţin activitatea, în sensul că sunt puţini, sunt foarte multe cazuri, fiind plină secţia, şi cu foarte multe probleme. Ei stau aproape permanent în zona roşie. Ca să stai în zona roşie, ai un echipament special, acel combinezon cu mască, nu este foarte uşor să îţi desfăşori activitatea în acest mediu. Dacă până acum stăteau două-trei ore, acum au ajuns să stea cinci-şase ore şi e o situaţie foarte dificilă. Oamenii, şi ei sunt nervoşi. Ca orice om bolnav, când simte că nu are aer, încep să se agite şi atunci e şi o comunicare dificilă cu aceşti pacienţi.

Aveţi şi pacienţi care refuză tratamentul?

Nu. Ce care au ajuns aici nu refuză tratamentul.

Pentru că starea lor e gravă…

Da, am avut situaţii însă când am avut posibilitatea să le oferim un tratament foarte bun prin studiu clinic şi au refuzat studiul clinic. Au zis că nu doresc să se facă experimente pe ei, deşi chiar nu sunt experimente. Sunt medicamente pe care noi le-am mai folosit, doar că le-am avut sub o altă formă, de donaţie, iar acum avem acel medicament sub formă de studiu clinic. Din păcate, omul nu înţelege acest lucru şi, deşi am căutat să le explic că avem experienţă cu acel medicament, ei au zis că nu vor să se facă experimente pe ei.

Care este în prezent tratamentul sau care sunt tratamentele, că înţeleg că sunt mai multe, administrate pacienţilor cu COVID la Spitalul Victor Babeş?

În primul rând avem medicaţia antivirală – sunt mai multe medicamente, avem tot ce se găseşte pe piaţă, şi este medicaţia patogenică, unde sunt două mecanisme principale – este mecanismul inflamator şi este mecanismul de coagulare. Noi evaluăm pacientul în funcţie de investigaţiile biologice şi vedem care dintre aceste mecanisme patogenice domină la persoana respectivă, pentru că am considerat că este mult mai bine – de fapt, de aici am avut şi rezultate – să nu tratăm boala şi să dăm trei medicamente care se dau în boala respectivă, ci să dăm medicamentele personalizat. În funcţie de aceste analize, personalizăm medicamentaţia. Şi dozele le personalizăm. Sunt pacienţi care vin cu sindrom inflamator uşor, formele medii, dăm doar o doză de corticoterapie. La pacienţii mai severi, dăm două doze. Pe coagulare – acelaşi lucru. Putem da doză preventivă sau doză curativă. Şi, cu toate acestea, sunt pacienţi care au o evoluţie impredictibilă şi de multe ori ne punem şi noi un semn de întrebare şi încerc să analizez ce se întâmplă cu aceşti pacienţi. La un moment dat se întâmplă ceva în starea lor de sănătate şi evoluează foarte foarte sever, chiar dacă până atunci au mers într-o zona convenabilă din punctul nostru de vedere medical. Brusc, se întâmplă ceva şi dezvoltă o formă severă, mulţi dintre ei necesită terapie intensivă şi am avut cazuri în care au şi decedat.

Asta şi doream să vă întreb, pentru că la început au fost multe necunoscute legat de acest nou tip de coronavirus, SARS-CoV-2 – de cum a apărut, cum se transmite el, ce ar trebui să facem şi ce nu, pe cine atacă agresiv şi, iată, chiar letal, pe cine nu… A fost confuzie, au fost informaţii contradictorii. Ce ştim astăzi cu certitudine şi ce nu ştim încă?

Ştim că certitudine că virusul se transmite pe cale aeriană şi că cele trei măsuri de protecţie – purtarea măştii, distanţarea socială şi igiena tegumentului – sunt estenţiale în a preveni boala. Degeaba sunt atâtea curente, multe curente care încearcă să desfiinţeze aceste măsuri, sunt singurele care pot lupta eficient cu virusul, pentru că virusul se transmite pe această cale.  Ştim că se mai transmite şi pe calea mâinilor murdare, într-o cantitate mai mica, dar se poate şi astfel. Ştim mecanismele patogenice, dar aici nu cunoaştem toate amănuntele. Destul de puţin ştim despre imunitatea post-infecţie, unde sunt o serie de discuţii legate de cât durează. Noi am avut cazuri când dovedit persoanele care au făcut infecţia nu au dobândit imunitate şi nu ştim de ce.

Cazuri de reinfectare.

Şi cazuri de reinfectare. Dar sunt unii care se reinfectează chiar dacă au nişte anticorpi, probabil că nu au anticorpi suficient protectori, depinde foarte mult de doza infectantă, iar noi nu avem cum să determinăm această doză infectantă şi nu avem de unde să ştim, în momentul când ne întâlnim cu o persoană, dacă persoana respectivă are o cantitate mare sau mică de virus. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu pacienţii care vin târziu. Deja mecanismele patogenice se declanşează şi de multe ori foarte greu putem să le reîntoarcem. Sunt nişte cascade care trec dintr-una în alta, nişte cascade biochimice, şi odată declanşate este foarte greu să le stopezi. De aceea, căutăm să evaluăm pacienţii şi, dacă vedem precoce semne de severitate, recomandăm internarea. Atâta timp cât se va mai putea, pentru că dup-aia chiar nu ştiu ce vom face, pentru că am constatat că dacă administrăm rapid medicaţia şansa de supravieţuire este mare. Dacă nu, scade mult. Sunt experienţe pe care le câştigăm şi noi zi cu zi, cu pacienţii noştri. Căutăm să analizăm aceste cazuri, mai căutăm să citim ce se întâmplă în ţările civilizate care au posibilităţi de a face cercetare, să ne updatăm cu cunoştinţe, tocmai pentru ca pacienţii noştri să poată beneficia de ceea ce este nou şi ceea ce este bun.

De cel mai bun tratament până la urmă, cea mai bună intervenţie.

Da. Din punctul meu de vedere, aici suntem puţin avantajaţi, pentru că spitalul nostru, fiind un spital care este considerat acum spital de excelenţă, datorită rezultatelor pe care le-am avut, a fost foarte bine dotat. Am avut suport atât din partea oficialităţilor, cât şi din partea populaţiei, care ne-a susţinut. A fost o solidaritate extraordinară, şi a donat, a ajutat fiecare în forma în care a putut, astfel încât să putem oferi şi condiţii bune pacientului, dar şi şanse mari celor care se internează în secţia noastră.

Apropo de asta, de condiţiile oferite pacienţilor, am să vă arăt nişte imagini, nişte imagini postate pe reţelele de socializare de o pacientă. Nu sunt imagini de la ”Victor Babeş”, sunt dintr-un spital de suport COVID din Timişoara. Doamna respectivă spune că apreciază calitatea medicilor, care sunt excepţionali, dar deplânge condiţiile din spitale, veţi vedea imaginile… Sunt acestea imaginile unui sistem medical sănătos? Adică acum, în ceasul al doisprezecelea, ce ar trebui să învăţăm şi să schimbăm, după toate astea, în sistemul medical românesc?

Da, foarte bună întrebare. Într-adevăr, din păcate, sistemul medical românesc este o oglindă a societăţii. Timp de zeci de ani, a fost ignorat. Noi avem spitale vechi, spitale care nu mai sunt funcţionale. Între timp, filosofia unui spital s-a schimbat, modul de acţiune într-un spital, modalitatea de a prelua un pacient şi a-l trece prin tot ceea ce înseamnă act medical de înaltă calitate. De exemplu, la noi, în momentul când a început pandemia, ştiţi că aveam noroaie şi aveam un şantier aici de peste 2 ani, spitalul era într-o construcţie dinasta permanentă. Noi am avut şansa, în două luni s-a făcut toată infrastructura. Avem un parc frumos, o parcare în faţă, am dotat toate saloanele cu frigider, cu televizor, avem Internet, deci avem totuşi nişte condiţii rezonabile.

Bun, e un caz, poate sunt şi altele câteva în ţară. Ce facem cu restul?

Aceste spitale vechi trebuie regândite şi reorganizate. În primul rând, s-a văzut foarte clar: spitalele care au saloane mari, de şase paturi, acele saloane nu pot izola pacienţi. În aceste spitale s-au întâmplat acele tragedii, în care şi medicii şi pacienţii s-au contaminat. Pentru că nu aveau posibilităţi de funcţionare. Vă dau un exemplu: am un caz contagios într-un salon de şase paturi, eu trebui să scot ceilalţi pacienţi din salonul respectiv, am pierdut cinci paturi. N-am aşa o capacitate mare ca să ne permitem. Vă dau un exemplu – Spitalul Municipal. Acolo sunt să zicem zece saloane, toate cu între şase şi opt paturi. Să ai trei pacienţi cu contagiozitate diferită, ai scos jumătate de secţie din funcţiune. Nu se poate. Trebuie regândit, trebuie făcute aceste saloane cu posibilitate de izolare, saloane mici, cu două paturi, în caz de epidemii şi nu numai. Este şi o modalitate de a diminua infecţiile nosocomiale atâta timp cât nu amesteci foarte mult pacienţi cu diferite patologii, cu diferite infecţii. Că fiecare vine cu un microb adus din exterior şi acel microb intră în spital, dobândeşte nişte factori de rezistenţă şi creează acele infecţii multirezistente la antibiotic. Trebuie foarte bine gândit acest sistem.

Dar, aşa cum spuneaţi, sunt şi multe spitale foarte vechi, nu pot fi asigurate circuitele necesare, acele fluxuri medicale care trebuie asigurate. E clar că ne trebuie spitale noi…

E clar. Dacă mă întrebaţi pe mine, în Germania, la 20 de ani, un spital se distruge şi se face altul în schimb, pentru că, la un moment dat, infecţiile nu mai pot fi stăpânite. Una din măsuri este de a scoate din funcţiune spitalul respectiv. Se face un alt spital, celălalt este foarte bine curăţat, demolat…

De ce nu se întâmplă asta la noi?

Nu avem banii aceia… Dar sigur avem nevoie de spitale noi şi gândite modern. Pentru că degeaba facem un spital, dacă nu îl facem cu specialişti care să ştie funcţionalitatea spitalului şi îl facem şi constatăm că de fapt avem o încăpere, avem un bloc care nu are nicio legătură cu spitalul. Un spital are structuri speciale, condiţii speciale de funcţionare, echipamente… Şi dacă nu ştim aceste lucruri şi nu avem profesionişti care să construiască aceste spitale, vom avea nişte clădiri. La fel de funcţionale, cu risc, la fel, de infecţii nosocomiale, cu imposibilitatea de a acorda un act medical civilizat. Noi, ca societate, trebuie să regândim întregul mod de viaţă. Foarte probabil ne vom mai confrunta cu aceste situaţii. Pandemia aceasta nu se termină foarte repede. Noi avem speranţa, toată lumea are speranţa că vine vaccinul, dar vaccinul va rezolva o parte din cazuri.

Aşteptările realiste care ar fi pentru acest vaccin?

Probabil primul trimestru, sfârşitul primului trimestru al anului viitor. De aceea, noi ca medici, ca specialişti, nu cerem populaţiei decât un răgaz. Un răgaz în care să purtăm măştile şi să nu murim. Vedeţi, să nu ajungem în situaţia asta în care oamenii să moară pentru că nu mai au unde să se interneze. În prima parte a pandemiei s-a menţinut totul foarte bine, aveam suficiente locuri să internăm noile cazuri, chiar dacă au fost momente când eram plini. Niciodată nu am fost depăşiţi ca şi capacitate pentru că panta ascendentă sau platoul era în limite rezonabile. În momentul când creşte foarte mult, niciun sistem de sănătate nu face faţă.