[Horea Băcanu] Salut, Radu! Ai văzut poziția lui Daniel Funeriu, în reacție la apariția noului pachet legislativ al educației?

[Radu Lambrino] Salut! Acum am citit-o. Aș comenta că dezbaterea pe problemele din educație pornește tot de la organizarea pe caste a societății românești. Romania Educată a fost un manifest politic adresat unei categorii foarte nișate din România, dar care a prins foarte mult și la marea masă de cetățeni. De asemenea, Funeriu, prin Legea 1, a reușit să polarizeze populația, în special în ceea ce privește controlul fraudei la examenul de bacalaureat, câștigând pe simț comun, atât simpatie cât și multe antipatii.

[HB] Care sunt castele, că nu prea mă prind?…. Dacă este vorba despre corpul profesoral, da, poate, dar marea majoritate a profesorilor sunt pozitivi și corecți, considerați individual, fără să aibă repere instituționale însă, ca un minus evident. Singura instituție puternică ce a reglat viața de dascăl a fost și este practica meditațiilor, ceea ce este profund inechitabil social. România educată viza toate segmentele sociale, dar desigur, viza în primul rând corpul profesoral, mai apoi și organizațiile nonguvernamentale, segmentul părinților, etc. Funeriu a fost primul care a risipit un fel de tăcere de tip omerta la scară socială despre sistemul de învățământ, căci îninte de el nu se vorbea decât izolat despre furt, inechitate, lipsa de etică, etc. Antipatiile pentru Funeriu au venit din partea politrucilor, atât din partide cât și din sistemul de învațământ, cei care au încercat tot timpul să tranzacționeze voturi de pe acest sistem.

[RL] Percepția mea despre scoala românească este sensibil diferită de a ta.

[HB] Dar ce e diferit, față de ceea ce zic eu?

[RL] De exemplu, nu cred ca marea majoritate a profesorilor sunt pozitivi și corecți.

[HB] E impresia ta contra impresia mea, date valide statistice asupra acestei realitati delicate nu există.

[RL] Da, corect. Eu doar compar, având la baza propria experiență a copiilor mei, în țară versus afară, plus propria observație.

[HB] Chiar trebuie să-mi explici. Eu nu am nicio experiență concretă și directă cu școala din occident, stiu doar teoretic despre cum este organizată universitatea și cercetarea în universitățile occidentale, după articole legate de acest subiect. În rest, cam știu ce am citit cam pe aici https://scoala9.ro/  și https://www.edupedu.ro/, ori din articole de specialitate de pe științele educației.

[RL] Nici eu nu am experiență cu învățământul superior de afară.

[HB] Ai văzut? În perioada tinereții liberal-centristă, opozantă a conservatorilor, Liz Trus conduce de azi Partidul Conservator și este numită Prim-ministru al majorității conservatoare din UK. Ce părere ai despre o societate în care conservatorii desemnează o femeie prim-ministru, după o carieră discutabilă, politiciană definită public drept „cameleon” politic? Nu în ultimul rând, Liz Truss este văzută drept o susținătoare a Brexitului dur. Este căsătorită, dar NU a luat numele soțului.

[RL]  Cred că întreaga Europă duce o lipsă acută de lideri autentici. Toți cei ce acced astăzi la funcții de mare responsabilitate  sunt aleși după niște șabloane de imagine construite, având la bază valori relativ false, mai noi, care eu cred că au fost  acceptate forțat de majoritatea europenilor din occident și care sunt impuse imperativ și celor din est. Cum spuneai, Europa duce o politică antiradicalism, dar prin astfel de alegeri greșite (Liz Truss) cred că în continuare se va readuce radicalismul în actualitatea europeană. Toate valorile conservatorismului clasic au cam fost “trădate” de alegerea d-nei Liz Truss. Deși, pe mine nu mă miră această alegere.

[HB] E interesant cum privești ansamblul. Am cumva impresia că lași de înțeles că există o mână nevăzută care gestionează procesul politic european, alta decât cea a istoriei…. poate grupul de la Davos, sau poate alții pe care nu îi cunoaștem, dar care sunt reprezentați la Bruxelles. Aș contrazice această perspectivă, este plin spațiul public de vocile curentului suveranist, din diverse țări europene, în care sunt acuzații de acest tip, care lasă de înțeles că o nouă cultură policiă și economică „articifială” este impusă de la Bruxelles, de o minoritate de tehnocrați „îmbuibați”. Este povestea despre cum am ajuns noi, românii, sclavii Comisiei Europene, înlocuind practic Uniunea Sovietică de pe vremuri cu Uniunea Europeană de azi. Este foarte interesant cum se speculează public despre „slabiciunea” liderilor occidentali, în legătură directă cu o cultură politică „articifială” a Bruxelles-ului, impusă si României ca un dictat prin aquis comunitar. Despre nereprezentativitatea liderilor occidentali, spectrul comentariilor este chiar deosebit de amplu, de la cazul Macron, care este vazut ca ultimul reformist stângist al Europei, dar slab și mincinos (care a și a pierdut influența în Adunarea Parlamentară), până la premierul Finlandei, Sanna Marin, cea mai tânără femeie premier, la 34 de ani (dar cu comportamente acuzate ca reprobabile), dar și la Olaf Schulz sau alții. Eu aș insista și aș sublinia faptul că această linie de gândire, pe care o reliefezi parcă și tu aici, care vorbește despre false priorități ale europenilor, induse de o cultură politică inadecvată, este de fapt o contrapondere la discursul integrator al UE, susținut de liderii care susțin conducerea UE, respectiv Franța și Germania. Este o linie de gândire contestatară anti-sistem speculativă, aș spune eu, exprimată foarte bine de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki (Partidul Lege și Justiție, care conduce guvernul din 2017), și care vorbește pe șelau despre curentul european condus de Franța și Germania, în care el regăsește, de fapt, o „democrație formală și o oligarhie de facto”. Radu, și tu crezi că în UE este o democrație formală și o oligarhie de facto? Și chiar sunt curios care sunt aceste „șabloane de imagine construite având la bază valori relativ false”, despre care vorbești. Hai să dăm două-trei exemple, ca să vedem cât de reale sunt, cât de pregnante la nivel de UE, cât de importante pentru viața cotidiană.

[RL]  Eu nu am vorbit doar despre UE, ci de Europa în general, având în primul rând exemplul UK. E destul de greu să-ți răspund la astfel de mesaje foarte abrupte. Nu, nu sunt nici suveranist și nici nu cred că există grupuri obscure conspiraționiste care să influențeze determinant cursul normal al istoriei. În schimb, recunosc că argumentația mea are la bază în primul rând experiența personală și interpretarea subiectivă a informațiilor primite din diverse surse.  Obsesia libertății individuale a fost dusă la extrem în lumea occidentală, transformând politicienii din diplomați și prudenți militanți (împotriva radicalismelor de orice fel) în personaje teatrale, permisive și exagerat netradiționaliste. Nu sunt de acord cu ce spune liderul polonez, lipsa de leadership în Europa nu este o necesitate internă a funcționării corecte a UE ci este o lipsă care te plasează în defensivă în raport cu forțe din afara Europei, fie ele imperialiste sau doar cu tendințe imperialiste. Majoritatea liderilor actuali se pare că au o structură special construită pentru a accepta ideea de consens între statele Europei, de a fi împăciuitori și toleranți, antiradicaliști convinși, în timp ce ceilalți, într-o minoritate evidentă, sunt la polul opus : autocrați și populiști. Eu, cu siguranță, nu sunt un adept al curentului woke, dar nici nu pot accepta ca sub umbrela unui partid liberal democrat, cum este cel britanic, să se nască dezechilibre evidente care, în accepțiunea mea, sunt intolerabile, dar cu care ei defileaza nestingherit. Am în minte vreo două-trei exemple din UK, legate de avantajarea unor tineri prin discriminare pozitivă pe motive legate de schimbare de sex, dar și de imigranții nigerieni și sudanezi, și ei avantajați prin discriminare pozitivă, ca reacție la presupuse accente rasiste din conduite. Valori false…

[HB] Da, în mod cert sunt de acord, discriminarea pozitivă accentuată nu poate duce decât la alienare, ceea ce echivalează cu sublimarea completă a drepturilor fundamentale de care trebuie sa beneficieze deopotrivă și majoritarii și minoritarii (sunt edificatoare cazurile baiatului devenit fata, ori a colegilor de alta rasă și proveniență națională). Sunt total de acord cu tine. Dar m-aș opri în detaliu asupra ceea ce ai spus, că lipsa de leadership plasează Europa în defensivă în raport cu forțe din afara Europei. Da. perfect de acord, dar aici intrăm în geopolitică, dar nu din aceea de tip fake, cum face C.Gusă. Dezechilibrul europenilor în raport cu forțele externe este o realitate de când s-a dezechilibrat lumea bipolară, transformată acum într-un spațiu gopolitic multipolar, în care relațiile dintre state nu mai sunt intre superputeri, ci sunt multipolare, Ungaria și Federația Rusă, România și Turcia, Franța și Bulgaria, toți negociază cu mai mulți, ceea ce naște mișcare browniană, la limita haosului. Iar acest haos favorizează Federația Rusă acum. Să nu uităm că seful statului major al armatei ruse, Valerii Gherasimov, este autor de doctrină militară despre războiul hibrid, care cuprinde toate formele de agresiune neconvențională, de la dezinformare și utilizarea machete false pentru mapare din sateliți, până la omuleții verzi, trolii online, operații sub steag fals, de toate. Europa, cu liderii săi permisivi, da, este slabă în fața unui război hibrid al rușilor, care s-au specializat în acest tip de abordare asimetrică. Și mai dur este faptul că populația, cei 500 de milioane de europeni din UE27, nu sunt obișnuiți cu constrângerile unui război hibrid și nici nu înțeleg această dublă natură cameleonică a agresiunilor ruse împotriva Europei: pe de o parte, la televiziuni se vede câmpul de luptă din Ucraina, un război purtat cu mijloace convenționale, pe de altă parte vin specialiștii și experții geostrategi și explică formele complexe ale războiului și hățuirii hibride pe care rușii o desfășoară în raport cu întreaga societate occidentală. Cetățeanul comun european, obișnuit cu discriminarea pozitivă (uneori chiar exagerată, cum spuneai), nu înțelege cum se pot desfășura în paralel două tipuri de agresiuni, care au naturi foarte diferite și care se completează: agresiunea militară convențională, completată de cea hibridă (insidioasă, permanentă prin online, ascunsă sub alte înfățisări, cu înaltă tehnologie și cu automatizarea dispersării, cu forme de dezinformare tot timpul altfel și altfel). Într-un fel, nici nu mă mir că prim-ministrul Ciucă a atras atenția că dezinformarea este cu un pas înaintea comunicării oficiale guvernamentale în societatea românească. A avut curaj să recunoască realitatea, de fapt o realitate banală si cunoscută în mediile specialiștilor în cultura de securitate. Dar Ciucă trebuia să extindă explicația și să spună că în toate societățile europene se întâmplă asta, că războiul hibrid înseamnă o luptă permanentă 24×7 între europeni civili, avizați, care cred în valorile democrației liberale, și actori ascunși sau camuflați, care reprezintă iliberalismul. În locul prim-ministrului Ciucă aș face o conferință de presă specială despre războiul hibrid, ca să atenționez societatea românească, dar și partenerii țării noastre sau adversarii noștri declarați sau nedeclarați, că știm foarte bine să monitorizăm tipul de agresiune hibridă sub care se află societatea românească și cea occidentală europeană zi de zi (mai ales că îl are consilier pe dl. Chifu, care este un specialist în analiza războiului hibrid rus).

[HB] Dar revin la curente contestatare și stereotipii utilizate în dezinformare. Uite un anumit tip de mesaj strâmb, venit din partea unui om despre care ai putea să crezi că are cultură politică și civică semnificativă, de la care nu te așteptai să se manifeste virulent împotriva unor dușmani care nu există în realitate. Sunt doar niște etichete: neomarxiștii și termomarxiștii sunt doar niște cuvinte, niște vectori comunicaționali utilizați de cei care se revendică drept cei mai mari luptători suveraniști și antiglobaliști…

[RL]  Aici, sunt perfect de acord cu tine. Adi Orza are doar o ieșire colerică bazată pe starea de semi-panică ce începe să crească în societate. Nu cred că-l caracterizează…

[HB] În schimb, am găsit un comentariu devastator, care reclama exact ce spuneam mai sus, despre politizarea din educație.

[RL]  Da. În România, politicienii fac mari eforturi sa fie asociați și alăturați ca imagine cu tot ce pare bun în educație și sănătate. Din păcate, este doar de formă, fără legătură cu ce conțin și cum se desfășoară activitatea în cele două domenii, care, din punctul meu de vedere, sunt organizate în caste ermetice… De aceea, văd că principalul obiectiv în educatia romanească este identificarea elitelor (școli de elită, elevi excepționali, olimpici, etc.), în așa fel încât politicienii să aibă cu ce se lăuda. Restul nu prea mai contează. Atitudinea d-nei director de la Lazar este un tipar, toți se plâng dar nu fac nimic concret să îndrepte lucrurile. Din păcate, cei ce reacționează sunt părinți ca și mine, care, în loc să aleagă calea ușoară din învățământul românesc, aleg învățământul de calitate din alte țări, dar cu dificultăți intrinseci sau conexate.

[HB] Vad că te obsedează ideea de caste, pe care le regăsești în corpul profesional al profesorilor și în cel al medicilor. Da, pot fi de acord că aici este ceva ce aduce a caste, grupuri închise ermetic și cu centre de putere autonome, ale lor, doar că nu cred că vor mai putea să o ducă mult în felul acesta de organizare, de caste foarte bine separate de ansamblul societății, asta pentru că economia reală și dinamica societății evoluează accelerat, iar joburile vor fi din ce în ce mai mult în schimbare, în hibridizare, vor glisa către zone aflate la intersecțiile dintre vechile domenii clasice ale economiei și profesiilor, vor fi joburi tot mai noi și inovative. Și medicina, ca și învățământul, vor ajunge să fie tot mai mult adaptate la societate, pentru că societatea nouă le va cere specialiști noi, pregătiți pentru noile tipuri de joburi, de exemplu analist al comportamentului consumatorilor în mediul online. O școală sau o universitate ajung să fie nevoite să își facă legături sustenabile cu companiile din comunitate, cu mass-media, cu administrația, cu ong-urile care lucrează cu voluntari, iar castele de profesori se vor destructura încet-încet și vor deveni mai permeabile, cred, sau măcar sper.

[RL]  Nu cred că se va întâmpla ce spui tu într-un timp scurt sau mediu. Cred că tendința actuală este exact opusul acestei „adaptări la societatea actuală”. Pe termen lung, este foarte probabilă această adaptare, dar noi și copiii noștri nu cred că vom prinde 😀

[HB] Este adevărat că în România se manifestă cel mai mare defazaj dintre nevoile economiei și specializările din școli, comparativ cu țările UE. Să vedem exact realitatea, pentru care noi încă nu suntem pregătiți, noile job-uri se vor baza pe abilitatea de a utiliza date, capacitatea profesională esențială va fi cea de selecție, prelucrare, interpretare și livrare de date. Școlile noastre preuniversitare și universitare trebuie să se adapteze rapid la această realitate, suntem departe de ceea ce se întâmplă în Europa occidentală, avem sub o zecime din numărul de absolvenți de cursuri de reprofesionalizare față de media europeană (Numai 1,6% dintre angajații din România au urmat, în 2019, cursuri de formare profesională, potrivit datelor Eurostat. Spre comparație, în Suedia, procentul este de 37%, în Elveția de 39,4%, iar media Uniunii Europene este de 14,8% – sursa AICI )

[HB] Chiar cred că este un moment propice să organizăm un sondaj sau o cercetare, ori măcar să culegem câteva opinii genuine și originale. Să punem acest sociologism pe date concrete! Într-o săptămână vom culege suficiente răspunsuri pentru o interpretare consolidată, AICI ESTE FORMULARUL ONLINE.

PS. Îi rugăm pe cititorii și prietenii conversativ.ro să completeze chestionarul acestui Sondaj legat de JOB-urile VIITORULUI. Mulțumim pentru răspunsuri!