În plină vacanță, se naște o polemică de vară, înainte cu un an de alegerile locale. Sunt semne ale unei posibile revalorizări de care primarul Timișoarei beneficiază, în comunicarea publică a ultimei luni. De aici se naște conversația, chiar de ziua Timișoarei, un moment când polemica poate fi receptată în mai multă liniște, cu răbdare pentru argumente și analiză.
În plină vacanță, se naște o polemică de vară, înainte cu un an de alegerile locale. Sunt semne ale unei posibile revalorizări de care primarul Timișoarei beneficiază, în comunicarea publică a ultimei luni. De aici se naște conversația, chiar de ziua Timișoarei, un moment când polemica poate fi receptată în mai multă liniște, cu răbdare pentru argumente și analiză.
În plină vacanță, se naște o polemică de vară, înainte cu un an de alegerile locale. Sunt semne ale unei posibile revalorizări de care primarul Timișoarei beneficiază, în comunicarea publică a ultimei luni, așa cum le citește Horea. Și totuși, acceptând că oricând subiectivitatea poate să dejoace chiar și raționamentul cel mai solid, Radu privește contextul din alt unghi, de unde nu se vede nicio revalorizare, ci doar o stagnare și chiar o regresie în linia de comunicare (de tip „la disperare”) a edilului timișorean și a echipei sale din primărie, în contextul unei absențe generalizate a vieții de partid cu adevărat relevante în plan local, pe de altă parte. De aici se naște conversația, chiar de ziua Timișoarei, un moment când polemica poate fi receptată în mai multă liniște, cu răbdare pentru argumente și analiză. Poate tot la cafeneaua timișoreană unde s-a purtat și acest dialog, la „ACAS”.
[Horea Băcanu] În tendințele vizibile pentru spațiul comunicării locale din Timișoara ultimei luni, sau chiar din ultima jumătate de an, aș observa o creștere evidentă a „temperaturii” la care se succed informațiile, mesajele strategice, intervențiile planificate, dar și toate reacțiile naturale și necontrolate din planul comunicării publice administrativ-politice. Totul este într-o fierbere destul de neobișnuită, față de cât de puține sunt noutățile cu adevărat remarcabile în mediul public local.
[Radu Lambrino] Da, fara discuție Timișoara se transformă ușor, ușor, din Capitală Culturală în Capitală Electorală, însă nivelul de interes pare încă destul de mic vis a vis de avalanșa de alegeri ce vor veni. Asta și datorită faptului că de fapt cancanul politico-administrativ pare mult mai interesant pentru publicul timișorean decât o construcție de conținut electoral bazat pe obiective politice și administrative.
[HB] Era de așteptat să vedem adoptarea unei posturi de confruntare în plan electoral, de către mulți dintre actorii politici semnificativi, în următoarele cinci-șase luni fiind inevitabil să se alinieze la startul competițiilor electorale din 2024 toți jucătorii relevanți, cu garniturile lor de candidați și cu playerii electorali pe care îi vor propune pentru pozițiile de top, la primărie și consiliul județean.
[RL] Bineînteles, dar momentul startului acestei competiții eu nu mă așteptam să întârzie așa mult, estimam ca să fie de mult bătute în cuie garniturile de candidați, cel puțin la nivel de jucători de top, așa cum spui tu.
[HB] Dincolo de acest joc pre-electoral firesc, se remarcă o neașteptată bulversare a scenei publice locale, chiar o zguduire a acesteia, și am să spun de-a dreptul ce observ, în sinteză, pentru ca apoi să trec în revistă detaliile. Remarc faptul că principalul candidat pentru localele din 2024, primarul în funcție, își ameliorează brusc și aproape peste noapte poziționarea și filtrul de percepție publică de care beneficiază. Dacă în primii doi ani de mandat, administrația Fritz și-a etalat din plin lipsa de experiență administrativă și a înregistrat mai multe eșecuri nete (Colterm, organigramă, podurile peste Bega, multe întârzieri pentru pregătirea TM2023, dar și alte subiecte spinoase), în această ultimă parte a celui de-al treilea an de mandat asistăm la o ciudată revalorizare a lui Dominic Fritz în comunicarea publică. Nu este vorba despre o strategie concertată și coordonată a lui Dominic Fritz, prin care actualul primar comunică mai structurat și mai eficient, ci este vorba de o flotare naturală spre pozitiv a imaginii acestuia, comparativ cu tot ce se întâmplă în câmpul comunicațional și mai ale în raport cu greșelile și gafele celorlalți.
[RL] Vezi lucrurile total diferit față de cum le vad eu, iar flotarea naturală pe care o invoci nu mi se pare atât de evidentă, ci din contră. Cred ca efortul făcut de echipa actualului primar pentru menținerea imaginii pozitive în fata bazinului electoral subțiat al USR te face pe tine sa concluzionezi ca primarul în funcție se revalorizează diferit în comunicarea publică. Nu, nu cred că sunt diferențe semnificative față de ultima noastră analiză, ci doar o intensificare a comunicării datorate doar specificului acestui an și apropierii firești a imaginii primarului de majoritatea proiectelor culturale din oraș, în acest an plin de însemnătate.
[HB] Am să argumentez. Faptul că Dominic Fritz a intrat pe o tendință ascendentă, ca percepție publică, este o observație de ansamblu care se sprijină pe mai mulți vectori.
Mai întâi, văd o densitate neobișnuit de mare în programul lunar de evenimente din proiectul TM2023 – Capitală Europeană a Culturii – o serie de evenimente mici și chiar mai mari în care figura primarului este proiectată pozitiv și care devine, cu fiecare zi în plus, o scenă de promovare a actualei administrații Fritz. Desigur, nu e o surpriză faptul că primul beneficiar al TM2023 este primarul în funcție, un întreg aparat al administrației locale și al administrației proiectului ca atare aducând puncte de vizibilitate în favoarea actualului primar.
[RL] Așa este, cred și eu ca această densitate mare de evenimente ajută mult administrația actuală să comunice, dar tare mi-e teamă că această comunicare acoperă doar un segment limitat de populație, nivelul de segmentare nefiind unul gândit electoral, astfel ca punctele de vizibilitate se contabilizează cam în același loc. Nivelul de favorabilitate oferit prin această vizibilitate de nișă nu cred ca este atât de semnificativ încât să poți afirma ca i-a îmbunătățit primarului peste noapte percepția publică.
[HB] Mai adaug argumente. Văd cum se asociază în mod nefericit o strategie politică foarte riscantă aplicată de PNL în Timiș, care s-a distanțat la nivelul Timișoarei de USR (și chiar a preferat o cooperare informală cu PSD la nivelul Consiliului Județean Timiș), în contextul în care primarul în funcție are o marjă de comunicare electorală extinsă (de la stânga la dreapta), iar unui viitor candidat PNL nu i se mai oferă acces spre un bazin electoral prea extins (aici aș invoca interviul dat de președintele PSD Timiș, în care este menționată o apropiere de actualul primar și o netă distanțare de președintele PNL (și al CJT, simultan, aliatul său de la guvernarea națională). PNL nu contează în administrația Timișoarei, nu dezbate de la egal la egal cu primarul și grupul USR proiectele orașului, ci este ocupat să facă opoziție și să critice administrația Fritz, deși mimează alianța cu USR în guvernarea locală. Această dinamică l-a repoziționat treptat pe actualul primar și i-a oferit „oxigen” de comunicare publică.
[RL] Mi se pare că ne întoarcem la o temă pe care am tot discutat-o, iar aici cred ca nivelul tău de subiectivism este la cote maxime. Ți-am spus atunci când mi-ai lansat provocarea sa dezbatem temele politice actuale ca eu aș scoate din arenă toți jucătorii politici individuali din Timișoara și aș face analiza doar pe strategia politică a fiecărui partid ce contează în Timiș, pentru că eu cred că e mult mai relevant să ne concentrăm pe modelul de acțiune politică ales de fiecare și, bineînteles, pe radiografia internă a fiecărei organizații.
PSD a cooperat informal atat cu PNL-ul la nivel de Consiliu Județean, lucru cumva firesc atâta vreme cât cele două partide guvernează țara împreună, mimându-se clar și aici alianța dintre PNL si USR, cât și cu USR la nivel de Consiliu Local Timișoara, tot informal, dar suficient de vizibil prin decizii ale consiliului, aceasta cooperare nemaifiind la fel de firească precum este cea de la CJT. Faptul ca PNL a încercat sa facă opoziție față de anumite anacronisme ale activității administrative coordonate de primar în Timișoara nu cred ca a fost o strategie greșită, în schimb derapajele de limbaj și, în unele cazuri, atacurile la persoană ale anumitor comunicatori ai PNL-ului au adus puncte mai mult altui segment de electorat decât celui liberal. Poziționarea primarului față de de această situație nu mi se pare ca s-a schimbat, iar „oxigenul” de comunicare publică despre care vorbești cred ca nu contează.
[HB] Mai adaug, în plus, că etalarea de către PNL a fostului primar Robu drept candidat semi-oficial al PNL pentru primăria Timișoara vine să fractureze PNL și popularitatea liberalilor în Timișoara, anunțul fiind asumat de PNL ca un fel de validare a realității, ca o reacție normală față de o semi-certitudine rezultată dintr-un așa-zis sondaj de opinie în care domnul Robu este cotat cu procente bune în fața domnului Fritz, ca estimare a intenției de vot. Mișcarea de validare semi-oficială a candidaturii fostului primar Robu din partea PNL oferă multă energie electorală platformei Fritz, inclusiv prin intervențiile emoționale pe care le-au avut în perioada recentă personalitățile publice care s-au exprimat în favoarea unui discurs echilibrat, pe contrasens cu retorica mai înverșunată a fostului primar Robu. Aici este relevantă intensitatea confruntărilor de mesaje ce au rezultat în urma unei postări de Facebook, în care primarul actual este defăimat, un fapt banal în social-media, dar care i-a permis primarului să se victimizeze copios.
Semnalez si faptul că sondajele de profunzime nu au fost publicate integral, cu tot date consolidate, despre intențiile de vot și motivarea opțiunilor electorale, aceste date fiind doar invocate și amintite aluziv. Una peste alta, Robu este candidat semi-oficial al PNL în absența unor decizii politice asumate la PNL și doar pe vorbe spuse despre sondaje, inclusiv despre un sondaj făcut pe Facebook de Robu însuși, din nou un risc vizibil pe care PNL Timiș pare că vrea să și-l asume.
[RL] Aici tind să-ți dau dreptate, dar se pare că ne întoarcem exact la ultima concluzie pe care am formulat-o împreună, în cea mai recentă analiză. Faptul că de atat de mult timp doar cei doi actori politici, actualul primar si fostul primar, au fost identificați în percepția publică în roluri bine conturate de candidați pentru viitoarele alegeri, arată că mișcarea PNL este cea mai logica – cea de confirmare a fostului primar drept candidat PNL în 2024.
Ceea ce pare o greșeală strategică a conducerii PNL Timiș este, de fapt, neimplicarea organizației locale PNL Timișoara în dezbaterea ce a devenit deja publică, legată de candidatura „semi-oficială” a fostului primar Robu. Faptul că personalități ale Timișoarei, cu activitate profesională remarcabilă, nu sunt motivate să își pună la dispoziție experiența acumulată pentru a contribui la binele public și pentru a ajuta orașul să se dezvolte, se datorează în primul rând acestei absențe a organizațiilor politice locale în centrul activităților de interes pentru oraș – lucru ce sigur că ar trebui să facă parte dintr-o strategie sănătoasă de câștigare a alegerilor.
Cât privește postarea de pe Facebook care a provocat atâta dezbatere, este evident ca ea s-a născut intenționat, pentru a polariza două categorii de public: unul tolerant, progresist, la care victimizarea primarului s-a pliat foarte bine, iar celălalt mai extremist, mai conservator, specific electoratului AUR. Cred ca a fost un test, sau poate chiar o capcană în care unii politicieni locali au picat „nevinovați”, vom vedea în perioada următoare cum se va traduce acest moment.
[HB] Ar mai fi de sesizat un moment de inflexiune în acest parcurs al reabilitării imaginii publice a actualului primar, care a avut loc odată cu gafa prefectului județului Timiș, care a aplicat gratuit o sancțiune demonstrativă pentru o asociație binecunoscută în plan local, în siajul scandalului național din jurul căminelor de bătrâni. Asociația Timișoara 1989, condusă de somnul Ilieșu, nu se afla în situația scandaloasă a căminelor de bătrâni din acest subiect, împrejurare care i-a oferit lui Dominic Fritz ocazia ideală de a reuși coalizarea multor voci importante din Timișoara, în apărarea Asociației TM89, o situație despre care se poate spune fără niciun dubiu că este neprețuit de valoroasă pentru actualul primar, în dimensiune comunicațională.
[RL] Asa cum ti-am spus, eu nu am sesizat imediat aceasta reactie pro-activa a primarului vis-a-vis de sancțiunea aplicată de prefect Asociației Timișoara 1989 a domnului Iliesu, dar ea pare binevenită. Sincer, subiectul nu a beneficiat de o dezbatere atat de amplă și profundă încat să schimbe imaginea publică a primarului, ci mai degrabă a atins un segment de public pretențios, care s-a simțit nedreptățit de sancțiunea prefectului, însă nu vreau musai sa te contrazic.
[HB] Încă o observație. În timp ce președintele PSD Timiș vorbște public despre unitatea trans-partinică și de voință administrativ-politică unitară în favoarea intereselor județului Timiș, despre solidaritate transpartinică în jurul unor proiecte (Grupul de la Timișoara, pe modelul Grupului de la Cluj), fragmentarea administrativ-politică este evidentă, în fapt. O fragmentare politică de acest tip îi oferă actualului primar culoarul perfect pentru a se victimiza și pentru a reuși să-și camufleze incapacitatea administrativă în umbra unor sincope „politicianiste”. Iată un nou pilon pentru transformarea și pozitivarea accelerată a percepției despre mandatul actualului primar.
[RL] Da, asta poate fi o observație ce cred ca trebuie întoarsă pe toate fețele. Există oare posibilitatea de a construi o așteptare publică privind perspectiva unei solidarități transpartinice în jurul unor proiecte de mare interes pentru public? Cum ar fi, de exemplu, o echipa de fotbal de primă ligă, mândria multora dintre locuitorii Timișoarei? Specularea acestor divergențe politice locale evidente, pe care o practică actualul primar prin victimizare, îl face oare mai puternic sau, din contră, îi scoate în evidență o incapacitate managerială? Mai ales comparativ cu alte zone, cu care mai nou ne comparam ( ex Cluj, Craiova, șa), unde se pare că această trăsătură, a capacității de coagulare politică, este exact atu-ul primarilor în funcție, aceștia reușind consolidarea unui așa-numit „grup politic local”, unit și funcțional, dincolo de eterogenitatea spectrului de proveniență a celor care formează grupul.
[HB] Rămâne foarte actuală, și în 2023, întrebarea dacă există sondaje profesioniste în Timișoara. Nu văd. Nicio vorbă despre tehnologia de consolidare a datelor de sondaj în plan local, la fel cum, în plan național, sondajele care pot fi luate în considerare sunt sporadice și în niciun caz nu sunt transparentizate publicului, datele rămân partial publicate. Aici aș face o singură referință: politica modernă înseamnă date, dar nu date comunicate public doar de către politicieni, așa cum le vine lor bine. În SUA se măsoară cu o mare exactitate dinamica opțiunilor de vot și orientările curentelor de opinie și se comunica transparent rezultatele sondajelor de opinie în mod consolidat, pe luni și valuri de sondaje, cu toate datele la vedere. Politicienii și partidele nu au decât să ia în considerare aceste date, e treaba lor, institutele își fac job-ul și publică rezultatele permanent (vezi AICI UN EXEMPLU). Mai mult, este o practică de țară din lumea a treia, nu a uneia din UE, să vorbească despre date de sondaje pe la colțuri și pe zvonuri și bârfe. Așa cum face fostul primar Robu, care folosește jucăria numită sondare pe Facebook. Sau cum fac partidele, care vorbesc prin vocea liderilor lor despre sondaje de casă, comentând anumite date, dar fără să ofere publicului setul complet de date. Toate aceste practici învechite nu ajută la modernizarea politicii, nu fac decât să ne țină captivi ca societate într-o ambianță de lumea a treia, de țară în care politica este o afacere ocultă, a grupărilor subterane de interese, nu o scenă a dezbaterii și deciziilor publice.
[RL] Într-adevăr, sunt puțini decidenți politici locali care, în interiorul organizațiilor politice din care provin, folosesc corect datele de sondaj. De cele mai multe ori aceste date par să le fie utile doar pentru ca să-și valideze anumite bănuieli sau să se poziționeze intern față de competitori. Eu trăiesc totuși cu speranța că există și analiști bine pregătiți, care livrează liderilor din prima linie a ierarhiei politice naționale și județene date ce pot reflecta imaginea corectă a momentului în care s-au făcut măsurătorile sociologice, precum și categoriile de soluții ce pot fi luate în considerare pentru a pregăti o strategie câștigătoare în alegeri.
[HB] În sensul acesta, chiar aș fi foarte curios dacă s-a făcut o analiză calitativă despre polarizarea electorală în Timișoara. Mai degrabă cred că în partide și între politicieni nici măcar nu se cunoaște termenul de polarizare electorală. Efectul de grupare a electoratului după seturi de teme sensibile, sau care sunt considerate importante de către cetățeni, este absolut neglijat de politicieni, chiar dacă se tot vorbește că ar fi „cu ochii pe sondaje”. E adevărat, sunt cu ochii pe sondaje, dar nu știu cât și cum sunt de bune sondajele și dacă politicienii privesc datele pe care trebuie să le privească, adică cele despre nevoi, preocupări, îngrijorări și interese publice. Nu cele despre notorietate și scandaluri publice.
Cred sincer că este o acută lipsă de responsabilitate în rândul majorității politicienilor de azi. Este de fapt un fel de orbire politică – și numesc prin asta faptul că playerii politici, locali sau naționali, lucrează de fapt împotriva propriilor lor interese când își construiesc conduita și acțiunile, fără să ia în considerare interesul alegătorilor, respectiv polarizarea electorală.
Sigur, s-ar putea spune că le este mai aproape cămașa decât sacoul, adică este mai important pentru ei să-și aranjeze direct afacerile personale, rețeaua de afiliați informali sau cea de la partid, să-și dezvolte contractele cu statul sau să își construiască sinecuri ori semi-monopoluri, decât să lucreze în van pentru așa-zisele interese publice, cele reale, care îi atrag și îi sensibilizează pe oameni. Dar totuși, cât poți să fii de mic în înțelegerea rostului tău pe lume, ca personaj public, ca să nu realizezi că alegătorii nu sunt deloc interesați de bunăstarea politicianului și nici de amplasarea lui socială în rețeaua de relații informale. Alegătorii sunt interesați de decizii și soluții legate de fricile, crizele și marile lor probleme, pe care oamenii nu au cum să și le rezolve singuri și pentru a căror rezolvare sau măcar ameliorare așteaptă intervenția celor care sunt în poziții publice de decizie. Observ că politicienii se ascund tot mai mult în spatele unui necesar de finanțare în campaniile electorale, așa încât ajung să gândească mult prea mult spre afaceri și surse de finanțare, decât spre ceea ce îi preocupă pe alegători, teme și întrebări care generează polarizarea electorală. Oare se gândesc serios politicienii că viața lor impactează direct viața noastră, a celor care îi alegem? Nu cred că se gândesc prea serios la asta, și mă gândesc că dacă ar face așa, atunci i-am vedea la piață, în mijloacele de transport în comun, i-am vedea la dezbaterile și ședințele de consiliu local și județean, i-am vedea în întâlniri publice deschise, fără frica de a se întâlni cu oamenii. Nu sunt niciunde, sunt pe Facebook și în birourile lor, ori în ambianțe deschise, la prima vedere, dar controlate prin grupuri de la partid, în fapt.
[RL] Lipsa acțiunilor politice ce au la bază dezbateri politice pe teme ce generează polarizarea electorală este un fapt din ce în ce mai comun zilelor în care trăim, iar acest lucru se datorează în primul rând absenței vieții de partid reale. Organizațiile politice nu par a mai avea un rol de reprezentare a anumitor categorii de electorat bine definite, ci sunt mai mult grupuri de oameni care au calitatea de membrii de partid, având rolul principal de a îndeplinii sarcinile date de conducerea partidului, indiferent dacă acestea contravin sau nu credinței lor politice sau direcției doctrinare tradiționale a partidului în care s-au înscris.
Faptul că marea majoritate a politicienilor preferă să comunice mediat, folosind doar presa și rețelele de socializare, este de înțeles, pentru că deseori confruntările directe, întâlnirile cu oamenii în locuri publice sau participarea la dezbateri față în față, alături de cei interesați, degenerează în scandaluri ce au la bază multitudinea de denigrări mincinoase sau știri false care circulă necontrolat despre politicieni. Tocmai de asta, liderii politicii cu adevărat talentați și valoroși sunt cei ce fac față acestor confruntări, fără să fie singuri, însă, având alături o echipă de oameni, preferabil din același partid, care cred în ei, nu sunt simpli angajați sau colegi formali.
Mai mult decât atât, această lipsă de responsabilitate a politicienilor, pe care bine ai observat-o, se explică mai ales dacă luăm în considerare calitatea publicului, a celor ce nu înțeleg rolul de reprezentare ce trebuie să-l atribuie acestor actori politici și nici nu se mai preocupă să-și definească în mod rațional adevăratele nevoi și interese publice, ca alegători. Cred că manipularea mediatică necontrolată creează stări emoționale ce îi determină pe foarte mulți oameni să-și dezvolte preocupări nepotrivite și îngrijorări inutile. Orbirea politică a jucătorilor politici pare că este direct proporțională cu orbirea în percepții a alegătorilor lor.
Interesele comune ale oamenilor, dorințele alegătorilor, polarizarea electorală, sunt concepte ce merită gestionate și înțelese în așa fel încât politicienii să poată construi cu ajutorul partidelor din care provin și a grupurilor asociative platforme de adresabilitate valide și cuantificabile. Iar dacă astfel de instrumente sunt inexistente, cum crezi că ar putea politicienii de azi să observe că lucrează împotriva propriilor lor interese?
[HB] Într-o abordare mai aplicată, politicienii sunt primii care trebuie să se întrebe care sunt grupurile de interese cele mai influente, grupuri care vor determina dinamica alegerilor din 2024 în Timișoara. Și unde sunt banii în Timișoara? Și ce va conta în anul electoral 2024?
Avem date despre PIB, spre exemplu: Constanța PIB în 2022 de 53 miliarde lei (cca. 10,6 miliarde euro), Timișoara PIB în 2022 de 63 miliarde lei (cca. 12,6 miliarde euro), Cluj PIB în 2022 de 73 miliarde lei (cca. 14,6 miliarde euro). Bucureștiul a realizat un PIB în 2022 de 330 miliarde lei (cca. 66 miliarde euro), adică de două ori cât Cluj și Timișoara și Constanța la un loc, sau de 5 ori cât PIB-ul Timișoarei. Este evident că o astfel de forță economică impactează direct dinamica alegerilor locale și echilibrul de putere administrativ-politică în plan local.
Unde sunt banii? În Timișoara, îi regăsim în trei-patru zone cheie:
Față de această structură economică, în subsidiar merită să observăm cum companiile internaționale sunt reprezentate în organizații formale cu putere de lobby și exprimare a intereselor, dar acestea nu pot adopta poziții oficiale instituționale. Vreau să spun că manageri din aceste companii fac parte din organizații ale grupărilor de interese la nivel local doar ca profesioniști individuali, fără să reprezinte pozițiile oficiale ale companiilor pe care le conduc. Dacă eliminăm acest prim mare jucător din economia județului în disputarea politicilor și în dialogul public, atunci cel mai influent operator de putere economică devine unul format din reprezentanții administrației, universităților și antreprenoriatului IMM.
Este ciudat, dar politicile economice și sociale și competiția politică arată un tablou în care jucătorii sunt angrenați într-un joc local unde contează cel mai mult administrația (atât prin pozițiile de vârf, desemnate în alegeri, cât și prin mărimea bugetelor), în timp ce universitățile și antreprenorii IMM își găsesc, la rândul lor, locul imediat următor pe scena locală.
Ce fac companiile mari? Oficial ele nu se implică, deși informal managerii lor sunt prezenți pe scena puterii, ca dar mai mult în roluri de actori prezenți în poziții minore sau chiar de spectatori.
Totuși, managerii companiilor mari internaționale sunt direct conectați la mesajele date de principalele voci din comunitate, mai ales ale oficialităților – iar aici ei caută mesaje de susținere a dezvoltării economice, de normalitate, de coerență a politicilor publice, mesaje prin care economia, piața muncii și infrastructura vieții urbane să fie susținute / promovate / încurajate / îmbogățite. Ajung la Observația esențială ce merită aici subliniată: companiile mari și foarte mari, internaționale, sunt de peste tot din Europa sau chiar extra-UE, sunt ambasadori ai globalizării, promovează prin chiar modul lor de viață și de producție libera circulație a forței de muncă și a capitalurilor, promovează integrarea unei piețe europene unice și în general expansiunea globală a rețelelor economice internaționale. Globalizarea este explicația esențială a existenței lor aici, în Timiș.
Pentru aceste companii nu sunt de interes orgoliile autohtone, localiste, iar specificul cultural local nu este decât o pată de culoare. Pentru liderii acestor organizații economice mari este important ca toată seria de costuri directe și indirecte productive din Timiș să le fie avantajoase (resursele umane, energia, logistica transportului, amplasarea spațiilor, costul serviciilor și nivelul taxelor și impozitelor), iar restul condițiilor de afaceri se așteaptă să fie la cele mai bune cote, comparativ cu toate celelalte 240 de regiuni NUTS2 ale Europei. Aceste companii mari și foarte mari (de fapt părți ale unor rețele internaționale de centre de profit, unite în structuri corporative) își doresc să activeze economic într-un județ în care Europa să fie la ea acasă.
Dar ce înseamnă ca Europa să fie la ea acasă în județul Timiș? Să avem norme de civilitate și comunicare publică similare cu marile centre urbane europene, să respectăm regulile formalizate în legislație, egalitatea condițiilor de tratament, pe scurt, dar și o calitate a vieții comparabilă cu cele mai ofertante zone europene.
Să spunem că la calitatea vieții am evoluat mult în bine (suntem la 75% din PIB-ul european mediu pe locuitor, un nivel bun pentru aria țărilor est-europene). Ce ne facem cu valorile comunicării publice? Mai ales că valul extremismelor naționaliste și xenofobe se cam amplifică în multe alte țări ale UE, deci contextul devine unul tensionat.
Aici este răspunsul pe care îl căutam. Radicalizarea dezbaterii publice ia forme din ce în ce mai diverse. De la discursuri patriotarde ale partidelor mainstream (vezi formula de patriotism economic emisă chiar de prim-ministrul Ciolacu), până la extremismele partidului AUR, toate grupează idei și presupoziții conservator-naționaliste care contravin flagrant ideilor globaliste ale UE. Aici este și confruntarea și tensiunea blocurilor politice locale, un clivaj mai mult sau mai puțin vizibil, dar real.
[RL] Ai exprimat aici o avalanșă de teorii, idei și observații despre conduita și poziționarea politică a celor ce conduc companiile mari, în general multinaționale, precum și despre puterea de lobby a organizațiilor formale prin care sunt reprezentate. Luat în ansamblu, ceea ce spui este de bun simț și corect, însa trebuie să recunoști că toate aceste companii mari s-au instalat în regiunea și orașul nostru pentru că au profitat de oportunitățile existente în momentul în care s-au hotărât să investească. De asemenea, simultan s-au născut și dezvoltat companii autohtone medii și mari, tocmai datorită oportunității de a colabora cu aceste companii mari și foarte mari, părți ale rețelelor globale.
Cu toate astea, se observă că între aceste companii mari, globale sau autohtone, exista un anumit tip de concurență, ba mai mult, există o dinamică permanentă a politicilor interne de job-hunting, care îi obligă pe liderii lor să fie foarte conectați la politica locală și națională, din nevoia de predictibilitate legislativă. Pornind de la aceste observații simple, este clar că aceste companii mari sunt implicate politic, iar faptul că la suprafață sunt vizibile doar demersurile informale ale managerilor lor, nu înseamnă ca jocurile de putere pe care acestea le fac nu includ și demersuri instituționale.
Ideea ar fi că dacă ne dorim ca Europa să fie acasă în județul Timiș, atunci ar trebui ca toate demersurile politice ale acestor companii să fie transparente și asumate, iar reprezentarea intereselor acestora să fie preluată punctual de politicieni locali și de partidele din care aceștia fac parte. Cum poate crește respectul față de un politician sau cum se poate ridica nivelul calitativ al unei organizații politice atâta timp cât decontarea reprezentării acestor interese nu se face prin tranzacționarea unui sprijin politic asumat, adică prin promisiune fermă de acces la voturi? Atâta timp cât managerii de companii exclud în cadrul comunicarii lor interne din organizație posibilitatea de a comunica valoarea reprezentării intereselor lor de către un politician și de către partidul acestuia, munca politică a acestui politician devine necuantificabilă și inutilă ca demers public, el putând fi ușor catalogat ca un personaj corupt.
În ceea ce privește radicalizarea dezbaterii publice și a formelor în care aceasta se manifestă, eu nu cred ca este un demers conștient de negare a globalizării și a politicilor UE, ci mai degrabă o revoltă oarecum justificată față de anumite direcții ale politicii globale, pentru care populația României nu este pregătită, în ansamblu. Mândria națională, tradițiile religioase și patriotismul economic sunt enunțuri care pot fi folosite ușor în discursuri politice radicalizante, dar ele sunt teme care, deși nasc clivaje deja vizibile în politica locală, nu merită ignorate, ci mai degrabă merită integrate în politicile sectoriale ale organizațiilor politice care vor să păstreze echilibrul vis-a-vis de parcursul european al României.
De asemenea, faptul că în discursul politic al politicienilor locali primează temele administrative, în detrimentul temelor relevante pentru sectorul universitar și al IMM-urilor, arată clar lipsa de reprezentare politică reală a acestor categorii din urmă. Politicienii locali, atât cei ce apară mediul universitar, dar și cei ce cred că reperezintă IMM-urile, sunt de fapt mai mult niște funcționari de partid care se uită cu resemnare la politicile naționale făcute de partidele lor în Parlament și în Guvern, decât să fie jucători conectați la viața internă a acestor categorii, iar de aici și minimul de interes pe care îl suscită electoratului și lipsa de poziționare publică a lor.
[HB] Aș insista, oare tendința este ca politicienii și candidații locali să facă pasul către una sau alta dintre cele două opțiuni (pro sau anti-globalizare, ca fapt curent al realității sociale de zi cu zi), sau să rămână indiferenți față de acest discriminator politic (dar atunci este de așteptat ca vocea și mesajele lor, de neutralitate, să rămână minore, să se piardă în vuietul general al comentariilor și campaniilor de comunicare)?
[RL] Nu există doar aceste două opțiuni. Faptul că asistăm la o ascensiune a partidului AUR, indicată de toate măsurătorile sociologice, i-a determinat pe mulți potențiali candidați, care au o structură politică mai conservatoare, sa iasă din starea de latență și să se manifeste în căutare de susținători, ba mai mult, sunt unii care încearcă să profite de acest culoar și folosesc discursul „agresivo-suveranist” ca pe o oportunitate de a ieși în evidență, căutând astfel un loc pe viitoarele liste electorale ale AUR. Nu cred ca este suficient însă, ca politician și voce publică individuală, să te manifești pro- sau contra- globalizare, sau să rămâi indiferent ca reacție la aceste demersuri agresive. Poziționarea trebuie să fie parte din politica organizației din care provine acest politician, să nu fie doar o reacție individuală.
[HB] La finalul zilei acestui dialog, cum configurăm răspunsurile ipotetice față de întrebarea referitoare la „Cine va câștiga alegerile de peste un an în Timișoara?” Avansez un răspuns subiectiv, însă clar conturat: cred că în Timișoara nu are nicio șansă gruparea autohtonistă (și anti-globalistă), pe care o reprezintă acum și fostul primar Robu.
Ciudata revalorizare a imaginii primarului Fritz (spun „ciudată” pentru că este foarte bruscă, venită de niciunde, cu o senzație de artificialitate, fără o bază în evidente realizări semnificative pentru toată comunitatea timișoreană, care pentru un primar ar trebui să primeze), cred că poate trezi multe reacții de aprobare și asocieri voluntare în comunitatea locală pentru simplul motiv că figura actualului primar este potrivită și coerentă cu blocul pro-globalist și anti-naționalist extremist.
Actualul primar se poate urca fără dificultate pe creasta acestui val electoral, reprezentând un bloc pro-europenist globalist, puternic conturat în „Timișoara cea europeană” – indiferent de cât de bine sau de rău a funcționat administrația acestuia în ultimii trei ani (și, să fim sinceri, bilanțul este pregnant negativ).
Concluziv, aș spune că discriminatorul pentru alegerile din 2024 în Timișoara este unul legat de opțiunile cheie ale vieții europene de azi. Din păcate, partidele par că nu și-au segmentat și nu și-au targetat electoratul foarte clar în funcție de acest discriminant. Mai mult, actualul primar pare ar avea cele mai bune șanse să reprezinte din nou un bloc majoritar din comunitatea locală (bloc pro-europenist și al pluralismului cultural, anti-naționalist), să exprime cel mai bine această tendință și să ia caimacul alegerilor din 2024. Ca noutate, PSD pare că a înțeles tendința și își arată disponibilitatea de a merge în această direcție. PNL se cramponează într-un trecut cețos, încă.
[RL] Da, poziționarea ta este mai mult decât subiectivă, este evident părtinitoare. Tot discursul pro-european al primarului în funcție este extrem de atractiv pentru mulți oameni moderni și deschiși la minte, mă fascinează și pe mine. Totuși, problema nu este poziționarea politică a acestuia, nici proiectele administrative de modernizare a orașului, ci mai degrabă percepția timișorenilor vis-a-vis de incapacitatea aparatului administrativ condus de primar de a implementa aceste politici. Faptul că tu crezi ca electoratul timișorean va alege raportându-se doar la apartenența pro-europenist globalistă a actualului primar, în antiteză cu o presupusă poziționare anti-globalistă a fostului primar (pe care eu nici nu am observat-o), cred ca nu este foarte relevant. Deocamdată nu cred că există un câștigător cert, este foarte important cum va reuși fiecare dintre competitori să-și conserve susținerea de care se bucură în prezent și cum își va fructifica alianțele și oportunitățile politice viitoare.
[HB] În finalul unei asemenea polemici, nu mai am decât să mă întreb dacă suntem o comunitate / societate transparentă și care își alege strategic și public direcția de evoluție, sau suntem o comunitate în care golurile de informații publice determină consecințele politice pe termen lung, de fapt nedorite, hazardate, haotice?
Pe scurt, aș observa că declanșatorul acestor serii de „întâmplări”, despre care eu am observat că îi aduc beneficii de imagine primarului Fritz, a constat într-un exercițiu de imagine banal al prefectului de Timiș, de fapt o gafă dintre cele mai clasice. Prefectul a căutat să-și facă imagine, în contextul scandalului național privind situația imorală și ilegală din căminele de bătrâni, suspendând activitatea unui cămin de îngrijire a oamenilor fără adăpost de care se ocupă Asociația TM89, condusă de domnul Puiu Ilieșu. Acest caz este unul foarte relevant pentru modul în care se poate transforma cazul unei banale gafe de imagine a prefectului într-un instrument de comunicare publică prin care primarul Timișoarei își recuperează semnificativ din deficitul de imagine acumulat în ultimile luni. Este de spus aici că escaladarea comunicațională din partea lui Dominic Fritz a mers până la propunerea acordării titlului de cetățean de onoare al orașului Timișoara pentru președintele Fundației Timișoara 89, Petru ”Puiu” Ilieșu, care este, cu certitudine, o propunere perfect justificată public – dar nu datorită gafei produse de prefectul de Timiș. Iată cum o situație haotică de comunicare publică produce avantaje de imagine unuia dintre cei mai importanți actori ai scenei publice, primarului Fritz.
Aici țin neapărat să observ că inabilitatea politicienilor locali este vizibilă, ei nu sunt pregătiți să conducă dezbateri relevante despre situații sociale cu adevărat semnificative. O gafă a prefectului de Timiș nu a schimbat deloc realitatea serviciilor sociale din Timișoara, iar reacția emoțională corectă a primarului orașului nu a determinat, nici atât, ameliorarea situației serviciilor sociale în oraș. Vorbim doar despre contagiune emoțională și despre greșeli de poziționare publică (pe care primarul Dominic Fritz știe să le fructifice în beneficiul propriu, cum ne-a obișnuit deja). Aș spune că Dominic Fritz este un foarte bun oportunist de imagine, face asta foarte bine, dar mai mult nu reușește pentru că nu are echipă cu experiență și puncte de vedere întemeiate și nici partid în ajutor (USR este mai mult un conglomerat de grupări, nu este un partid, în sensul clasic). Mă întreb, în context, care va fi reacția politicienilor locali despre cazul grav descoperit în Centrul educativ – Buziaș, unde minori și tineri sunt bătuți cu bestialitate de polițiști?
Onestitatea ar trebui să fie prima notă a exercitării rolului public de către personalitățile politice relevante din comunitate. Iar onestitatea i-ar obliga pe aceștia să reacționeze nu prin poziționări de imagine, greșite (așa cum este în cazul gafei prefectului de Timiș) sau inspirate (cazul primarului Dominic Fritz, în susținerea lui Petru ”Puiu” Ilieșu), ci prin decizii politice și administrative, prin implementarea lor și prin implicarea în schimbarea socială.
[RL] Observația ta legată de fructificarea sau oportunităților de imagine de către către cei doi politicienii de vârf din urbea noastra este astăzi valabilă pentru toți cei ce își asumă statusul de politician și vor să arate că au un rol activ in comunitate. Construcțiile care presupun poziționări bazate pe dezbatere politică, pe politici departamentale interne de partid, pe coerența de parcurs a unui program de guvernare locală asumat, sau pur și simplu pe decizii si hotărâri luate în interiorul birourilor de conducere din partide, par a fi din ce în ce mai rare. Trebuie să adaug că nu cred că implicarea politicienilor locali pentru schimbarea socială se poate face doar prin încercarea de implementare a unor decizii politice si administrative proprii, individuale, ci cred ca este obligatoriu ca aceste decizii să fie asumate public de partidul din care acești lideri fac parte, iar implementarea deciziilor colective ar fi normal să fie realizată de cât mai mulți comunicatori, fie ei talentați ori mai puțin experimentați.
Șansa de a identifica local mai multe figuri politice credibile vine doar odată cu exercițiul permanent de comunicare a deciziilor majore asumate în interiorul partidelor politice, mai ales a acelor decizii care creează dezbateri publice aprinse în comunitate. Cred că este insuficient ca doar liderii să vorbească și partidul să tacă.
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. În weekend, e timpul pentru noua selecție de titluri ale săptămânii care se încheie.
După ce în episodul trecut au provocat rumoare prin apelul neutru la istoria politică locală, în această a doua parte a temei legate de dezvoltare locală și politică se setează câțiva parametri ai unei strategii de creștere, dar una mai ambițioasă, care să nu rămână după alegeri doar un text pe hârtie. Socio…logisme și mai elaborate, cu Horea și Radu, într-o pauză de cafea, din nou în Piața Maria.
Pentru că riscul global al dezinformării este primul ca gravitate pe termen scurt, iată că apelăm la știri relevante, care merită interpretate. Iată selecția de titluri din această perioadă, pe care vi le propun.
Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de navigare. Prin continuarea navigării ești de acord cu Politica de confidențialitate a site-ului.