[Radu Lambrino] Salut, Horea! Ai văzut, în ultima vreme parcă apar în jurul nostru toți mai mulți cunoscuți care cred că dezbaterile din spațiul virtual înlocuiesc cu succes activitățile specifice din interiorul partidului? Mai toți mimează implicarea prin postări cosmetizate și, de multe ori, chiar gândite de externi.

[Horea Băcanu] Salut! Nu înțeleg de ce procedează așa unii opozanți, așteptând lumină de la centrul politic…. Poate ei cred că doar prin aprobarea centrului poți câștiga un conflict local…. este așa o imagine falsă despre politică….

[RL] Da, este fundamental gresită. Politicianul este un negociator, nu un perpetuu contestatar, asta nu pricep acești edili locali deprofesionalizați.

[HB] Evoluția unui partid se consolidează prin politicile susținute în plan local (județean și de comunitate locală), la care se adaugă politicile naționale. Dacă o filială puternică și cu activități coerente și unitare locale aduce putere centrului, atunci nu-și mai pune problema să ia lumină de la centru (deși comunică, evident, cu liderii centrali). Deci raportul de forțe este relativ invers, filiala județeană oferă resurse de consolidare politicii naționale. Asta o vedem foarte bine acolo unde politica locală este coerentă, vezi Bihor și Arad. Deci povestea despre hegemonia centrului este o greșeală profundă. Există și o teorie de pe vremea lui Adrian Năstase, aceea a „centrului imaculat”, care a dorit să-i pună în poziție de țapi ispășitori pe baronii locali pesediști, dar aici nu despre rateurile politice numite „baroni locali” este vorba…

[RL] Organizația de partid trebuie gândită precum construcția unei case: cu fundație solidă, cu spații care au diferite utilizări, cu zone de odihnă sau de socializare, cu ferestre potrivite pentru aerisire, cu uși deschise sau închise, etc. De aici pornim. 90% din actualii membrii habar nu au la ce foloseste partidul. Toți îl văd ca pe o oportunitate personală de a ajunge mai repede la un anumit tip de succes.

[HB] O organizație care este ca o coajă goală de conținut, dar unde se decid posturile numite cu influență politică și se trafichează multe-multe afaceri, asta este imaginea publică larg împărtășită despre partide, nu doar imaginea pe care o au profitorii care vin spre sediul partidului ca la stupul de miere…

[RL] Din acest motiv, cei ce ocupa vremelnic funcții de decizie în diverse instituții publice, recomandați prin așa-zisa muncă de partid, sunt dominați de o anumită rutină și experiență a funcționarilor vechi, care îi corup foarte ușor prin linguseală și șmecherie. Șefii numiți cu oblăduire politică nu fac față funcționarilor vechi din administrație, de multe ori.

[HB] Iar 99% dintre cei cu funcții în partide lasă de înțeles, sau de subînțeles, că acestă imagine este de fapt cea care spune adevărul, că sub niște scheme teoretice de organizare, din statute și regulamente, toate deciziile importante se desfășoară subteran în partide…. iar de aici până la funcționarea pe sistem de „găști” nu mai este decât un pas… Uită-te la organizațiile de femei, ce discută și ce preocupări au…. când, de fapt, societatea românească este puternic dezechilibrată pe raporturi de gen inechitabile, o țară cu cea mai extinsă rată a mamelor minore din UE. În locul celor care conduc organizațiile de femei azi, aș porni un razboi cu o agendă politică mai adaptată preocuparilor oamenilor, pe segmente, și aș arăta ca și femeile pot, tot atât de bine precum bărbații (uneori mai bine decat politicienii bărbați), să fie conectate la realități bine profilate și vizibile în viața de zi cu zi … cum este necesara educație sexuală, realizată instituționalizat.

[RL] Da, poate fi așa…

[HB] Dar hai să spunem mai concret: care ar fi preocupările unei organizații politice județene sau locale consolidate, pe picioarele ei, care nu așteaptă „lumina de la București”? Care ar fi preocupările ei strategice, pentru ca să aducă plus valoare publică și să dobândească coerență pentru electorat – să nu uităm că e un partid, nu un ONG oarecare? Uite, să zicem așa, spun eu câteva:

1. Analiza și cunoașterea comunității, pentru a avea o imagine fidelă despre structura demo-socială locală, despre piramida vârselor și structura ocupațională și educațională, pentru o minimă orientare asupra economiei locale și a particularităților cele mai relevante – aici un departament de „Date publice” este cum nu se poate mai necesar. Spre exemplu, chiar aș vrea să știu câte familii cu doi sau mai mulți copii sunt în Timișoara, sau câte familii în care ambii soți lucrează în instituții publice sunt în Timișoara.

2. Experți pe domenii, politici sectoriale și strategii locale – aici e nevoie de un departament de „Politici publice” –  în care pricipalii actori politici (politicienii vizibili ai partidelor, nu experții angajați) să departamentalizeze comunicarea cu segmente de electorat (profesori, antreprenori, fermieri, constructori si ingineri din domeniu, profesiile liberale autonome, funcționarii din administrația locală, funcționarii din agenții, funcționarii din instituțiile deconcentrate, etc, etc.…).

3. Departament de acțiune și comunicare politică – de fapt, un departament organizatoric pentru „Operaționalizarea politicilor în pentru acțiuni de teren și comunicare”.

[RL] Da, teoretic, da … sunt de acord. Dar practic, principala preocupare a unui birou politic local ar trebui acum să fie alta, ar trebui să facă toate eforturile pentru ca organizația sa devină frecventabilă și atractivă pentru lideri de opinie și oameni din comunitate (bineînțeles, împarțiți pe segmente de public), care au un status de prestigiu recunoscut de catre electoratul țintit. Acest lucru se poate face atât la nivel de organizatii interne, dar poate merge până la nivelul organizaților de cartier (sau locale de pe comune).  Adică sa fie extrem de proactive.

[HB] De acord. Dar ce îneamnă „proactivi”? Să le vorbească cetățenilor tipici și obișnuiți (șablon) pentru anumite segmente de public și să îi atragă pe acești oamenii obișnuiți către ei, sau să selecteze și să comunice cât mai atractiv cu liderii de segmente? Văd că tu pui accentul pe liderii de opinie… dar ce facem cu ceilalți, cu 95% din oameni, care nu sunt lideri de opinie?

[RL] Nivelul celor ce încearcă să faca politici publice este foarte jos (se vede asta chiar și la nivel de Guvern). Ar fi ideal ca cei 95% care nu sunt lideri de opinie să NU îl mai privească pe reprezentantul partidului politic care îi reprezintă, pe zona de interes a fiecaruia, ca și cum s-ar uita la unul exact ca ei, aducă un om din pluton, fără veleitati de lider de opinie.

[HB] Este o neîncredere generalizată, Radu, a cetățenilor față de clasa politică, a experților față de aleșii locali, a celor din teritoriu față de cei de la centru, neîncrederea aceasta se manifestă și la nivel de experți publici, oamenii cu expertiză fug ca de dracu de conjuncturi în care să se alăture politicienilor. De fapt, cine sunt politicienii de azi? Cum de acești oameni, puși sub lumina reflectoarelor din studiourile TV și larg discutați prin mass-media, acceptă să se expună într-un mediu față de care publicul are o mare neîncredere? Cine sunt oamenii care devin politicienii cunoscuți azi, care acceptă să se identifice cu politica, în care neîncrederea este majoră? Cum judecă oamenii politici de azi serviciul public, rolul de politician? De aici trebuie să începem discuția, de fapt…

[RL] Nu stiu dacă de aici… Cred că principala problema este exact cea semnalata mai sus de tine. Cei ce doresc sincer sa se dedice serviciului public au nevoie ca acest status să fie recunoscut ca fiind de mare valoare. Atata timp cât oricine poate spune orice despre un astfel de om, implicarea acestuia este un mare sacrificiu, nu mai rămâne mai nimic din recunoașterea valorii înalte a statusului său de om implicat în dezbaterile publice și cu responsabilități publice conforme cu serviciul public pe care îl face.

[HB] Da, foarte interesantă perspectiva dată de întrebarea ta: cum se raportează oamenii obișnuiți la politicieni (95% din electorat intră în categoria oamenilor obișnuiți, de fapt), la cei de la care au așteptări. Da, cred că toți oamenii obșnuiți își doresc politicieni la fel cu ei, aici nu este vorba despre valori profesionale și expertiză, ci despre obișnuințe cotidiene, valori umane, mod de relaționare. Nu cred că oamenii obișnuiți își caută reprezentanți situați foarte sus, ori foarte altfel față de ei, nu cred că oamenii obișnuiți caută pe Mesia în politică, nu caută lideri mesianici și jucători inspiraționali. Și asta e și bine și rău. La fel cum nu cred că, la rândul lor, politicienii ar ajunge să se obișnuiască și să fie mulțumiți de un statut ingrat, în care sunt văzuți ca mincinoși, hoți și incapabili, toți la grămadă. Politicienii au nevoie de respect, dar asta devine ceva teoretic într-o societate profund violentă. Ne și întrebăm cum se poate obține respectul, altfel decât prin violență (simbolică), într-o societate în care totul devine mai mult sau mai puțin violent, de la bullingul asupra copiilor în școli, până la uzura psihologică permanentă datorată amenințărilor militare, vezi conflicul din apropierea noastră…

[HB] Și mai adug ceva important. Democrația liberală este complicată pentru că produce multe – multe confuzii, sporite din cauza slabiciunilor umane. Confuzia principală este aceea că toți suntem egali, dacă oricum avem cu toții un drept egal la un singur vot, dacă oricum votul fiecăruia este la fel de important cu al oricăruia altul, luat individual. În societatea noastră confuzia ce provine din această presiune egalizatoare este imensă, conduce la grave erori și derapaje. Care blochează următorul nivel de agregare a intereselor, către nivelul de grup de interese, trecerea de la individual la grupal nu se mai produce firesc. De fapt, societatea noastră este fracturată datorită acestei presiuni egalizatoare care nu mai permite formularea intereselor de grup prin structuri de grup bine organizate, vezi cazul unor reprezentanți ai grupurilor de vecinătăți, pe cartiere. Dacă interesele comune de cartier ar putea să fie exprimate prin lideri locali, comunitatea de cartier ar fi puternică, însă  fiecare dintre vecini consideră că el este cel mai reprezentativ și liber de a face doar ce îl îndeamnă flerul și interesul lui individual, astfel încât comunitatea de cartier este anulată. La fel și în politică, liderii mari ajung să fie niște simpli manipulatori de interese individuale, pentru ca urmăresc numai și numai să reușească obținerea deciziilor majoritare de moment, pentru ca să conducă azi, pentru ca să fie în vârful unei piramide, fără să fie neapărat reprezentanții unor interese consolidate de comunitatea politică doar pe moment. Asta pentru că NU există comunitatea politică în sine, cu continuitate, una care să aibă conștiința intereselor comune pe care le apără, există doar indivizi cu interese individuale, aceia care vin la partid ca să revendice avantaje.

[RL] Nu, oamenii obișnuiți caută oameni ca ei doar atunci când nu-și pot defini categoriile de probleme personale pe care nu știu, nu pot sau nu sunt dispuși să încerce să le rezolve. Atunci când problemele personale sunt bine definite, bine integrate într-o categorie comună cu a altor oameni, când rezolvarea acelor probleme ține de demersul politic transparent al unui politician sau al unui partid, atunci acel politician este în mod foarte limpede altfel decât omul obișnuit, el este implicat și cu expresie permanent publică, este capabil, carismatic, adică este un lider cu comportament vizibil de lider.

[HB] Da ai dreptate. Dar este un deziderat ceea ce spui tu, prea idealist formulat. Eu susțin că am ajuns într-o societate plată, nestratificată, în care indivizii sunt racordați comunicațional prin mediul online fiecare cu fiecare, în care democrația liberală este foarte prost înțelesă datorită celor două forțe centrifuge, care aruncă oamenii din spațiul normalității și productivității către spațiul haosului, antagonic cu integrarea socială: prima forță este tentația egalitarismului, vizibilă în masa electorală (un vis comunist utopic, apropo), a doua forță este slabiciunea umană inevitabilă, vizibilă în cazul politicienilor (dorința de a fi avut, a parveni, de a fi apreciat și chiar adulat, etc).

[HB] Îmi place, foarte frumos ai spus / Atunci când problemele personale sunt bine definite, bine integrate într-o categorie comună cu a altor oameni, când rezolvarea acelor probleme ține de demersul politic transparent al unui politician sau al unui partid, atunci acel politician este în mod foarte limpede altfel decât omul obișnuit, el este implicat și cu expresie permanent publică, este capabil, carismatic, adică este un lider cu comportament vizibil de lider/. Da, atunci se poate evolua spre decizii și spre rezolvarea de probleme comune mai multor indivizi, mai multor oameni care au situații în comun, pentru un grup întreg sau o comunitate. De ce nu se întâmplă așa, în realitate? De ce suntem înstrăinați față de clasa politică și nu votăm partide sau candidați, de ce suntem doar 3 sau 4 prezenți la vot, din câte 10 cu cetățeni cu drept de vot?

[RL] Nu cred că masa de cetățeni este conștientă de puterea votului, eventual devine conștientă doar în momentul când acel vot este tranzacționat de cei cu interese politice. După care uită de acest lucru. Egalitarismul invocat de tine nu cred ca ține de apogeul democrației liberale, cât mai degraba de un anumit nivel de educație civică a fiecarui individ, rupt acum de comunitatea de proximitate prin acest acces facil la lumea globală, bineînteles, virtuală.

[RL] Nu cred că un alt sistem electoral s-ar potrivi mai bine în România (decât cel de acum, al votului direct și universal), deși am încercat de multe ori să-mi închipui ce ar însemna votul prin electori (vezi prezidențialele americane), reprezentanți asumați ai unor comunități mai mici, bine definite și ușor de gestionat. De fiecare dată răspunsul a ajuns tocmai la nivelul slab (spre inexistent) al înțelegerii valorii votului în procesul de rezolvare a problemelor personale, în raport cu comunitatea.

[RL] Cred că Statul, prin instituția prezidențială, ar trebui să investească masiv în revigorarea și renașterea instituției partidului politic, ca singur for legitim de elaborare a politicilor sectoriale oficiale. Dacă un viitor candidat pentru Președinția României ar aborda serios această temă, ar explica necesitatea (existenței normale a partidelor), ar securiza regulile funcționării politicii partidice, ar defini modul în care trebuie să contribuie celelalte instituții în acest proces și ar gira realizarea acestui plan, cred că cetățenii ar privi cu alți ochi politicienii și ar alege mai bine. Țara asta are nevoie de o astfel de abordare.